Costul finanțării datoriei publice americane a depășit pragul de 3 miliarde de dolari pe zi, într-un moment în care deficitul bugetar al Statelor Unite continuă să se adâncească, iar Trezoreria încearcă să protejeze stabilitatea yenului japonez. Datele conturează o presiune tot mai mare asupra bugetului federal și asupra pieței globale a obligațiunilor.
Potrivit celui mai recent raport al Congressional Budget Office (CBO), dobânzile nete plătite pentru datoria publică au ajuns la 963 de miliarde de dolari în primele zece luni ale anului fiscal 2026, perioadă cuprinsă între octombrie 2025 și iulie 2026. Calculată pe cele 303 zile ale intervalului, suma înseamnă aproximativ 3,18 miliarde de dolari pe zi.
Cheltuiala este cu 117 miliarde de dolari, respectiv cu 14%, mai mare decât în aceeași perioadă a anului fiscal anterior. CBO explică majorarea prin combinația dintre un nivel mai ridicat al datoriei și dobânzi pe termen lung mai mari. Reducerea dobânzilor pe termen scurt a limitat doar parțial creșterea costurilor.
Deficitul obligă Trezoreria să se împrumute tot mai mult
Presiunea dobânzilor este amplificată de evoluția deficitului bugetar. În primele zece luni ale anului fiscal, deficitul Statelor Unite a ajuns la 1.800 de miliarde de dolari, cu 169 de miliarde de dolari peste nivelul înregistrat în perioada similară a anului precedent.
În urma acestor date, CBO și-a revizuit în urcare estimarea pentru întregul an fiscal, de la proiecția anterioară la aproximativ 2.100 de miliarde de dolari. Noua estimare este cu 200 de miliarde de dolari mai mare decât cea publicată în februarie.
Pentru administrația americană, dobânzile nu reprezintă o cheltuială care poate fi redusă ușor fără consecințe. Ele sunt determinate de volumul datoriei deja acumulate și de randamentele cerute de investitori pentru finanțarea statului. Cu cât datoria este mai mare, cu atât refinanțarea obligațiunilor ajunse la scadență devine mai sensibilă la evoluția ratelor de dobândă.
Valoarea absolută a datoriei publice americane nu este considerată, în sine, o problemă de către toți economiștii. Titlurile de Trezorerie stau la baza uneia dintre cele mai lichide și mai sigure piețe de active din lume și sunt folosite ca reper pentru o gamă largă de instrumente financiare. Îngrijorarea principală vizează raportul dintre datorie și dimensiunea economiei: acesta se situează în prezent la aproximativ 122% din PIB, potrivit datelor Rezervei Federale din St. Louis.
Pe măsură ce acest raport se deteriorează, investitorii ar putea solicita o primă de risc mai mare pentru a continua să finanțeze guvernul american. Randamentele obligațiunilor ar crește, iar plata dobânzilor ar consuma o parte și mai mare din buget. Efectul ar putea fi resimțit prin reducerea spațiului pentru investiții publice, presiuni inflaționiste sau costuri mai mari de finanțare pentru companii și populație, deoarece obligațiunile guvernamentale influențează întregul sistem financiar.
Scenariul optimist presupune că economia americană va crește suficient de rapid pentru a stabiliza raportul dintre datorie și PIB. Criticii politicii fiscale avertizează însă că o asemenea evoluție nu este garantată. Fondatorul Bridgewater Associates, Ray Dalio, a susținut că plata dobânzilor ar putea ajunge să înlocuiască investițiile publice și a descris riscul drept un posibil „atac de cord indus de datorie”.
De ce a intervenit Washingtonul pentru yen
Raportul CBO a fost publicat la scurt timp după ce Trezoreria Statelor Unite a intervenit pentru a sprijini moneda Japoniei. Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a confirmat că măsura urmărește stabilizarea yenului și, mai larg, reducerea tensiunilor valutare din regiune. Într-o declarație acordată CNBC, Bessent a spus că un yen stabil este important nu doar pentru Statele Unite, ci pentru întreaga regiune asiatică.
Intenția de a susține moneda japoneză nu a fost ascunsă. O fotografie realizată la sfârșitul lunii iulie, în timpul unei reuniuni a cabinetului, a surprins pe lista de lucru a lui Bessent o notă privind achiziția unor yeni în valoare de 5 până la 10 miliarde de dolari.
Miza pentru Statele Unite este legată și de poziția Japoniei pe piața obligațiunilor americane. Datele Trezoreriei, actualizate până în mai 2026, arată că Japonia deține titluri de stat americane în valoare de 1.140 de miliarde de dolari și este cel mai mare creditor extern al Washingtonului. De mai bine de un an, portofoliul japonez s-a menținut peste pragul de 1.100 de miliarde de dolari.
O depreciere accentuată a yenului ar putea determina autoritățile sau investitorii japonezi să vândă obligațiuni americane pentru a cumpăra moneda națională. O asemenea vânzare ar pune presiune pe prețul titlurilor de Trezorerie și ar împinge randamentele în sus, majorând implicit costurile de împrumut ale guvernului american. Stabilitatea financiară a Japoniei devine astfel relevantă pentru finanțele publice ale Statelor Unite.
Intervenția nu a schimbat tendința de piață
După intervenție, yenul s-a apreciat temporar până la un nivel de aproximativ 155 de yeni pentru un dolar. Ulterior, moneda a pierdut o parte din câștig și a revenit în apropierea nivelului de 159 de yeni pentru un dolar.
Evoluția nu a surprins în mod semnificativ piețele. Paul Donovan, economist la UBS, a apreciat că politica de fond nu s-a schimbat și că nu există indicii clare că slăbirea yenului ar fi fost provocată de un atac speculativ. În această interpretare, revenirea monedei către nivelul considerat de piață drept echitabil era previzibilă.
Pentru investitori, combinația dintre datoria americană în creștere, dobânzi bugetare record și dependența de creditorii externi adaugă un factor de risc într-o piață care este, în mod tradițional, reperul global pentru siguranță. Pentru contribuabilii americani, fiecare majorare a randamentelor se poate transforma în miliarde de dolari suplimentare alocate serviciului datoriei, în detrimentul altor priorități bugetare.
Problema nu este doar nivelul datoriei, ci și viteza cu care cresc costurile sale. În timp ce Washingtonul se împrumută pentru a acoperi deficitele, Trezoreria trebuie să urmărească simultan condițiile de pe piețele valutare și deciziile celui mai mare deținător străin de obligațiuni americane. Presiunea asupra bugetului și sensibilitatea pieței la dobânzi se alimentează reciproc.
