David Friedman și analiza economică a dreptului

0
2377

Orice regulă are două scopuri. Prima este de stabili pedeapsa pentru cei care o încalcă. Astfel, se poate emite o lege împotriva depășirii vitezei, care prevede că un șofer prins cu mai mult de cincizeci și cinci de mile pe oră pe Autostrada Dan Ryan trebuie să plătească cincizeci de dolari în contul orașului Chicago. Privită în acest fel, legea privind limitarea vitezei instituie pur și simplu o modalitate de a genera venituri și o amendă de depășire a vitezei; este un fel de impozitare.

Dar nu acesta este motivul principal pentru care avem legi care interzic viteza. Scopul lor primordial nu este impozitarea șoferilor vitezomani, ci acela de a preveni conducerea mașinii cu viteză. Adoptăm astfel de legi deoarece credem că șoferul este mai puțin probabil să conducă rapid dacă el știe că, drept consecință, va fi amendat.

Analiza economică a dreptului studiază normele legale din acest punct de vedere – înțelese nu ca o modalitate de a distribui recompense și pedepse celor care le merită, ci ca un sistem de stimulente destinate să afecteze comportamentul uman. Folosim teoria economică pentru a anticipa modul în care indivizii raționali răspund în cazul unor astfel de reguli și consecințele introducerii regulilor. Acest mod de a aborda legislația și concluziile pe care le implică sunt evidente în cazuri precum legea privind limitarea vitezei. În alte cazuri, analiza și concluziile sunt mult mai puțin evidente.

Să luăm de exemplu un ordin care restricționează termenii contractelor de închiriere. Să presupunem că autoritățile din Chicago interzic orice contract de închiriere de apartament care permite proprietarului să evacueze chiriașul fără să-i dea preaviz de cel puțin șase luni. O consecință evidentă este că chiriașii au de câștigat, deoarece au acum șase luni de securitate, în timp ce proprietarii au de suferit, deoarece acestora le ia mai mult timp pentru a evacua chiriașii nedoriți.

Dar acest lucru nu este adevărat, probabil, decât pe ​​termen foarte scurt. Ceea ce omite argumentul este efectul pe care regula îl are asupra comportamentului proprietarilor și chiriașilor. Prin creșterea atât a costurilor pentru proprietarii de apartamente cât și a valorii apartamentului pentru chiriași, regula mărește valoarea chiriei la care numărul de apartamente furnizate de proprietari este egal cu numărul cerut de chiriași.

În cel mai simplu caz, în situația în care costurile suplimentare de securitate sunt aceleași pentru toți proprietarii și beneficiile sunt aceleași pentru toți chiriașii, se poate demonstra că legea, fie nu are nici un efect, fie face ca ambele părți să ajungă într-o situație mai proastă decât erau înainte. În cazul în care avantajele pentru chiriași depășesc costurile pentru proprietari, regula nu are nici un efect. Proprietarii ar oferi garanția chiar și fără regulă, deoarece chiriașii sunt dispuși să plătească mai mult pentru ea decât o costă pe proprietar. În cazul în care beneficiul garanției suplimentare pentru chiriași este mai mic decât costul impus proprietarilor, regula face ca ambele părți să aibă de suferit. Proprietarii primesc o chirie mai mare, dar nu este suficient pentru a le compensa costul de asigurare a securității. Chiriașii primesc securitate, dar plătesc mai mult pentru ea decât merită.

Efectul tipic al unei astfel de restricții privind termenii contractelor, închirierea locuințelor sau alte contracte este impunerea unui cost, plus o redistribuire mai mult sau mai puțin aleatoare a averii. Este precum o lege care impune ca toate autoturismele să fie dotate cu aer condiționat. Rezultatul nu este faptul că de acum încolo cumpărătorii de autoturisme vor obțin acest lucru gratis, ci că unii vor primi și vor plăti un serviciu pe care l-ar fi cumpărat oricum, în timp ce alții vor fi obligați să cumpere caracteristici care pentru ei valorează mai puțin decât costă.

Să ne gândim la alt exemplu, problema neglijenței. Să presupunem că eu comit niște acțiuni care vă vor aduce un prejudiciu. În cele mai multe cazuri eu voi fi obligat să plătesc pentru pagubele pe care vi le-am pricinuit doar dacă acțiunea mea a fost neglijentă. În conformitate cu definiția neglijenței propusă de judecătorul și filosoful Billings Learned Hand, sunt neglijent dacă aș fi putut preveni accidentul suportând un cost care, pentru mine, este mai mic decât beneficiul rezultat din prevenirea lui.

O analiză similară poate fi aplicată și în cazul amenzilor de depășire a vitezei. Ziceam mai devreme că scopul pentru care au fost instituite limitările de viteză nu a fost acela de a colecta bani la bugetul public, ci de a preveni șofatul cu viteză. Cu siguranță putem face aceste legi mai eficiente dacă am introduce pedepse mai severe. Dacă fiecare vitezoman ar fi spânzurat – sau măcar dacă i s-ar confisca mașina – atunci numărul șoferilor care ar depăși viteza stabilită prin lege s-ar reduce la zero.

Unul din motivele pentru care nu urmăm o astfel de politică este acela că noi nu dorim să eliminăm orice depășire a vitezei – ci doar vitezomania “ineficientă”. Pedepsim șofatul cu viteză deoarece acesta impune un cost celorlalți șoferi, cost reflectat de creșterea probabilității accidentelor. În unele cazuri, ar putea merita să depășim viteza legală. Dacă am stabilit amenda pentru depășirea vitezei la un nivel egal cu prejudiciul anticipat care poate fi suportat de ceilalți conducători auto, atunci fiecare șofer ar putea decide dacă beneficiul obținut prin ajungerea mai rapidă la destinație este mai mare decât costul.

Ce sugerează aceste exemple este că multe chestiuni juridice pot fi analizate în termeni economici și că normele legale existente au adesea o importanță economică. Desigur, o analiză economică completă a problemei neglijenței sau a amenzilor de circulație ar fi mult mai complexă decât ce am schițat aici.

***

Aceasta text este tradus după David Friedman, Law and Economics.

***

David Friedman vine în România pe 19 aprilie și va susține conferința Market Failure, Considered as an Argument both For and Against Government.

Născut în 1945 David Friedman este fiul laureatului premiului Nobel pentru economie Milton Friedman. El a absolvit Universitatea Harvard în anul 1965, cu diplomă în chimie și fizică. A obținut titlul de doctor în fizică la Universitatea din Chicago. Apoi a fost cercetător asociat în fizică la universitatea Columbia, până în 1973.

Deși nu are studii de economie sau de drept, David Friedman a fost aproape întreaga carieră profesor de economie și de drept, la universități precum UCLA, Tulane, Cornell Law School, Chicago Law School și Santa Clara University.

Un reper incontestabil al gândirii liberale moderne, David Friedman a scris mai multe cărți, dintre care unele cu un puternic impact. Amintim aici: Price Theory: An Intermediate Text (1986), Hidden Order: The Economics of Everyday Life (1996), Law’s Order: An Economic Account (2000), Future Imperfect: Technology and Freedom in an Uncertain World (2008). Cartea sa, The Machinery of Freedom: Guide to a Radical Capitalism, publicată inițial în 1973, reeditată în 1989 și în 2014, a fost inclusă în Top Ten Best Libertarian Books.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here