Datoria externă totală a României a crescut în primele cinci luni cu 2,56 miliarde de euro, la 96,04 miliarde de euro

0
1256

Într-un comunicat transmis de reprezentanții Băncii Naționale, în perioada ianuarie – mai 2018, datoria externă totală a crescut cu 2,563 miliarde de euro, se arată î

În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 67,543 miliarde de euro la 31 mai 2018 (70,3% din totalul datoriei externe), în scădere cu 1,6% faţă de 31 decembrie 2017; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 mai 2018 nivelul de 28, 497 milioane euro (29,7% din totalul datoriei externe), în creştere cu 14,6 la sută faţă de 31 decembrie 2017.

Totodată, datoria publică a ajuns la 33,175 miliarde euro după primele cinci luni, în scădere cu 359 milioane euro faţă de finalul anului trecut.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 18,9 % în perioada ianuarie – mai 2018, comparativ cu 23,9% în anul 2017. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 mai 2018 a fost de 5,2 luni, în comparaţie cu 5,4 luni la 31 decembrie 2017.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 mai 2018 a fost de 76,6%, comparativ cu 87,2% la 31 decembrie 2017.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here