De ce sunt întoarse licitanțiile pentru autostrăzi

0
2879
licitatii-autostrazi
După mai bine de un an de “secetă”, în care nu a mai scos la licitaţie niciun kilometru de autostradă, CNADNR dă drumul în sfârşit la proiecte mari. Compania începe însă cu stângul, având în vedere că aproape jumătate din procedurile pe care le are pe circuitul de avizare au fost respinse deja de către ANAP.
Înlocuirea criteriului „preţul cel mai scăzut” cu „cel mai bun raport preţ-calitate” în contractele de achiziţii publice creează deja confuzii în rândul companiilor statului. Un exemplu este CNADNR, unde din 19 documentaţii trimise spre publicare în SEAP, 8 au fost respinse deja de către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP).
11 documentații în lucru
Bogdan Pușcaș, președintele ANAP, explică fenomenul: „În prezent există 19 documentaţii de atribuire aflate în proces de evaluare în SEAP, respectiv 11 documentaţii de atribuire noi „în aşteptare validare” şi 8 documentaţii de atribuire retransmise ca urmare a respingerii de către ANAP, din motive de neconformitate constatate în raport cu prevederile legale privind achiziţiile publice”, potrivit reprezentanţilor  ANAP.

Aceştia arată că pentru cele 11 documentaţii de atribuire noi aflate „în aşteptare validare” ANAP urmează să emită acceptul sau, după caz să respingă documentaţiile în termen de maxim 10 zile lucrătoare de la momentul primirii lor prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice.

Care sunt motivele respingerii

„În ceea ce priveşte celelalte 8 documentaţii de atribuire revenite, ANAP urmează să emită acceptul sau, după caz, să le respingă în termen de maxim trei zile lucrătoare de la data repostării în SEAP”, au menţionat reprezentanţii ANAP.

Motivele pentru care aceştia au respins documentaţiile de atribuire transmise de către CNADNR fac referire la criteriile de calificare privind capacitatea tehnică şi profesională, care sunt formulate cu încălcarea principiului proporţionalităţii sau nu au relevanţă în raport cu obiectul achiziţiei.

Alte observaţii ale ANAP vizează „formularea ambiguă/neclară a criteriilor de calificare şi selecţie a ofertanţilor, precum şi a factorilor de evaluare stabiliţi, în cazul alegerii criteriului de atribuire „cel mai bun raport preţ-calitate”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here