Declin alarmant al industriei româneşti după căderea comunismului: producţia de acum mai reprezintă doar 58% din cât fusese în 1990

0
2249

Declaraţia îi aparţine secretarului general al Academiei Române, Victor Voicu, făcută în cadrul unei conferinţe pe tema reindustrializării României.

Victor Voicu a spus: „Din 1990 până în prezent, în industrie s-au pierdut 2,5 milioane de salariaţi, care se regăsesc în cei 4 milioane de români emigraţi în această perioadă – a doua dramă după Siria, cu precizarea că la noi n-a fost război. De fapt, scăderea şomajului din aceşti ani nu vine din dezvoltarea economică, ci din emigraţie. Acum, producţia industrială a României mai reprezintă doar 58% din cât fusese în anul 1990”.

Secretarul general al Academiei Române a arătat şi câteva exemple privind industriile care au decăzut şi care au crescut în perioada postdecembristă. „Cele mai mari scăderi au fost în industriile cauciucului, confecţiilor metalice, chimică, producţia de medicamente, aeronautică, navală, fluvială. Producţia de energie electrică a scăzut cu 13%, iar cea de cărbune cu 37%… Există şi sectoare care au existat în 1990 şi despre care acum nici măcar nu se mai raportează date: producţia de minereuri (fier, neferoase, aur), producţia de tractoare, excavatoare, autocamioane, locomotive, vagoane de pasageri şi de marfă… A mai scăzut şi industria cimentului – de ce să scadă această industrie? Şi industria alimentară – este practic inexplicabilă scăderea industriei alimentare. Au crescut, în schimb, industria auto şi cea de prelucrare primară a lemnului (…) şi a tutunului”, a exemplificat Victor Voicu.

Referindu-se la deficitul exporturi/importuri din industrie, oficialul Academiei Române a arătat că printre cele mai mari creşteri ale acestui decalaj se numără cel cu Germania, Ungaria şi Polonia. „Deficitul cu Ungaria şi Polonia merită analizate distinct, pentru că între noi şi aceste ţări nu au existat, iniţial, diferenţe majore”.

Concluzionând, Victor Voicu a arătat că acestea nu sunt rezultatele vreunei strategii de dezvoltare sau restructurare. „Structura actuală a economiei este profund dezarticulată. Cine a stabilit obiectivele tranziţiei? Privatizarea este o regulă, trebuie să o aplicăm obligatoriu? De fapt, procesul a decurs aşa: privatizare-declin-dispariţie”. În fine, oficialul a precizat că Academia Română va urmări cu atenţie evoluţiile din acest sector.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here