Suprafața împădurită a României a crescut de la Revoluție încoace: dacă în 1990 pădurile acopereau 64000 km pătrați, în anul 2015 ele se întindeau pe 69000 km pătrați. Rata anuală a despăduririi a fost practic zero în primii ani de după Revoluție, iar în perioada 2000-2015 a fost negativă (-0,5%).
Așa arată ultimele date furnizate de Banca Mondială. Cum se face atunci că ne plângem de despăduriri când România are din ce în ce mai mulți copaci? Diavolul se ascunde în detalii, ca de obicei. Defrișarea unor suprafețe forestiere a afectat agricultura din zonele apropiate și astfel au apărut necazuri și reportaje la posturile TV; în paralel, împăduririle nu crează miracole sau beneficii atât de mari încât presa să le raporteze constant. Da, s-au redus pădurile în Covasna și în Harghita, dar s-a împădurit județele Mureș sau Brașov. Interesant este că mărirea ariei împădurite a avut loc simultan cu creșterea producției de lemn; de exemplu, în anul 2007 s-au tăiat 17,2 mil. metri cubi, în 2013 s-au tăiat 19 mil. metri cubi, iar în anul 2015 s-au recoltat 18,1 mil. metri cubi.
Ca de obicei, lumea ar avea de câștigat dacă subiectul ar fi tratat corect și cu seriozitate, în loc să fie ambalat în tiradele dogmatice cu care ne-am obișnuit. În România nu “se taie pădurile în neștire”, ci au loc exploatări mai mult sau mai puțin raționale, împreună cu furturi, iar cheia minimizării fenomenelor negative stă în limpezirea regimului proprietății.
