De ce a murit conceptul de branding personal și de ce, astăzi, este mai important ca oricând

0
2289
De ce a murit conceptul de branding personal și de ce, astăzi, este mai important ca oricând
business, technology and internet concept - businessman pressing personal branding button on virtual screens

William Arruda, cofondatorul CareerBlast şi autor al lucrării 13 Things All Successful Professionals Do To Fuel Their Careers ne împărtăşeşte propria experienţă.

Branding-ul personal este un concept care s-a dezvoltat foarte lent fără a putea să-şi atingă, în totalitate, scopul. Am fost acolo la început. Puțini oameni știau ce înseamnă branding personal și mult mai puțini au avut interes să investească în acest concept. Personal branding-ul a parcurs un drum lung, termenul fiind inventat de Tom Peters, în anul 1997. Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la apariţie şi m-am gândit că ar fi interesant să vedem unde se află conceptul, în acest moment şi mai ales ce-i rezervă viitorul.

Absorbția conceptului de branding personal a fost lentă din cauza circumstanțelor, nereuşind să se formeze pe deplin. În 2005, Fast Company, revista care l-a introdus şi-a exprimat îngrijorarea faţă de acest lucru. Oamenii se considerau suficient de siguri pe carierele lor, iar cei mai mulți încă lucrează, într-un birou, alături de colegii lor. IPhone-ul a fost lansat în iunie 2007 când internetul încă nu devenise un fenomen. Abia în anul 2014 acesta era prezent, în casele americanilor, in proporție de 80%, conform unui recensământ efectuat în SUA.

Convergența progreselor tehnologice, împreună cu schimbările rapide de pe piață, la nivel mondial, a dat personal branding-ului oxigenul necesar pentru a trăi. Toate aceste modificări combinate cu un cuplu de recesiuni economice grave i-au determinat pe mulţi profesioniști să observe potențialul branding-ului personal ca strategie de management a carierei. Chiar dacă la început aceştia nu au știut exact ce reprezintă şi-au dat seama că existenţa unui brand personal le va asigura un avantaj esențial în carieră şi i-ar putea ajuta să-și atingă obiectivele. Și companiile au intrat în acest joc. Cele mai multe corporații majore au inclus programe de branding personal în inițiativele lor de dezvoltare a talentelor.

Acum, se consideră că apariţia branding-ului personal a creat liga mare, de aceea se vorbeşte despre incheierea  revoluției acestuia. Am auzit vorbindu-se, foarte mult în ultima vreme, despre presupusa moarte a branding-ului personal. Traineri, lideri mass-media sau manageri de resurse umane corporative împărtăşesc această idee. Mitul dispariției timpurii a branding-ului personal este determinat de trei factori puternici:

Confuzia – Neînțelegerea

Miopia – Nu se mai vede clar direcţia în care merg lucrurile

Succesul – Ubicuitatea, însuşirea de a fi prezent peste tot, în acelaşi timp. Hazardată determinare având în vedere că ubicuitatea este de obicei atribuită divinităţii.

Confuzia

Primul factor este, în fapt, o capcană pornită de la interpretarea greșită a termenului de branding personal. În lucrarea Forbes piece Personal Branding Is Not About You, am explicat că branding-ul personal funcționează atunci când se bazează pe autenticitate și dorință reală de a adăuga valoare pentru cei din jur. Nu este un mod de viaţă doar pentru mine. Personal branding-ul vă va ajuta să ieşiţi în evidență într-o lume tot mai competitivă. Acesta vă va ajuta să vă clarificaţi și să vă exprimaţi la valoarea pe care o aşteaptă atât echipa cât şi angajatorul. Branding-ul personal nu este un concurs pentru a vedea cum poţi deveni vizibil doar de dragul de a fi vizibil. Nu se măsoară în numărul de postări pe care le faci și nu este o funcție care vă va pune în centrul Universului.

Astăzi, mulţi consideră că lucrează la branding-ul personal pălăvrăgind on-line, la nesfârșit, din dorința de a fi cât mai vizibil, cunoscut și popular. Branding-ul personal, ca termen, a fost deturnat de cei care încearcă să-l asocieze cu postările interminabile, de multe ori fără sens sau conţinut, pe social media. Nimic nu poate fi mai greşit şi mai departe de definiția inițială a conceptului. Branding-ul personal pus sub semnul excesului social media a erodat valoarea reală a conceptului, ca strategie serioasă de dezvoltare a carierei, reducând-o la o poveste asemenea celei a surorilor Kardashian.

Miopia

Al doilea factor are două lături: una, cu un profund accent melancolic despre trecut și a doua, bazată pe refuzul de a vedea încotro de îndreaptă piaţă muncii.

Creșterea lentă, dar constantă, a accesului la internet a permis multor oameni da devină angajați virtuali. Astăzi multe companii permit angajaților să lucreze la domiciliu. Un studiu Gallup efectuat în anul 2015, relevă că proporţia numărului muncitorilor americani care lucrează de acasă a urcat la 37%. Economiile de costuri, în astfel de cazuri, sunt prea mari pentru a fi ignorate dar pentru ca munca să devină tot mai virtuală, angajații vor trebui să găsească noi modalităţi de a-şi demonstra valoarea intrinsecă. Folosind mijloace virtuale de lucru va fi mult mai greu, pentru aceştia, să fie vizibili însă branding-ul personal le va fi de mare ajutor.

