Dacă ne-a plăcut să dormim în democrație, ne-am trezit în dictatură

0
341

Încă de acum 2 ani, de la debutul pandemiei Covid-19 – care s-a încheiat subit, zilele trecute – mulți dintre cetățenii români s-au temut că, in baza repetatelor stări de urgență, de alertă, mai nou de criză, statul român ar putea aluneca spre autoritarism. Ei bine, dacă pandemia nu a fost suficientă pentru asta, se pare că războiul este. Și când zic război, nu mă refer la invazia Ucrainei de către Rusia, care este abominabilă.

Mă refer la războiul rece reîncălzit, dintre SUA și Rusia. Odată cu asta, dictatura s-a instaurat, informal. Și este cu atât mai periculos, întrucât formalitatea ne-ar fi oferit șansa să o contracarăm. Caracterul informal al dictaturii ne lasă unica șansă de a purta un război de gherilă. În care, oponentul este infinit mai bine înarmat. În rândurile următoare, vă voi expune ședința CNA de ieri, 10 martie 2022, în cadrul căreia s-a produs o încercare odioasă de cenzură a echipei Gold FM.

CNA pune bocancul pe grumazul libertății de exprimare

După multiple hărțuiri întreprinse de CNA pe speța Covid-19 – pentru că da, în caz că nu știați, Covid-19 a fost și este o speță separată în cadrul ședințelor CNA, în cadrul căreia au fost pedepsite entitățile media care au îndrăznit să nu facă propagandă vaccinistă -, aceștia și-au întors privirea de la Covid-19, spre război. Cel mai probabil la ordinul cuiva, întrucât au decis, pe nepusă masă, să treacă de la ordinea de zi din luna noiembrie – acolo rămăseseră, prea multe vacanțe probabil -, direct la sfârșitul lunii februarie. Pe speța războiului, au fost monitorizate mai multe trusturi media, printre care și Gold FM.

Fiind reprezentantul postului in relația cu CNA, am urmărit ședința, încă de la început. S-a judecat celebrul caz de la Antena 3, trust media care a difuzat imagini dintr-un joc video în prime-time, prezentându-le ca fiind din războiul actual. Nu au primit nicio sancțiune, nici măcar un avertisment. Cazul s-a judecat in jumătate de ora. Am răsuflat ușurat – dacă ditamai fake-news-ul scapă basma curată, noi, care am fost cât de obiectivi s-a putut, nu trebuia să avem nicio problemă, nu-i așa? Nu-i așa. Greșeam flagrant.

Începe, în fine, speța Gold FM. Se prezintă monitorizarea. Lungă. Prea lungă. Trec 30 de minute, o oră, o oră și jumătate. Nu înțelegeam unde vor să ajungă, întrucât era cât se poate de clar că nu am încălcat niciun articol al regulamentului. „Oare oamenii ăștia nu s-or plictisi? Că nu e nimic de văzut aici” – mă gândeam. La sfârșitul orei și jumătate, domnii de la CNA aduc o monitorizare noua, neanunțată. Împotriva oricărei proceduri, o vizionăm și pe asta. După o oră și 40 de minute, în fine, trecem la capitolul următor – poziția Gold FM în raport cu monitorizările.

Doar prin dezbatere putem sa luptam împotriva fake-news ului

„Vreau să specific faptul că ne subordonăm strategia editoriala interesului național, și nu altor state, in special nu Rusiei. Atât prin interlocutori, cat si prin moderatori, al căror istorie este verificabila.” „Avem si un disclaimer, de 10 zile, în care specificăm că ne subordonăm emisiunile, în special <<Ce-i in Gușă și-n căpușă>>, la rigorile noi, impuse de această perioadă de război. Nu am făcut nicio secundă propagandă lui Zelenski, dar nici lui Putin, adică parților implicate direct in conflict.” „Doar prin dezbatere putem sa luptam împotriva fake-news ului.” „Gold FM s-a axat pe liniștirea populației, respectiv pe demontarea de fake-news uri.

