Educatia financiara este un capitol la care romanii stau extrem de prost. Lipsa timp de decenii a acestei materii din curricula invatamantului romanesc produce consecinte severe in randul populatiei adulte din Romania. In aceste conditii, implicarea sectorului privat in acest proces este de bun augur, in timp ce importante institutii ale statului pun si ele umarul, mai nou sub inaltul patronaj al presedintelui Romaniei. Ce sanse au sa reuseasca? Singura sansa a reusitei este intelegerea faptului ca educatia financiara a adultilor se face nu doar in seminarii sau colocvii restranse, ci ea trebuie facuta realmente intr-o comunicare de masa, in care este esential ca toti purtatorii de opinie si toate autoritatile sa vorbeasca aceeasi limba.
Ce vreau sa spun? Degeaba oameni inimosi, voluntari animati de un crez, isi vor dedica zeci si sute de ore din timpul lor pentru a face training in mici grupuri cu mii de oameni, daca purtatori importanti de opinie vor face contra-educatie financiara pe marile ecrane in fata a sute de mii si milioane de adulti. In astfel de conditii, marea educatie financiara nu are absolut nicio sansa sa razbata, cu consecinte dramatice pentru sanatatea financiara a multor romani. Marea problema a “educatiei financiare” facuta seara la televizor in talkshow-uri este cultivarea la nivelul populatiei a unei idei false si periculoase: volatilitatea pietelor financiare este anormala, este chiar suspecta. De fapt, cel mai important curs care ar trebui sa fie predat romanilor este aceptarea volatilitatii, acceptarea si administrarea riscului. Pentru ca mare problema a ignorantei in acest context este usurinta cu care frica si apoi panica se raspandesc la nivelul populatiei din motive uneori nejustificate.
Iluzia stabilitatii creaza asteptari nejustificate si neconfirmarea lor produce reactii emotionale puternice. Iar bulgarele de zapada al panicii poate darama orice sistem financiar din lume. Primul si probabil cel mai important exemplu este asteptarea privind stabilitatea cursului de schimb. Leul a fost in ultimele decenii cea mai stabila moneda din regiune, iar autoritatile au motivat permanent cultivarea acestei stabilitati prin asteptarile populatiei. In realitate insa, nu s-a facut mai nimic pentru a educa populatia in sensul acceptarii unei volatilitati mai mari a cursului. Nu vad niciun motiv rational pentru care polonezii, de exemplu, pot trai foarte bine cu o volatilitatea mai mare a zlotului pe cand romanii nu pot. Nu vad niciun motiv pentru care in Polonia toate preturile sunt denominate in zloti, iar in Romania o parte din ele sunt prezentate in euro. Intrebarea pe care multi ar putea sa si-o puna este “ok, si ce e rau in asta?” Ce e rau in faptul ca am avut un curs de o stabilitate atipica? Raspunsul este ca pietele financiare au o regula de aur, pe care, din nou, multi purtatori de opinie nu o inteleg: evitarea unui fenomen atat de normal precum volatilitatea are intotdeauna un cost. In cazul nostru, costul evitarii volatilitatii cursului a fost volatilitatea semnificativ mai mare a dobanzilor pe termen scurt in Romania in comparatie cu Polonia.
In aceste conditii, costurile de finantare din Romania in moneda locala au fost permanent mai mari decat cele din Polonia. In privinta volatilitatii cursului, atata vreme cat orice miscare mai accentuata a lui va fi tratata pe canalele publice de comunicare ca o tragedie sau “breaking news”, voluntarii chemati sa faca educatie financiara nu vor avea nicio sansa. Astfel, pana si miscari nesemnificative de curs vor creste sansele formarii de cozi la casele de schimb valutar. Dar contra-educatia financiara nu se rezuma doar la curs. Multi romani au decis sa isi investeasca economiile in fonduri de investitii, in functie de apetitul de risc. Unii au decis sa investeasca in fonduri de obligatiuni, altii in fonduri de actiuni. Si acestora ar fi trebuit sa li se explice, din nou, ca volatilitatea este o normalitate a pietelor financiare, ca pierderile de moment sunt doar contabile si ca ele devin “realizate” doar in momentul in care banii sunt scosi efectiv. Ar fi trebuit sa li se explice ca si pretul obligatiunilor fluctueaza pe parcursul vietii lor pana la maturitate si, deci, si fondurile de obligatiuni pe termen scurt pot fi volatile, insa au o stabilitate mai mare (risc mai scazut) pe termen mediu si lung. Ar fi trebuit sa li se explice ca, in contextul actual, astfel de fluctuatii nu sunt legate de faptul ca cineva le fura banii sau este total incompetent si le ia comisioane intr-un mod nemeritat, in final, ar fi trebuit sa fie invatati sa aiba rabdare.
Lipsa unor astfel de mesaje, sau chiar prezenta unora opuse, lipsa unei astfel de educatii financiare facute in ore de maxima audienta au facut ca, in ultimele luni, sume mari de bani sa fie extrase din fondurile de investitii de toate tipurile de o populatie panicata ca isi va pierde banii, de o populatie care a fost “educata” ca pietele financiare si investitiile lor trebuie sa mearga intr-o singura directie. Tragic. Practic, si-au monetizat pierderile si au incetat sa cumpere active intr-un moment in care pretul lor e scazut. Mai mult, o buna parte din banii respectivi s-au regasit in consum, potentand si mai mult presiunile inflationiste. Iata “beneficiile” conta-educatiei financiare. Da, exista un instrument care ii poate tine pe romani departe de volatilitatea pietelor: depozitele bancare.
Dar asa cum spuneam, evitarea volatilitatii, a riscului, are un cost. In perioada 2021-2023, veti pierde din cauza inflatiei o treime din valoarea reala a economiilor pe care le aveati in banci la inceputul acestei perioade… Pentru evitarea problemelor semnalate mai sus, spre beneficiul populatiei, este esential ca si cei care au acces la canale cu audienta maxima sa opreasca contra-educatia financiara, sa traga in aceeasi directie cu miile de voluntari care fac educatie pas cu pas, zi de zi “la firul ierbii”. Iar toti sa spuna raspicat “volatilitatea este normala, nu va panicati!”.
Altminteri, munca voluntarilor va fi risipita, iar educatia financiara a romanilor, in pofida festivismului afisat, va ramane un esec.
Sursa: Despre contra-educatia financiara