Criza de pe piața forței de muncă se va amplifica în acest an, iar firmele vor duce un adevărat război pentru racolarea de angajați

0
1251

Estimarea este facută de oameni de afaceri și specialiști, potrivit unui studiu Train Your Brain și Frames Media Network. 72% dintre cei peste 150 de oameni de afaceri chestionați estimează că 2018 va fi anul în care să își găsească și să își păstreze angajații calificați va fi o adevărată provocare.

Întrebați privind criza de pe piața forței de muncă în acest an, 72% dintre respondenți au declarat că fenomenul se va amplifica în acest an, 22% estimează că situația va rămâne la același nivel ca și în 2017, în timp ce 6% au evitat să răspundă, considerând că, în actualul context macro-economic, este dificil să preconizeze ce se va întâmpla în următoarele luni.

“Criza, respectiv războiul pentru talente se va amplifica în 2018. Sunt industrii unde specialiștii sunt puțini, sunt industrii care se dezvoltă așa de repede încât piața nu face față. Războiul nu mai este dus doar la nivel de management, ci chiar la nivel de entry și specialiști. De ce?  Piața nu este foarte educată din punct de vedere al resurselor umane, generația Y este o generație dificilă, greu de loializat, foarte interesată de mediul online,  etc.”, a declarat, în cadrul Barometrului TrainYourBrain&Frames, Loreda Dragomir, Country Manager Romania și Bulgaria Kienbaum, leaderul pieței de executive search în Germania și una dintre firmele de top specializate în consultanță în management la nivel global.

La rândul său, Nevenca Doca, director executiv resurse umane Banca Transilvania, a declarat că “decalajul dintre cererea de forță de muncă specializată și oferta va crește pe fondul creșterii emigrației, pe de o parte, și a angajărilor în cadrul companiilor de stat, pe de altă parte”.

Oamenii de afaceri și experții HR privesc cu îngrijorare la impactul modificărilor fiscale intrate în vigoare  în acest an cât și la perspectivele unor noi decizii în acest sens (schimbarea regimului de impozitare a profesiilor liberale, introducerea impozitului progresiv etc.), despre care mulți dintre ei spun că vor bulversa mediul de business.
Chestionați în ce măsura deciziile fiscale (trecerea contribuțiilor la angajat, scăderea impozitului pe profit etc.) vor afecta piața muncii în 2018, 85% dintre respondenți au declarat că acestea vor avea un efect negativ, 12% au afirmat că impactul în sectorul în care activează va fi unul relativ scăzut, în timp ce 3% au declarat că nu au toate datele pentru a da un răspuns.

„Transferul contribuțiilor sociale în sarcina angajaților a implicat mărirea salariilor brute (fie prin modificarea contractelor de muncă, fie prin acordarea de bonusuri) în vederea asigurării acelorași salarii nete. Deoarece companiile nu pot fi obligate la mărirea salariilor brute (mediul de afaceri nu a considerat oportun acest transfer), pot apare dezechilibre în piața muncii.  Mai mult, mărirea salariilor brute presupune un efort administrativ ridicat / costuri suplimentare pentru companiile cu mulți angajați. Totodată, transferul  contribuțiilor sociale transmite un mesaj de nesiguranță pentru mediul de afaceri, Parlamentul putând aproba / anula transferul contribuțiilor”, au declarat consultanții Mihai Marc și Alexandra Nicolae, S.P.R.L. Menzer & Bachmann – Noerr Member of Noerr Group.

“Frecvența mare a modificărilor fiscale, termenul scurt până la implementarea lor – cresc anxietatea în rândul angajaților și blochează inițiativele de dezvoltare/investiții din partea companiilor/angajatorilor”, a declarat, la rândul său, Nevenca Doca, director executiv resurse umane Banca Transilvania.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here