Cota de piaţă a Gazprom pe piaţa gazelor din Europa s-a majorat în ultimul an cu trei puncte procentuale, ajungând în 2016 la nivelul record de 34%

0
1671
gazprom

Cota de piaţă a Gazprom pe piaţa gazelor din Europa s-a majorat anul trecut  cu trei puncte procentuale, ajungând la 34%, a afirmat, la finalul săptămânii trecute, directorul general al grupului rus, Alexey Miller, la o întâlnire cu preşedintele Vladimir Putin.

“Am înregistrat o cantitate record de gaze furnizate statelor din afara fostei Uniuni Sovietice. În 2016, creşterea a fost de 12,5%, aproape de 180 miliarde metri cubi de gaz, o performanţă record”, a afirmat şeful Gazprom, adăugând: “Prin urmare, cota de piaţă a Gazprom pe piaţa europeană s-a majorat cu 3%, la 34%”, a adăugat Miller.

România a achiziţionat, anul trecut, de la Gazprom o cantitate de 1,48 miliarde metri cubi de gaze naturale, în creştere cu 740% comparativ cu 2015, potrivit Gazprom. Cantitatea de gaze cumpărată de România a fost destul de redusă, comparativ cu alte ţări.

Astfel, volumul de gaze naturale achiziţionat de la Gazprom a crescut cu 1,1% în Italia, până la 24,7 miliarde metri cubi, cu 2,1% în Bulgaria, până la 3,18 miliarde metri cubi, cu 35% în Grecia, până la 2,68 miliarde metri cubi, cu 4,3% în Serbia, până la 1,75 miliarde metri cubi, cu 54,8% în Croaţia, până la 0,76 miliarde metri cubi, şi cu 56,5% în Macedonia, până la 0,21 miliarde metri cubi.

Companiile ruseşti au ajuns în noiembrie 2016 la o cotă de 25% din piaţa de gaze a României, faţă de doar 5% în ianuarie, din cauza preţului scăzut la care sunt importate gazele ruseşti, comparativ cu gazele interne, ne-au spus în decembrie reprezentanţii Romgaz.

Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, a raportat, săptămâna trecută, un profit net de 102,2 miliarde ruble (1,7 miliarde de dolari) pentru perioada iulie-septembrie 2016, peste estimările analiştilor. Compania controlată de statul rus a beneficiat în trimestrul al treilea din 2016 de aprecierea rublei, care i-a permis să revină după pierderile de două miliarde de ruble înregistrate în perioada similară a lui 2015.

În schimb, cifra de afaceri a Gazprom a scăzut cu 3% în ritm anual, până la 1.257 miliarde de ruble, în trimestrul al treilea 2016, în timp ce cheltuielile operaţionale au crescut cu 21%, până la 1.140 miliarde ruble.

Pe primele nouă luni ale anului trecut, Gazprom a vândut o cantitate de 322,6 miliarde metri cubi de gaze naturale, cu 6,4% mai mult decât în 2015. Majoritatea livrărilor, 160,9 miliarde metri cubi, a vizat Europa şi alte pieţe, singurele care au raportat o creştere a cererii.

Pe piaţa internă, Gazprom a vândut 139,7 miliarde de metri cubi de gaze naturale, cu aproape 8% mai puţin comparativ cu primele nouă luni din 2015. Restul de 22 miliarde de metri cubi au fost vândute statelor din fosta URSS.

În luna decembrie 2016, directorul general al grupului rus “Gazprom”, Alexey Miller, spunea că preţul mediu pentru gazele naturale livrate Europei va fi, cel mai probabil, mai mare în primul trimestru din 2017 decât în ultimul trimestru din 2016, transmitea Itar Tass. Oficialul Gazprom a estimat că preţul gazelor a crescut pe piaţa spot în relaţie cu preţul petrolului şi există o tendinţă de creştere pentru acesta din urmă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here