Declarația 600: hoții și smintiții din Ministerul de finanțe

0
2502

În anul 2018 Ministerul de finanțe îmi va fura pur și simplu suma de 8000 de lei. A căpiat de tot Codul fiscal introducând printre altele obligativitatea ca toți cetățenii care au avut venituri din activități independente ce au depășit 22800 de lei anul trecut să depună la fisc Declarația 600 și să plătească începând cu acest an din mână, CAS și CASS în cuantum de minim 665 lei/lună, adică 7980 lei pe an.

Nu discut acum rațiunile invocate pentru comasarea contribuțiilor sociale, schimbarea cotelor de impozitare și a regimului de reținere/plată a acestor contribuții în cazul celor care obțin venituri din drepturi de autor, chirii etc. Nimic nu a fost făcut cu respectul bunului simț, al principiului elementar de a ușura viața cetățenilor: totul a fost întreprins forțat. Vrei – nu vrei, statul te ia de mână și te trece strada.

Cazul meu personal (Bogdan Glăvan) și al altora este următorul. În mod excepțional am înregistrat în anul 2017 venituri din drepturi de autor puțin mai mari decât pragul stabilit de lege, 22800 lei. Toate impozitele aferente mi-au fost reținute. Trebuie să depun acum Formularul 600, complet aberant, chiar dacă mizez pe faptul că în acest an veniturile respective vor fi de 500, 1000 sau 2000 de lei. Deci nu contează că eu nu voi mai depăși pragul stabilit. Trebuie să depun un formular ca și când n-aș fi plătit aceste biruri.

Bombonica de pe colivă este însă că statul mă obligă să plătesc în continuare, măcar la nivelul minim prevăzut de lege, aceste contribuții sociale, respectiv suma de 665 lei/lună, adică 7980 lei pe tot anul (vedeți aici și aici). Sume de bani care nu se vor regulariza, deci pe care nu le voi putea recupera niciodată deși, repet, nici nu voi mai înregistra venituri din drepturi de autor, chirii etc.

Nu am ce să cer de la conducerea acestui minister, competența pe două picioare care a girat această hoție și harababură. Dar le promit birocraților cu ștaif din minister, celor care “au muncit” la această reformă, că le voi afla numele și nu-i voi uita. Așa cum am aflat din cauza cui s-a schimbat Codul fiscal în vara anului trecut, anume pentru a se da ei afară unii pe alții din posturile de director, drept pentru care, ca pagubă colaterală, procesul de acordare a autorizațiilor de antrepozit fiscal de către Vamă a fost blocat și mulți oameni au stat chiar și 6 luni pentru a dobândi o nenorocită de aprobare, luni de nefuncționare care le-au creat creat pierderi importante, ei bine tot așa voi afla și cine este mintea creață care a pus la cale această hoție. Și, le promit, istoria nu se va încheia aici.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here