Contrazis de propriul Guvern. Eugen Teodorovici a minţit când a afirmat că în acest an din fondul de rezervă al Guvernului s-au alocat fonduri pentru pesta porcină

0
932
Fostul ministru de finanțe spune că o ședință de Guvern costă 15.000 de euro

Guvernul a prezentat lista cheltuielilor făcute în acest an din fondul de rezervă, care arată că nu a fost alocat niciun ban pentru combaterea pestei porcine africane. Acest lucru contrazice afirmaţia făcută de ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici, care spunea că fondul de rezervă al Guvernului este, în prezent, zero, pentru că au fost daţi bani pentru diferite situaţii care au apărut, inclusiv pentru pesta porcină.

„Fondul de rezervă al Guvernului este, astăzi, zero pentru că am alimentat tot timpul situaţii care au apărut. Anul acesta am tot dat pe inundaţii, calamităţi naturale, pestă porcină, deci s-au alimentat nişte fonduri în astfel de situaţii. Sunt publicate în Monitorul Oficial, Hotărârile de Guvern prin care au fost alocate sumele respective”, declarase joi Eugen Teodorovici, la un post de televiziune.

Precizările Guvernului vin după ce preşedintele Klaus Iohannis a atras atenţia că Guvernul nu a alocat bani din fondul de rezervă pentru a gestiona situaţia, în ciuda spuselor ministrului finanţelor şi a făcut din nou apel la autorităţi să aducă sub control pesta porcină africane.

Comunicatul Executivului arată tocmai că banii s-au dus către cu totul alte direcţii, în principal pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii.

Alocările bugetare din Fondul de Rezervă Bugetară la dispoziţia Guvernului Prin Legea bugetului de stat pe anul 2018, nr.2/2018 s-a alocat suma de 315,7 milioane lei pentru Fondul de Rezervă Bugetară la Dispoziţia Guvernului:

* 314,7 milioane lei pentru FRB

* 1 milion de lei pentru Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului .

Fondul de rezervă a fost suplimentat pe parcursul anului cu suma de 402,7 milioane lei conform art.54 din Legea privind finanţele publice, nr.500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

În anul 2018 din Fondul de Rezervă Bugetară la Dispoziţia Guvernului s-a suplimentat Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului cu suma de 514,5 milioane lei, prin care s-au alocat autorităţilor locale şi centrale pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale, produse de inundaţii:

57,777 milioane lei prin Hotărârea Guvernului nr.177/2018 pentru unele unităţi administrativ-teritoriale afectate de calamităţi naturale, pentru judeţele Argeş, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Harghita, Olt, Prahova, Vâlcea, Vrancea, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale (ex: stabilizare alunecare de teren şi refacere drumuri comunale, consolidare drumuri judeţene, refacere străzi, decolmatare albie râuri şi pâraie, reconstrucţie podeţe);

9,849 milioane lei prin Hotărârea Guvernului nr.336/2018 pentru unele unităţi administrativ-teritoriale afectate de calamităţi naturale, pentru judeţele Argeş, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Olt, Teleorman, pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităţilor naturale( ex: drumuri comunale, drumuri judeţene, străzi, podeţe);

108,677 milioane lei prin Hotărârea Guvernului nr.514/2018 pentru unităţi administrativ-teritoriale afectate de calamităţile naturale pentru judeţele Alba, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităţilor naturale produse în perioada martie – iulie 2018 ( ex: drumuri comunale, drumuri judeţene, străzi, podeţe);

212,155 milioane lei prin Hotărârea Guvernului nr.563/2018 pentru unităţi administrativ-teritoriale afectate de calamităţile naturale pentru judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităţilor naturale produse în perioada martie – mai 2018 ( ex: drumuri comunale, drumuri judeţene, străzi, podeţe, reţea alimentare cu apă).

57,159 milioane lei, prin Hotărârea Guvernului nr.516/2018, suplimentarea bugetului Ministerului Apelor şi Pădurilor pentru realizarea în regim de urgenţă a lucrărilor necesare înlăturării efectelor calamităţilor naturale produse în luna iunie 2018.

58,966 milioane lei, prin Hotărârea Guvernului nr.582/2018, suplimentarea bugetului Ministerului Apelor şi Pădurilor pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de inundaţii în perioada iunie – iulie 2018, pe cursurile de apă din judeţele Alba, Argeş, Bacău, Braşov, Caraş-Severin, Covasna, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Maramureş, Neamţ, Suceava, Vâlcea, 10 milioane lei, prin Hotărârea Guvernului nr.342/2018, suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii – înlăturarea efectelor incendiului produs in data de 11 aprilie 2018, la Institutul de Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. George I.M. Georgescu” Iaşi.

Comunicatul Guvernului vine în contextul în care un raport din februarie 2017 al Comisiei Europene arăta că arată că, la acea vreme, ţara noastră nu aplica încă multe măsuri în vederea prevenirii bolii.

„De asemenea, Guvernul consideră lipsite de temei acuzaţiile preşedintelui Iohannis, cu atât mai mult cu cât a întârziat nepermis de mult convocarea CSAT pentru avizarea rectificării bugetare, deşi cunoştea faptul că acest proiect are prevăzute inclusiv fonduri necesare acţiunilor de control şi combatere a răspândirii pestei porcine africane. Guvernul consideră regretabil faptul că preşedintele României încearcă să înrăutăţească artificial situaţia provocată de pesta porcină africană, prin abordarea politică”, mai transmite Executivul.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here