Dacă esti tânăr, sub 26 de ani, poţi face un credit de 40.000 lei fără dobândă, garantat de stat, iar dacă esti bătrân primeşti lunar 1.440 de lei

3
1321

De la 1 ianuarie 2018 statul impune băncilor să finanţeze cu credite fără dobândă toţi tinerii de până la 26 de ani, care vor fi garantate în proporţie de 80% de către stat. Nu este nevoie ca aceştia să aibă venituri.

Potrivit programului de guvernare care urmează să fie aprobat împreună cu noul Executiv condus de Mihai Tudose, valoarea maximă a creditului va fi de 40 de mii de lei şi sunt destinate, spun cei care au realizat programul de guvernare, pentru plata cursurilor, chiriei sau a unei părţi din construcţia unei locuinţe.

„Atât studenţii cât şi tinerii vor trebui să îndeplinească o singură formalitate: aceea de a prezenta băncilor prin care statul va derula acest program contractul de chirie sau de construcţie a unei locuinţe, facturile pentru cursuri sau cărţile necesare”, spune programul de guvernare.

NU se menţionează necesitatea ca aceştia să aibă un venit sau din ce surse vor plăti ratele, şi care va fi perioada de acordare a împrumutului.

De asemenea, fiecare familie, spune programul va primi 1.800 de lei pe an pentru fiecare copil. Condiţia este ca aceştia să nu aibă mai mult de 10% absenţe la şcoală.

Pentru vârstnici se propune creşterea alocării de bani la 1.400 de lei pe lună de persoană pentru cazarea în locuinţe, cămine, pensiuni pentru bătrâni administrate privat, începând cu 2019. În 2020 această sumă va fi egală cu valoarea punctului de pensie, spune programul de guvernare. „În primul an se vor acorda sume pentru 50 de mii de locuri de cazare. numărul va creşte anual cu câte 50 de mii, până la 200 de mii”, spune documentul.

 

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here