Daca Nastase si Hrebenciuc au 900 milioane de euro in banci…va dati seama cati bani au locotenentii lor ?

0
3090
sima-nastase-hrebenciuc

Interviul publicat de Evenimentul zilei vineri, 2 septembrie, a tulburat apele în rândul bogătanilor tranziției. Dezvăluirea lui Cristian Sima, potrivit căreia Adrian Năstase și Viorel Hrebenciuc ar fi cei mai avuți români, l-a iritat la culme pe fostul premier. Dar să vă prezentăm, mai bine, filmul evenimentelor.

Citeste si Unde si cum isi ascund averea locotenentii lui Hrebenciuc ?

Ce declară Sima, în exclusivitate, pentru EVZ?

Întrebat dacă știe cine sunt cei mai înstăriți români, Sima răspunde dezinvolt:

„În cash? Năstase și Hrebenciuc! 900.000.000 de euro, cam atâta au. Cea mai mare parte din sumă o au pitită prin bănci, pe afară. Dacă există în România și milionari care nu apar în nici un top? Florin și Măriuca Talpeș – Softwin. Au o afacere sănătoasă, nu vreo combinație cu statul”.

Replica lui Adrian Năstase vine pe blogul personal:

„Sima,

ai afirmat, într-un interviu pentru Evenimentul Zilei de vineri, 2 septembrie, că aș avea, singur sau cu Hrebenciuc (nu era clar), 900 de milioane de  Euro, “cea mai mare parte din sumă pitită prin bănci pe afară”. Este o minciună ordinară.

Își propun următoarele:  într-o săptămână, să duci dovezile respective la DNA (dacă le ai) și eu să suport rigorile legii, în  caz că se confirmă acuzația. Dacă nu, să fii de acord ca oricine (n.r. – care) a citit minciuna asta a ta, atunci când te vede pe stradă, să-ți dea o palmă peste ochi (Predoiu și Dăianu, câte două) .

Te prinzi?”

Cristian Sima se prinde imediat în „hârjoana” lui Năstase și îi răspunde, prompt, printr-o satiră, pe pagina sa de socializare:

Bombonel se duce la Arcore, la reședința lui Berlusconi și vede zeci de tablouri pe pereți. Cum ai reușit să le strîngi, întreabă acesta?
Berlusconi: Ia, vino la geam, să-ți arăt ceva. Vezi autostrada aceea?
Năstase: Da.
Berlusconi: Eh, ar fi trebuit să fie cu 10 km mai lungă și cu 2 m mai largă, restul e pe pereți.

După un an, Berlusconi vine în vizită la Cornu și vede pe pereți Miro, Tiziano, Modigliani.

Berlusconi: Cum ai reușit asta în doar 4 ani, eu sunt de 20 de ani în politică și nu am nici jumătate?

Năstase: Vino la geam să-ți arăt, vezi spitalul acela?
Berlusconi: Nu.
Năstase: Eh, păi asta e.

Nu vreau să intru în polemici publice cu personaje care pot influența și manipula media, dar voi încerca să fac pe contabilul.

Cifra de 900 milioane este o deducție logică ca urmare a unei declarații făcute de Dana Năstase Monicăi Nistorescu: „Dragă, dacă mai rămînea Adrian la putere, măcar un an, ajungeam la 1 miliard”.

Acum să contabilizam:
1. Un tablou Juan Miro agățat ostentativ în biroul din Kiseleff
2. Un Modigliani, primit șpagă la afacerea cu IAI la reabilitarea Migurilor, e drept, actele pe acest tablou au rămas la Liviu Galan.
3. 20 de milioane, partea lui Bombonel, din afacerile cu Omnilogic și HP din perioada 2000-2004. Toate contractele de IT cu statul au fost cîștigate de aceștia. Faptul că banii pleacă de pe un cont cifrat, pe alt cont cifrat, nu va fi o mare problemă pentru DNA… Dacă vrea.
4. Conturile de la Pictet, operate de amicul Sturdza.

După cum vedeți, ajung cu greu la 100 de milioane, pînă la 900 va ajunge DNA ul. Cum nu reușesc să ajung la 900, înseamnă că am pierdut pariul (sic)

P.S. Vorba lui Banciu: Cînd te trezești noaptea din somn, ce numeri mai întîi? Migurile căzute sau casele care ți-au rămas?

Iritat de noile dezvăluiri și ironii, Adrian Năstase schimbă tonul, devenind mai agresiv, mai „băiețaș”:

„Țeparule,

lasă gargara și “deducțiile logice”. Ți-am cerut să duci dovezile pentru afirmațiile tale la DNA.

Singura  “dovadă” pe care o invoci este o așa-zisă conversație între soția mea și Monica Nistorescu. Ar trebui să-ți fie rușine, țeparule, să o invoci, mincinos, pe Monica Nistorescu. Din cauza ta, țeparule, a trebuit să-și vândă casa. Și ea, ca și mulți alții, te-a dat în judecată. M-a rugat să o adaug pe lista celor care vor să-ți tragă DOUĂ perechi de palme.  Așa că, mai bine, ai grijă de “contabilitatea” celor pe care i-ai țepuit.

Cel puțin, recunoști că ai pierdut pariul”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here