Cresterea economica a incetinit in T3 2016

Primele date referitoare la creşterea economică din T3 2016 publicate în această dimineaţă de Institutul Naţional de Statistică arată un avans de 0,6% faţă de trimestrul anterior (date ajustate sezonier) şi 4,4% faţă de trimestrul similar din 2015. Atât estimarea noastră (5,2%), cât şi cea a analiştilor intervievaţi de Reuters (5,1%) erau mai optimiste.

Economia locală a pierdut astfel viteză faţă de T2 2016 când înregistrase un record post-criză (+1,5% faţă de trimestrul precedent pe date ajustate sezonier şi +6% faţă de trimestrul similar din 2015). Institutul Naţional de Statistică nu a publicat detalii suplimentare, dar credem că o încetinire a consumului populaţiei şi a investiţiilor au stat la baza acestei evoluţii.

Indicatorii lunari privind activitatea economică arată o temperare a vânzărilor retail la 12-13% în T3 2016 de la aproape 16% în T2 2016, datorită unui efect de bază (vânzările de alimente nu au mai beneficiat de efectul pozitiv al reducerii TVA-ului din iunie 2015). Lucrările de construcţii au fost de asemenea mai slabe în T3 2016, dar producţia industrială a arătat semne timide de revenire. Investiţiile finanţate prin fonduri europene au fost afectate probabil de intrările mai slabe de fonduri din exerciţiul financiar 2014-2020. Creditele corporate noi acordate de bănci au crescut în T3 2016 faţă de T2 2016, dar rămâne de văzut cum s-au resimţit ele în datele efective privind PIB-ul. La fel ca în trimestrele anterioare, impactul investiţiilor făcute de companiile cu rezerve importante de lichidităţi proprii a rămas o necunoscută datorită evoluţiei lipsite de predictibilitate.

Evoluţii viitoare:

Ne menţinem estimarea privind o creştere economică de 4,5% în acest an şi 3,2% în 2017. Pachetul generos de stimuli fiscali din prezent se va eroda în 2017 iar riscurile externe ce merg de la Brexit până la victoria lui Trump şi turbulenţele politice din Turcia ar putea afecta creşterea economică.

Normalizarea creşterii economice în 2017 este binevenită deoarece PIB-ul potenţial al României este apropiat de 3% în prezent iar cererea agregată a devenit deja pozitivă din a acest an. BNR ar putea avea astfel confortul menţinerii dobânzii de politică monetară la 1,75% în 2017, o primă majorare putând veni la începutul lui 2018. Este posibilă însă o decizie în sensul îngustării coridorului simetric de dobânzi la facilitatea de depozit şi la cea de creditare în 2017, ceea ce ar putea acţiona ca o mică întărire a politicii monetare.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here