Corupţia nu mai sperie pe nimeni: Persoanele condamnate pentru corupţie pot înfiinţa companii

0
990

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea de modificarea a Legii societăţilor 31/1990, prin care persoanele condamnate definitiv pentru fapte de corupţie nu au interdicţia de a avea calitatea de fondator al unei societăţi comerciale, decât prin pedeapsă complementară condamnării.

,,Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori cărora li s-a interzis prin hotărâre judecătorească definitivă dreptul de a exercita calitatea de fondator ca pedeapsă complementară a condamnării pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege”, prevede modificarea adusă articolului 6 din Legea societăţilor nr.31/1990, promulgate de preşedintele Klaus Iohannis, scrie Mediafax.

În varianta adoptată de Parlament în aprilie este prevăzut faptul că: „nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori cărora li s-a interzis prin hotărâre judecătorească definitivă dreptul de a exercita calitatea de fondator ca pedeapsă complementară a condamnării pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege”.

Proiectul de lege a fost iniţiat la sfârşitul lui 2017 de un grup de 38 de deputaţi PSD, conform digi24. Considerăm că interzicerea de a fi fondatorul unei societăţi persoanelor care au fost condamnate pentru infracţiuni de corupţie ar trebui eliminată, se arată în expunerea de motive semnată de deputatul PSD Cătălin Rădulescu.

Klaus Iohannis a amânat până în ultima zi permisă de lege, promulgarea iniţiativei PSD. Mai mult, preşedintele a sesizat CCR privind legea pentru modificarea alin. (2) al art. 6 din Legea societăţilor nr. 31/1990 deoarece, prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul acesteia, încalcă norme şi principii constituţionale, conform Agerpres.

CCR a respins însă sesizarea şefului statului.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here