În timp ce pieţele americane de acţiuni au fost marcate de indecizie, la debutul acestui an, cotaţia aurului a avut parte de o creştere constantă.

0
1518
actiuni piete americane

Cotatia aurului oscilala sfarsitul saptamanii trecute în jurul valorii de 1.200 dolari/uncie. Cererea susţinută pentru activul de refugiu ar putea indica faptul că raliul pieţelor de acţiuni prilejuit de alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al Statelor Unite s-a epuizat.

Nehotărârea din pieţe a fost resimţită din ultimele zile ale anului 2016.
Indicele Dow Jones Industrial Average (DJIA), al celor mai lichide 30 de companii americane, înregistra, vineri, o creştere de aproximativ 0,15% faţă de începutul anului, acesta nereuşind să depăşească pragul psihologic de 20.000 de puncte.

Nici Indicele Standard & Poor’s 500, al celor mai mari 500 de companii listate pe pieţele din Statele Unite, nu a avut o performanţă mult mai bună, avansând cu circa 1,10%, în anul 2017, pe când indicele domeniului tehnologiei, Nasdaq Composite, a înregistrat un avans de aproximativ 3,30%.

Cel puţin pentru moment, optimismul instaurat în rândul investitorilor după alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite, ce a dus la o creştere spectaculoasă a acţiunilor începând cu data de 9 noiembrie 2016 (ziua rezultatului alegerilor), s-a diminuat.

Indecizia pieţelor pare să aibă în spate nesiguranţa investitorilor legată de posibilităţile reale ale administraţiei Trump să implementeze măsurile de creştere economică promise.

Analizând evoluţia preţului futures al aurului cu scadenţa în februarie 2017 (GCG7), în compataţie cu cea a pieţei de acţiuni (DJIA), se observă existenţa unei corelaţii inverse.
Spre deosebire de comportamentul pieţei acţiunilor, cotaţia contractului futures având aurul drept activ suport şi-a continuat ascensiunea începută la sfârşitul anului 2016, înregistrând o creştere de aproximativ 5,80%, în anul 2017, şi de 7,30% faţă de nivelul înregistrat în data de 15 decembrie a anului trecut, minimul celor zece luni anterioare.

Deoarece aurul reprezintă un activ de refugiu pentru situaţii de instabilitate, această creştere adaugă indicii suplimentare legate de neîncrederea investitorilor în viitorul economiei americane, cu impact asupra pieţei acţiunilor.

“Pe măsura apropierii învestirii lui Trump (n.r. care a avut loc vineri), oamenii vor realiza că preşedinţia acestuia ar putea fi foarte zbuciumată, ducând la o posibilă apreciere a aurului”, a declarat David Govett, analist în cadrul firmei londoneze de brokeraj Marex Spectron Group Ltd, citat de Bloomberg.

“La începutul fiecărui an, noi cantităţi de bani sunt în căutare de plasamente, iar o mare parte din acestea s-ar putea îndrepta către aur”, a mai spus analistul.

Vineri, când Donald Trump a fost învestit ca preşedinte al Statelor Unite, principalii indici bursieri de pe Wall Street au deschis şedinţa de tranzacţionare în apreciere uşoară.

Analiştii Saxo Bank au scris, pe 12 ianuarie, că promisiunile administraţiei Trump pentru politici care să ajute creşterea au declanşat o rotaţie importantă a obligaţiunilor către acţiuni în timpul ultimului trimestru din 2016:

“Perspectiva câtorva creşteri ale dobânzii din partea Rezervei Federale, combinată cu creşterea randamentelor obligaţiunilor, dolarul mai puternic şi preţurile mai mari ale acţiunilor, toate acestea au ajutat la schimbarea perspectivei pentru aur şi a determinat un exod masiv din investiţiile de «hârtie».

 Fondurile speculative au redus o poziţie long (n.r.-cumpărare) record în futures pentru aur cu 85%, în timp ce investitorii în produse tranzacţionate la bursă au scos 225 de tone din cele 600 ce au fost cumpărate în timpul primelor zece luni ale lui 2016″.
Saxo Bank vede cotaţia aurului în intervalul 1,100 dolari – 1,200 dolari/ uncie, în primul trimestru, în timp ce, pentru finalul anului, analişti apreciază metalul preţios la 1,325 dolari/uncie.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here