Cum a falimentat Firea o firmă a lui Dan Voiculescu, deși s-a împrumutat cu milioane de la Crescent

0
1758

Gabriela Firea a condus, până în 2011, o firmă controlată de familia lui Dan Voiculescu, Casa Media Press, reușind să o lase cu datorii uriașe și cu personalul redus cu 80%. În plus, firma a beneficiat de împrumuturi uriașe de la firma Crescent, un offshore din Cipru.

Potrivit site-ului antițepari.ro, în 2011, ultimul an în care la conducerea firmei a fost Gabriela Firea, societatea MEDIA CASA PRESS SRL a avut o cifră de afaceri de 7.033.544 lei şi pierderi de 8.881.654 lei, valoarea totală a datoriilor atingând 21.482.548 lei (capitaluri proprii negative de -21.325.696 lei).

Media Casa Press SRL Bucureşti a fost înfiinţată în 2006, având ca obiect principal de activitate editarea revistelor şi periodicelor. Firma era controlată de fiicele lui Dan Voiculescu: Camelia Rodica Voiculescu deţinea 66% din capitalul social, iar Corina Mirela Voiculescu – 34%.

În urma Gabrielei Firea, în 2012, societatea a rămas cu doar 12 angajați, din 60, câți erau inițial.

În 2015, Traian Băsescu a publicat documente din care reieșea că firma Casa Media Press a beneficiat de un împrumut uriaș de la Crescent, un offshore cipriot în spatele căruia se bănuiește că s-ar afla Dan Voiculescu.

Într-un prim document, din 15.11.2007, Crescent împrumută SC Media Casa Press SRL, reprezentată de directorul general Gabriela Firea, cu 100.000 de euro. Împrumutul este fără dobândă. Ulterior, suma împrumutată a fost extinsă prin acte adiționale la 400.000 de euro și 1.830.000 USD, iar termenul de restituire împins din 2008 în 2011.

Băsescu a susținut, în 2015, că ar putea fi vorba de spălare de bani, iar Firea ar trebui cercetată.

În replică, Firea a spus că „împrumuturi între societăți comerciale aparținând aceluiași trust s-au făcut și se vor mai face, potrivit legilor în vigoare”.

Rise Project a arătat că Dan Voiculescu neagă că s-ar afla în spatele firmei Crescent, deși ANAF încearcă să recupereze de aici banii din dosarul ICA. “O mică parte din banii confiscați de stat în contul datoriei de milioane de euro stabilite prin sentința de condamnare a lui Dan Voiculescu în dosarul ICA, în jur de 100.000 de euro, au fost găsiți și ridicați de stat dintr-un cont deschis la o bancă din București de offshore-ul cipriot Crescent Commercial and Maritime Limited.

Avocații Crescent au contestat executarea contului companiei. După ce, în faza de fond a procesului, confiscarea celor 100.000 de euro de la Crescent a fost declarată legală, instanța din apel a constatat un viciu procedural din partea Fiscului și dat câștig de cauză firmei Crescent.

Pe la jumătatea anului trecut, procedura de executare a Crescent a fost anulată, fără însă ca Fiscul să fie obligat de judecători să dea și banii înapoi offshore-ului cipriot“, scria, în ianuarie 2020, Rise Project.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here