De ce tinerii votează cu George Simion? Știu că nu e the usual content, dar merită discutat puțin. Mi-am scris lucrarea de licență în 2023 cu tema “Susceptibilitatea tinerilor la comunicarea politică agresivă”, iar în mare parte am studiat fenomenul AUR. Pentru mulți e o surpriză cum un om care nu corespunde (în teorie) valorilor tinerilor, reușește să adune atâtea voturi.
Foarte pe scurt, găsisem trei mari motive:
1. Suntem grăbiți și nu avem răbdare. Vrem schimbarea acum. Tinerii nu-și doresc stabilitate, ci schimbare. Partidele extremiste câștigă mult aici printr-o comunicare foarte “Pe ei, pe mama lor, schimbăm tot”.
2. Nu avem niciun fel de experiență sau knowledge. Istoria, în liceu, era pentru dormit cu capul pe bancă sau pentru a juca Real Racing 3 pe telefon (ce vremuri). Cunostințele noastre politice sunt sub nivelul mării. Nu știm ce atribuții are un președinte, deci când cineva spune “Când o să fiu președinte, o să fac și X, și Y”… well, îl credem. Pare că știe ce zice.
3. Suntem “Noi” vs “Ei”. Teoria Identității Sociale are un proces numit categorizare socială, care ne ajută să înțelegem mai bine societatea plasându-ne în grupuri distincte. Un bun orator (iar Simion este unul, chiar dacă nu la fel de bun ca Georgescu) știe să se folosească de asta și să-i atace pe “ei”. Cine sunt ei? Who tf knows, dar e clar că nu suntem “noi”.
Împărțindu-ne în grupuri, chiar dacă nu le știm, nu le înțelegem, în mod automat devenim mai agresivi cu ceilalți:
“EI vor să ne fure țara” “EI ne vând străinilor”
“Din cauza LOR nu vă puteți întoarce în țară”
Toată polarizarea asta (pe care guess what, Social Media a adus-o la nivel de artă, cu algoritmi care ni-i arată doar pe “ai noștri”), toată graba și lipsa de cunoștințe istorice și politice, ne aduce aici. Nu știu dacă acest “aici” e bun sau rău. Sunt prea tânăr ca să știu.
I guess time will tell.