După toate probabilitățile, Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020, cu un acord.
Aceasta înseamnă că legislația Uniunii Europene va rămâne în vigoare, în cursul perioadei de tranziție, cel puțin până la 31 decembrie 2020. După această dată, fie perioada de tranziție va fi prelungită, situaţie care pare a nu fi pe placul nimănui, fie va interveni un acord privind viitoarele relaţii dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană sau tranziţia se va încheia fără nicio înțelegere.
Totuşi, viitoarele negocieri vor trebui să reglementeze inclusiv situaţii mai mici ca importantă cum ar fi vacanțele cetățenilor britanici în ţările Uniunii Europene.
Călătoriile în Uniunea Europeană, după Brexit
În prezent, vacanțele în Uniunea Europeană sunt reglementate de directiva privind libera circulație. Dar dacă, să presupunem că nu va exista nicio prelungire a perioadei de tranziție, un nou regim va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2021.
Atunci, cetățenii din afara Spaţiului Economic European (SEE), în calitate de resortisanți britanici, după Brexit, vor putea intra în Spaţiul Schengen timp de 90 de zile, fie în baza unei vize pre-obținute, fie, pentru naționalitățile care nu au nevoie de viză, atâta timp cât sunt întrunite condițiile de intrare, similare în mare măsură cerințelor pentru viza Schengen. Declarațiile politice privind viitoarele relații au ca scop reglementarea dreptului de intrare fără vize, pe termen scurt, pentru vizitatorii britanici și invers, pentru vizitatorii din Uniunea Europeană în Marea Britanie.
Resortisanții care nu au viză de intrare în Spaţiul Economic European (SEE), vor trebui să obțină în continuare autorizație de pre-călătorie şi după 01.01.2021, prin sistemul european de informații și autorizare (ETIAS) care este bazat pe un sistem similar, existent pentru cetăţenii SUA. Guvernul Regatului Unit intenționează să introducă o schemă similară. Scopul autorizației de pre-călătorie este depistarea riscurilor de securitate prezentate de resortisanții nevizați, înainte de a călători și de a intra în țara de destinație.
Dar ce se întâmplă dacă aceştia se vor afla într-o situaţie delicată, după ce au intrat pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene? Această situație a fost examinată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-380/18 Staatssecretaris van Justiţie en Veiligheid împotriva EP (iniţialele numelui persoanei în cauză).
Tratamentul care se aplică cetățenilor din afara Uniunii Europene care se confruntă cu diverse probleme, pe teritoriul ţărilor membre
Cazul a fost despre cetățeanul EP, din afara Spaţiul Economic European (SEE), care a vizitat zona Schengen în baza acordurilor fără viză, menționate mai sus. Acesta a fost arestat în Olanda pentru o infracțiune legată de traficul de droguri.
Autoritățile olandeze au hotărât de urgenţă expulzarea persoanei considerând că arestarea și suspiciunea privind comiterea unei infracțiuni sunt suficiente pentru a demonstra că acesta reprezintă un risc pentru securitatea ţării. La proces, EP a încercat să argumenteze faptul că, deși nu este protejat de directiva privind libera circulație, abordarea privind actul de expulzare, în cazul său, ar trebui să fie aceiaşi, ca un situaţia cetăţenilor din Spaţiul Economic European (SEE). Prin urmare, expulzarea sa ar trebui să fie pusă în discuţie doar dacă el reprezintă o amenințare la adresa politicii publice: „conduita persoanei trebuie să reprezinte o amenințare autentică, prezentă și suficient de gravă care să afecteze unul dintre interesele fundamentale ale societății”.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a respins aceste argumente subliniind faptul că, dacă autorii legislației Schengen ar fi dorit ca acesta să stabilească aceleași standarde ridicate şi în privinţa expulzării cetăţenilor din afara Spaţiului Economic European, ca în cadrul directivei privind libera circulație, ar fi formulat în consecinţă toate clauzele de securitate Schengen. Concluzia la care a ajuns instanța, a fost că: „[…] Articolul 6 alineatul (1) literă (e) din Codul frontierelor Schengen nu poate fi interpretat ca excluzând, în principiu, practica națională a statelor membre în temeiul căreia decizia de expulzare, poate fi emisă pentru un resortisant al unei țări terțe care nu este supus cerințelor de obţinere a vizei, prezent pe teritoriul lor pentru o scurtă perioadă de timp, în cazul în care respectivul cetățean este suspectat că a comis o infracțiune, fără că anchetă să fi stabilit dacă întreaga sa conduită reprezintă o amenințare autentică, actuală și suficient de gravă care afectează unul dintre elementele fundamentale şi interesele societății din statul membru, în cauză. [Punctul 46]”
Deși sperăm că niciun cetățean britanic să nu se găsească vreodată într-o situație atât de nefericită, acest caz evidențiază tratamentul inferior oferit celor care nu mai fac parte din clubul UE.
Se pare, de asemenea, că în cadrul regimului de autorizare pre-călătorie, prin sistemul european de informații și autorizare (ETIAS), unor cetățeni britanici cu condamnări penale la activ le vor fi refuzate vizele pentru a vizita statele Uniunii Europene.