Dinamităm dosarul „Băneasa”! Dezvăluiri cu documente exclusive! Abuzurile ireale ale lui Nicolae Marin, actualul procuror-şef SIIJ! Cum l-a ameninţat pe Puiu Popoviciu noaptea în sediul DNA şi cum l-a „şantajat” pe Gigi Becali cu un dosar de mărturie mincinoasă ca să declare ce „trebuie”!?

0
1136

România TV a intrat în posesia unor documente exclusive din dosarul “Ferma Băneasa”. Publicăm în premieră dovezile care vor dărâma o bună parte din acuzațiile care i se aduc lui Puiu Popoviciu şi pentru prima dată vor dezvălui modul abuziv în care a fost instrumentat în realitate acest dosar. Veţi putea afla cine este procurorul Nicolae Marin, master-mind-ul din spatele întregii operaţiuni prin care s-a încercat confiscarea Proiectului Băneasa de la celebrul om de afaceri şi de ce până acum nimeni nu a avut curajul să spună şi adevărul în acest caz. Şantaj, ameninţări şi intimidări cu dosare făcute la comandă împotriva unor martori, printre care Gigi Becali, sau oameni cheie din dosar, totul doar ca probele să arate aşa cum voia un anumit procuror DNA. Detaliile, demne de un serial Netflix, în continuare.

Personajele din dosarul „Băneasa”:

Marin Nicolae – actualmente procurorul – şef al Secţiei Speciale de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ). Membru în „gruparea” procurorilor care în 2017 au depus plângere la Inspecţia Judiciară împotriva Codruţei Kovesi, alături de Mihaela Iorga – Moraru şi Doru Ţuluş. După ce Kovesi a plecat de la DNA, procurorul Marin a fost pentru câteva luni şeful DNA Ploieşti, înlocuindu-l în această funcţie pe Lucian Onea.

Popoviciu Gabriel Aurel (Puiu) – om de afaceri discret, membru in Consiliul de Administrație al Băneasa Investments, unde Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti (USAMVB) deţinea si deține în continuare 49,88%; Baneasa Investments a inițiat și derulat dezvoltarea Proiectului Băneasa, care a devenit în 20 de ani cel mai mare centru comercial, de birouri şi rezidenţial din Romania.

Gigi Becali – latifundiar, afacerist cu terenuri în nordul Capitalei, fiind, pe rând, în acest dosar, denunţător, martor şi ulterior suspect într-un dosar de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Stoica Constantin Marius – martor- cheie pe care DNA a refuzat sa-l audieze pe motiv că declaraţia sa „contravenea” intereselor Parchetului.

Judecătorul Corneliu Bogdan Ion-Tudoran – celebrul magistrat care după ce a dat sentinţa de 9 ani de detenţie cu executare pentru Puiu Popoviciu (ulterior redusă de Înalta Curte la şapte ani) a demisionat şi a ajuns să fie cercetat de SIIJ pentru represiune nedreaptă şi abuz în serviciu in dosarul Baneasa după ce s-a sustras mai mult timp cercetărilor, internându-se la Psihiatrie în diverse spitale şi clinici de specialitate. Tot Ion-Tudoran este judecătorul care a judecat şi latura civilă în dosarul „Băneasa” şi a decis confiscarea celor peste 220 de hectare ale Băneasa Investments, decizie ulterior anulată de Înalta Curte, care a trimis dosarul la rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Primele abuzuri ale lui Marin: Amenințarea lui Puiu Popoviciu și reţinerea abuzivă a acestuia

Pe 24 martie 2009, Puiu Popoviciu a fost reţinut în dosarul „Afacerea Băneasa”, instrumentat de procurorul DNA Nicolae Marin. Din rechizitoriul întocmit de Marin reiese că, în perioada 2000-2004, rectorul USAMVB, Ioan Niculae Alecu, a beneficiat de sprijinul lui Puiu Popoviciu, în vederea încheierii unui contract, cu încălcarea legii. Astfel, a fost posibilă aducerea unui teren de 224 de hectare, aparţinând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al Băneasa Investments, societate pretins a fi controlată la acel moment de omul de afaceri.

În februarie 2008, Puiu Popoviciu (foto) își vedea liniștit de business după ce acuzațiile de subevaluare a terenului şi asocierea cu USAMVB au fost cercetare de Parchetul General, iar soluția dată a fost de neîncepere a urmăririi penale. Decizia Parchetului a deranjat însă profund planurile DNA şi pe cele ale procurorului Nicolae Marin care nu avea de gând să se oprească aici, iar 7 luni mai târziu, în septembrie 2008, Popoviciu afla că DNA a reclamat un viciu de competenţă şi a infirmat soluţia de neîncepere a urmăririi penale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei tot la DNA.

Pe 12 Martie 2009, Puiu Popoviciu este chemat la audieri la DNA unde se intalneste cu Ion Motoc, chiar cel ce urmacare era deja sa devina denuntatorul sau, si cel care il instiintase la finalul lunii ianuarie (27.01.2009) la restaurantul hotelului Howard Johnson ca este cercetat de DNA in legatura cu terenurile din Baneasa. Atentie, fara a fi instiintat in ce calitate a fost chemat “in vizita”. Aici, acesta este instiintat pentru prima data oficial ca se instrumenteaza o cauza in care Gigi Becali a depus o plangere impotriva Băneasa Investments.

La nici doua saptamani, pe 24 Martie 2009, Puiu Popoviciu este efectiv “luat pe sus” de pe strada, de 2 politisti care au venit la el direct cu un mandat de aducere. Aici procurorul Marin intra in scena si-i arunca lui Puiu Popoviciu si avocatilor sai in fata un referat de 17 pagini de incepere a urmaririi penale impotriva sa, astfel total pe nepregatite le declara acestora razboi si incepe o serie lunga de abuzuri chiar din urmatoarele ore.

Popoviciu si avocatii convin totusi cu Marin sa isi ia doua zile pentru a studia cele 17 pagini de “acuzatii”. Initial, Marin e de acord dupa care iese din sala de audieri si il lasa pe Puiu Popoviciu si avocatii sa astepte mai multe ore, pana aproape de mizeul noptii cand ii anunta pe acestia ca s-a emis o ordonanta de retinere pentru 24 de ore impotriva sa. Stupefactie totala! Puiu Popoviciu ii spune lui Nicolae Marin ca este scandalos ce se intampla si ca masura este excesiva. ATENTIE! Pana la acest punct lui Puiu Popoviciu nu i s-a cerut si nici n-a dat nici macar o singura declaratie in acest dosar.

495831712-DECLARATIA-DE-INCULPAT-A-LUI-PUIU-POPOVICIU

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here