Decizie parțială în favoarea italienilor pentru autostrada demolată, Sibiu Orăștie. Compania de Drumuri contestă hotărârea Tribunalului de Arbitraj

0
2149
autostrada demolata

Compania de Drumuri este obligată să plătească 83 de milioane de lei italienilor de la Salini, care au construit lotul 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie, ulterior demolat şi refăcut în regie proprie. Decizia Curţii de Arbitraj de la Paris este una intermediară şi mai poate fi atacată, potrivit unui consilier juridic de la Drumuri.

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au transmis că vor ataca decizia Curţii de la Paris.

“CNAIR SA informează opinia publică de faptul că va formula acțiune în anulare a sentinței arbitrale parțiale pronunțată în data de 23.03.2017 de către Curtea Internațională de Arbitraj Camera Internațională de Comerț ICC Paris, locul arbitrajului ales de către părți fiind București.

Prin Sentința Arbitrală Parțială, arbitrul nu a judecat în fond litigiul arbitral, ci doar a confirmat deciziile Comisiei de Adjudecare a Disputelor (CAD) pronunțate anterior de adjudecător, urmând ca în conformitate cu regulile de arbitraj acesta să decidă și asupra fondului litigiului, pronunțând astfel o Sentință Arbitrală Finală.

Menționăm că în procedura de arbitraj compania a fost reprezentată de personal cu experiență și pregătire pe proceduri de arbitraj din cadrul CNAIR SA.

Până la acest moment CNAIR SA nu a achitat și nici nu are de achitat vreo sumă către Salini Impregilo ca urmare a pronunțării Deciziilor CAD, acestea nereprezentând titluri executorii.”

CNAIR este obligată să-i plătească 83 de milioane de lei constructorului italian Salini, potrivit unei decizii intermediare a Curţii de Arbitraj de la Paris.

Arbitrul de la Curtea de Arbitraj Internaţional de la Paris,Michael W Buhler, a decis pe 23 martie ca italienii să primească 83 de milioane de lei, potrivit lui Alin Goga, consilier juridic în cadrul CNAIR.

„CNAIR a fost obligată la plata unei sume de peste 83 de milioane de lei în favoarea SALINI, pentru lotul de autostradă PRĂBUŞIT pe Orăştie – Sibiu, sector Cunța – Sălişte”, a spus Goga.

„Apărările companiei au fost formale, făcute cu juriştii nespecializați, iar directorul Direcției Juridice a CNAIR Andrei Filipescu este DIRECT responsabil pentru aceste dezastre”, a continuat Alin Goga.

În septembrie 2015 Salini Impregilo a declanşat un litigiu în arbitraj împotriva CNAIR şi a solicitat daune de circa 90 de milioane de lei.

De altfel,in bugetul pe anul acesta CNAIR a prevazut suma de 90 de milioane de lei, solicitată de către Salini Impregilo, constructorul italian al lotului 3, în cadrul litigiului declanşat după rezilierea contractului. În acest litigiu, CNAIR este reprezentantă deocamdată de către juriştii companiei, dar intenţionează ca până la finele lunii mai să contracteze serviciile unei case de avocatură.

Până la finele anului viitor, oficialii de la Drumuri vor să demareze la rândul lor un litigiu împotriva constructorului italian pentru recuperarea daunelor cauzate de încetarea contractului.

În data de 3 septembrie 2015, CNADNR (actuala CNAIR) a anunţat închiderea circulaţiei rutiere pe Autostrada A1 Orăştie – Sibiu începând din 7 septembrie, la 10 luni de la inaugurarea acesteia, între Nod rutier Sălişte (km 270+020) – Nod rutier Cunţa (km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la km 275+650 al autostrăzii.

“Groapa” care s-a întins pe circa 200 de metri a fost reparată în regie proprie, fiind prima dată când Compania de Drumuri a executat astfel de lucrări. Lucrările de refacere aferente lotului 3 au început în luna aprilie 2016 şi au fost finalizate în octombrie, când a fost redeschisă circulaţia.

Sumele pentru refacerea lotului au fost asigurate din garanţia de bună execuţie a constructorului. Compania a executat Garanţia de Bună Execuţie constituită de Salini Impregilo SpA, în valoare de circa 60,48 milioane de lei, sumă ce a fost încasată de companie de la banca emitentă în data de 28 aprilie 2016.

Proiectul Autostrăzii Orăştie – Sibiu, ca parte a Reţelei de Transport Trans-Europene (TEN-T CORE), prevede construirea a 82,07 kilometri de autostradă care leagă cele două oraşe. Comisia Europeană a decis, în septembrie 2011, finanţarea acestui proiect cu 510 milioane de euro din Fondul de Coeziune.

Autostrada a fost împărţită în 4 loturi de punere în aplicare. Loturile 1 şi 2, având lungimea de circa 44 km, au fost deschise traficului în 2013. Loturile 3 şi 4 au fost deschise traficului în 2014. În ceea ce priveşte Lotul 3 (Sălişte – Cunţa) de aproximativ 22 de kilometri, acesta face obiectul unei anchete penale după ce pe o porţiune din zona viaductului Aciliu au apărut fisuri adânci, care au pus în pericol siguranţa traficului rutier.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here