Contractele de credit nu mai sunt titluri executorii. Proiectul care modifică legea leasingului a trecut de Senat

0
2068

Proiectul de lege al senatorului PNL Daniel Zamfir, care modifică legea leasingului, a aprobat de plenul Senatului.

Acesta prevede că va fi posibilă vânzarea bunurilor achiziţionate în leasing, chiar dacă acestea nu au fost plătite integral. Totodată, contractele de credit pentru consumatori, inclusiv cele de leasing, nu mai constituie titlu executoriu.

Proiectul a primit aviz favorabil din partea senatorilor, cu 75 de voturi „pentru”, 4 abţineri şi peste 20 de voturi „împotrivă”. Camera Deputaţilor este for decizional. Iniţiativa legislativă pentru modificarea OUG 51/ 1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing precum şi OUG 99/ 2006 privind instituţiile de credit, semnată de senatorul liberal Daniel Zamfir şi membri ai coaliţiei PSD-ALDE, ar putea permite celor care nu-şi mai pot achita ratele pentru bunurile achiziţionate în leasing să le vândă pentru a putea plăti datoria către firmele de leasing.

În ultima formă, avizată de senatori, consumatorul va putea opta ca, după 3 luni de neachitare a ratelor de leasing, să predea bunul achiziţionat astfel firmei de leasing şi să achite restul datoriei sau să găsească personal un cumpărător pentru bunul respectiv, scrie profit.ro.

În urma vânzării bunului respectiv, firma de leasing îşi va opri sumele care îi revin, urmând ca eventualele sume în plus sau minus să fie oprite, respectiv achitate de beneficiarul leasing-ului.

Daniel Zamfir îşi explică iniţiative: „În situaţia în care utilizatorul unui bun achiziţionat în leasing nu plăteşte 3 luni de zile consecutive rata el va fi deposedat de bunul respectiv şi are la dispoziţie 30 de zile să îl valorifice. Din suma obţinută în urma valorificării va trebui să acopere suma restantă la societatea de leasing. Dacă din respectiva valorificare nu obţine suma necesară, va trebui din resurse proprii să completeze suma până la concurenţă datoriei către societatea de leasing”.

Iniţial, proiectul propunea ca, după predarea bunului şi achitarea sumelor reprezentând ratele neachitate şi dobânzile aferente, contractul să fie reziliat, iar utilizatorul să nu mai aibă nicio obligaţie de plată.

Proiectul, în forma finală în care a fost aprobat de comisiile Senatului, prevede şi faptul că în cazul consumatorilor, contractele de credit, inclusiv cele de leasing, nu sunt titluri executorii. Asta înseamnă că executarea silită va porni mai greu decât acum, când se merge direct cu contractul la executor.

Dacă proiectul trece, va fi necesară obţinerea executării silite prin instanţa de judecată. Daniel Zamfir susţine: „Am stabilit foarte clar că acest titlu executoriu să fie certificat de un judecător, un judecător să stabilească dacă acea creanţă este certa şi atunci, sigur că da, se poate institui oricând titlu executoriu”. O altă modificare a legislaţiei actuale limitează la 50% penalităţile şi alte obligaţii de plată ale debitorului la rezilierea contractului de credit.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here