O altă tendință pe piaţa muncii o reprezintă responsabilitatea schimbării managementului carierei. Companiile, astăzi, îţi oferă un salariu fără a se mai implica în gestionarea carierei tale viitoare. Este responsabilitatea ta să identifici următorul rol și să intri în contact cu oamenii potriviți din organizație pentru a-ţi asigura traiectoria viitoare. Slăbirea frâielor este o veste bună pentru cei care doresc să deţină controlul asupra propriei cariere. Prin urmare în cronologia viitoare a ocupării forței de muncă vor exista, alternativ, perioade intermitente ca angajat, contractor sau liber-profesionist. Indiferent dacă acest lucru îţi place sau nu, aceasta înseamnă că vei avea nevoie să îţi construieşti și să-ţi menții brand-ul personal, așa procedează o companie.

Mai mult decât atât, sentimentul de securitate a muncii va deveni, probabil, din ce în ce mai fals. Într-un articol apărut în revista Forbes, Why Big Company Doesn’t Mean Job Security, Jacob Morgan citează date din Innosight care arată că longevitatea companiilor mari este în scădere. Speranța medie de viață a unei companii din topul S & P 500 era de 75 de ani. Astăzi, abia atinge 15 ani. Cercetările arată că până în anul 2027, 75% dintre companiile din topul S & P 500 vor fi schimbate. Potrivit Biroului de Statistică a Muncii din SUA, un lucrător mediu a deținut zece locuri de muncă diferite. Forrester Research prognozează faptul că tinerii muncitori din ziua de astăzi, sunt mult mai susceptibili să deţină până la cincisprezece locuri de muncă.

Acestea sunt doar câteva dintre multele tendințe legate de piaţă muncii care fac ca branding-ul personal să fie esenţial pentru cei care caută succesul și dezvoltarea profesională. Refuzarea acestui adevăr nu va duce la niciun rezultat.

Succesul

Principalul motiv pentru care circulă zvonuri legate de moartea branding-ului personal este integrarea en-gros, cu succes, a principiilor de branding personal în strategia de gestionare a carierei. Aparent, toată lumea face acest lucru. E ca respirația… Consideraţi că a respira reprezintă o acțiune care să necesite un efort fățiș? De fapt, branding-ul personal a parcurs un drum lung de la momentul în care era fost folosit doar de executivii seniori, în marile corporații. Astăzi, pentru ca iasă în evidență, studenții folosesc branding-ul personal pentru a obţine stagii de pregătire. Unele colegii chiar au în programă cursuri de branding personal. Conform unui articol din New York Times şi elevii de liceu îşi crează profiluri pe LinkedIn pentru a-i ajuta să intre la colegii.

În afacerea pe care o conduc pot vedea totul, ca un fir perfect integrat în ţesătura de management a carierei. În 2016, am semnat contracte cu 8 noi clienţi corporativi majori, pentru programele de branding personal şi de certificare, la care am înregistrat prezențe record. Totodată, numărul de alerte pe Google în legătură cu termenul „branding personal “a crescut cu 15%.

Poate că termenul „branding personal “a căpătat o conotaţie negativă, poate a obosit, sau a fost confiscat de cei care nu fac, cu adevărat, branding personal. Cu toate acestea oamenii au început să îl trateze ca pe un instrument must-have în carieră, la fel cum au nevoie de un CV.

Opinia mea în legătură cu discuţiile despre moartea branding-ului personal este că acestea reprezintă un lucru bun. Înseamnă că branding-ul personal a contribuit substanţial la gestionarea carierei. Oamenii încearcă adesea să se rupă de ceva ce ajunge să fie foarte evident.

Cea mai importantă parte a procesului de branding personal este şi cea mai grea, anume determinarea ta ca persoană: cine eşti, ce te face diferit, ce te separă de colegii tăi și ce este valoros pentru cei care iau decizii în privinţa ta. Toți adepții Twitter sau Facebook din lume nu te vor ajuta să îţi construiesti brand-ul, dacă nu vei avea o strategie pentru punerea în valoare a calităţilor pe care le ai, în mod consecvent și autentic.

De-a lungul timpului, branding-ul personal poate fi încorporat şi în alte aspecte ale carierei, sau poate evolua în altceva. Conceptul este viu și oferă valoare celor care îi îmbrățișează cu adevărat, întreaga filozofie. Eu văd acest lucru tot timpul în munca mea unde întâlnesc profesioniști din întreaga lume. Este o forță care va dăinui, pentru că se bazează pe principiile nemuritoare ale interacțiunii umane. Cei care vor îmbrățișa această filozofie vor beneficia de toate avantajele pe care aceasta le oferă.

Branding-ul personal este mort. Trăiască branding-ul personal!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here