Nimeni nu are certitudini, mai ales din cauza faptului că există propagandă rusă, propagandă ucraineană, propagandă de toate felurile. Tocmai de aceea, noi alegem să ne raportam la fapte probate, fapte cunoscute, atât despre istoria recentă a Ucrainei si a conducătorilor ei, cat și despre istoria Rusiei si a conducătorilor ei.” „Vreau să vă amintesc faptul că am fost singura entitate care, în iarnă, am derulat un serial în cadrul emisiunii <<Ce-i in Gușă și-n căpușă>>, despre potențialul distructiv a liderului Rusiei, Vladimir Puțin, tocmai din dorința să avertizam că se poate întâmpla ceea ce se întâmplă astăzi in vecinătatea României. Si am fost singura entitate media care a făcut asta. Putem sa va trimitem monitorizarea serialului.” În linii mari, acesta a fost discursul meu. Infailibil, gândeam eu. Ei bine, se pare că n-a fost chiar așa.

„Breaking news” – batalioanele Azov nu există

Am trecut la capitolul următor – întrebări ale membrilor CNA. Atunci a început tăvălugul. Stimată doamnă Dorina Rusu, membră a consiliului, începe un monolog hipnotizant, în care demonta practic datele obiective prezentate de Gold FM: „Nu există batalionul Azov!” „Cum putem să spunem că nu e de datoria românilor să salveze Ucraina?” „Cum putem să spunem că nu e și războiul nostru?” „Cum putem să comparăm situația din Ucraina cu cea din Kazahstan?”. La finalul intervenției, a fost siderată de faptul că nu i-am răspuns – „Doamnă, la ce să răspund? Că nu mi-ați pus nicio întrebare.

Cu tot respectul, vreți să vă explic de ce nu e de datoria noastră să salvăm Ucraina? Cred că mai bine ne-ați explica dumneavoastră de ce e datoria noastră să salvăm Ucraina.” Trecem mai departe, la dezbateri între membri CNA. La acel moment, eram încă sigur de faptul că nu au cum să ne sancționeze. Vai, dar cât de tare mă înșelam. Încep niște monologuri fulminante, în care se explică obrăznicia Gold FM: „Cum să spună că Ucraina s-a format printr-un raft teritorial?” „Cum să spună că România nu are nicio treabă cu ce se întâmplă acolo, că nu e războiul nostru?” „Cum să spună că Zelensky e finanţat de un miliardar nazist?” „Cum să îndrăznească sa compare ce face Rusia în Ucraina, cu ce a făcut partenerul nostru vestic în Irak?” Monologurile (pentru că ce a fost, nu poate fi numită dezbatere) s-au terminat apoteotic, cu următoarea concluzie: „Nici dacă venea Putin să vorbească la acest post de radio, nu era mai mare propaganda rusă. Ar trebui să își schimbe numele în Kremlin FM.” Concluzia, amendă 50.000 lei. La vot – unanimitate. Dacă nu credeți vreun cuvânt din cele de mai sus, vă rog să urmăriți ședința pe acest link. https://www.cna.ro/2022.html

Cum rămâne însă cu Constituția?

Art. 3 (2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor. Acesta este unul din articolele în baza cărora ne-au amendat. Culmea. Restul, le găsiți pe următorul link. https://www.paginademedia.ro/cna/amenda-gold-fm-cna-20632857 Cum rămâne însă cu Constituția? Pentru că, nu-i așa, legile audiovizualului sunt îndiguite de litera Constituției.  ARTICOLUL 31 (1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. ARTICOLUL 29 (1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale. ARTICOLUL 30 (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. (4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată. Deci, răspunsul îl avem sub nasurile noastre – nu rămâne nicicum cu Constituția. Pentru că a decedat, așa cum a decedat și statul de drept în România.

P.S. Dacă ne-a plăcut să dormim în democrație, ne-am trezit în dictatură