Execuţia bugetului general consolidat pe primele şapte luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un deficit de 0,63% din PIB, faţă de deficitul 0,23% din PIB, înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2016.
Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât şi bugetele de pensii şi de şomaj, a încheiat primele şapte luni ale acestui an cu un deficit de 5,14 miliarde lei, reprezentând 0,63% din PIB, în scădere faţă de primul semestru, dar în creştere de aproape trei ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţile în care ritmul de creştere a cheltuielilor, trase în sus mai ales de salariile bugetarilor, a depăşit avansul încasărilor, arată datele publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor.
După primele şase luni, bugetul consolidat avea un deficit de 6,3 miliarde lei, reprezentând 0,77% din PIB, cee ce indică un excedent de circa 1,2 miliarde lei în luna iulie.
În primele şapte luni ale anului trecut, bugetul general consolidat al statului a înregistrat un deficit de 0,23% din PIB sau 1,74 miliarde lei.
Principalul motiv al execuţiei bugetare slabe din primele şapte luni ale acestui an a fost creşterea încasărilor la buget într-un ritm inferior ritmului de creştere a cheltuielilor.
“Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 141,2 miliarde lei, reprezentând 17,3% din PIB, au fost cu 9% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 146,4 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 11,4 % faţă de primele şapte luni ale anului trecut”, arată raportul bugetar lunar.
Pe categorii de venituri, creşteri importante au fost înregistrate în primele şapte luni la încasările din contribuţiile sociale (+16,4%), din impozitul pe salarii şi venit (+10,8%) şi din venituri din capital (+15,2%).
“Încasările din impozite şi taxe pe proprietate au scăzut cu 6,5% faţă de perioada similară din 2016, fiind determinată, în principal, de eliminarea de la 1 ianuarie 2017 a impozitului pe construcţii speciale. Încasările din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii au crescut cu 62% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea fiind determinată, în principal, de evoluţia încasărilor aferente contribuţiei datorate pentru medicamente, precum şi pentru contractele cost-volum/cost-volum-rezultat finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”, se arată în raport.
Încasările din TVA s-au redus în primele şapte luni cu 4,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, după ce, în primele şase luni, scăderea a fost de 4,3%, sugerând un declin şi mai mareîn iulie.
Încasările din accize au fost cu 5,8% mai mici comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, fiind influenţate de reducerea nivelului acestora pentru unele produse energetice începând cu 1 ianuarie 2017.
Totodată, sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt de 6,5 miliarde lei.
Cheltuielile bugetului general consolidat au fost în primele şapte luni de 146,4 miliarde lei, în creştere cu 11,4% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, ceea ce reprezintă o accelerare faţă de primele şase luni, când rata de creştere era de doar 10%.
Cheltuielile de personal au crescut cu 20,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, ca urmare a majorările salariale acordate în a doua parte a anului trecut şi la începutul acestui an.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 3,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, subvenţiile sunt în creştere cu 22,3%, în timp ce cheltuielile cu asistenţa socială au urcat cu 10,7%.
Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 8,4 miliarde lei, respectiv 1% din PIB, în scădere cu 34,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2016.
În primele şapte luni din 2016, cheltuielile pentru investiţii au fost de 12,8 miliarde lei, respectiv 1,7% din PIB-ul de anul trecut, potrivit execuţiei bugetare publicate de MFP în urmă cu un an.
În 2016, deficitul bugetului general consolidat al statului a fost de 18,3 miliarde lei, reprezentând 2,4% din produsul intern brut (PIB), pe metodologia cash, însă ultimele date ale Eurostat arată că, pe metodologia europeană ESA 2010, deficitul bugetar al României a fost de 3% din PIB anul trecut.
Guvernul PSD-ALDE a construit bugetul pentru 2017 pe venituri estimate la 254,7 miliarde lei, mai mari cu 14% faţă de nivelul de anul trecut, şi pe cheltuieli de 278,8 miliarde lei, cu 15% mai mari.
Astfel, deficitul bugetar a fost prevăzut la 24,1 miliarde lei, reprezentând 2,96% din PIB pe metodologia cash şi 2,99% din PIB pe metodologia ESA 2010, PIB-ul fiind estimat la 815,2 miliarde lei, cu o creştere economică de 5,2%.