Constantin Sebeșanu, Ștefan Dumitrașcu și Toni Greblă – invitații Săptămânii Financiare, ediția 2 decembrie 2022

0
331

În cadrul ediției speciale a emisiunii Săptămâna Financiară de la Profit News TV din această vineri:

BIO Constantin Sebeșanu

Cu peste 25 de ani de experiență în dezvoltarea de proiecte și managementul activelor, Constantin Sebeșanu a participat activ la inițierea și operarea a zeci de programe, sprijinind astfel procesul decizional pentru dezvoltarea sustenabilă și succesul investițiilor.

A urmat cursurile la Institutul Politehnic București și deține specializări în Management Strategic și Financiar, dobândite în cadrul Universităților Cornell și Boston, din SUA, completate de un MBA în Marea Britanie la Open University.

Acesta a fondat compania de consultanță hotelieră Trend Hospitality, și a impus în piața turismului bucureștean hotelul Howard Johnson (actualul Sheraton), fiind și cel care a adus în România lanțul de hoteluri Ramada.

Din anul 2021, ocupă poziția de CEO al companiei Impact Developer & Contractor, câștigând în anul 2022, pe baza rezultatelor sale excepționale – premiul pentru Executive of The Year @ Business Review Awards Gala.

În luna octombrie, în cadrul Galei Premiilor Real Estate 2022, Constantin Sebeșanu a fost desemnat Personalitatea Anului în Imobiliare.

Despre Impact Developer & Contractor S.A.

Cu o experiență de peste 30 de ani pe piață, Impact Developer & Contractor SA este primul dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București.

Acţiunile IMPACT Developer & Contractor SA (“IMP”) sunt listate la categoria Premium a Bursei de Valori București, compania având o capitalizare bursieră de 1.028.723.402,90 lei (la data de 13 mai 2022).

Societatea utilizează cele mai bune practici de guvernanță corporativă, transparență, responsabilitate şi comunicare cu investitorii, obținând ratingul 10 la evaluarea VEKTOR realizată de către Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România.

Misiunea IMPACT Developer & Contractor este de a dezvolta comunități, prin proiecte sustenabile, la standarde de calitate BREEAM Excellent, certificate nZEB, atât în București, cât și în marile orașe ale țării.

Printre proiectele de referință ale dezvoltatorului se numără Greenfield Băneasa și Luxuria Residence, ansamblu rezidențial de lux cu Certificare BREEAM Excellent.

Ca parte a strategiei de extindere la nivel național, în 2020, Impact a demarat construcția unui proiect rezidențial premium în Constanța – Boreal Plus, proiect mixt format din 18 vile și 673 de apartamente, construit pe o suprafață de 43.000 mp, ce va fi finalizat în 2024.

De asemenea, Impact continuă extinderea la nivel regional și demarează Greenfield Copou, în Iași. Lucrările la acest proiect au început în anul 2021, cu termen de finalizare în 2024, fiind construit în trei faze. Proiectul cuprinde în total 1.100 de apartamente, construite pe o suprafață de 48.685 mp.

În perioada 04.01.2022- 21.01.2022, compania a realizat o majorare de capital de până la 245 milioane lei (50 milioane Euro) prin Plasament Privat.

IMPACT Developer & Contractor încheie anul 2021 cu un Profit Operațional (EBITDA) de aproape 100 milioane lei.

Compania IMPACT a obținut rezultate remarcabile pentru primul trimestru al anului 2022:

 – Creștere de 100% a EBITDA (Profitul Operațional) și

 Creștere de 49% a Profitului Brut în T1 2022 față de perioada similară a anului trecut.

În 9 iunie 2022, IMPACT Developer & Contractor a primit premiul “Dezvoltatorul anului” în cadrul galei Romanian Property Awards, desfășurată la Snagov.

În iulie 2022, IMPACT recompensează efortul acționarilor săi acordând 2 acțiuni gratuite la 5 deținute.

Tot în luna iulie a acestui an, IMPACT Developer & Contractor integrează în grupul său de firme pe RCTI Company, principalul partener în construcții, cu afaceri de 95,3 milioane lei în 2021.

În 19 iulie, compania IMPACT primește premiul “Most Sustainable Residential Project” pentru proiectul  Luxuria Residence, The First BREEAM Excellent Certified Residential Project din București, în cadrul evenimentului organizat de Business Review.

În primul semestru din 2022, IMPACT Developer & Contractor și-a majorat cu 45% vânzările, ajungând la o cifră de afaceri de peste 90 milioane LEI, iar la nivel de grup consolidat, compania a înregistrat un profit brut de 35,23 milioane LEI, în creștere cu 64% față de perioada similară a anului trecut.

Dacă ne raportăm la primele 9 luni ale acestui an, IMPACT a realizat un profit net dublu față de aceeași perioadă a anului trecut și o creștere de 43% a cifrei de afaceri.

Performanțele IMPACT sunt recunoscute și pe plan internațional – compania poloneză de brokeraj IPOPEMA, recomandă “CUMPARĂRE” pentru acțiunile companiei și vede un preț țintă de 0,54 lei pentru acțiunile acesteia, ce se traduce printr-un potențial de creștere de 43%.

BIO Ștefan Dumitrașcu

Ștefan Dumitrașcu este absolventul prestigioasei Facultăți de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București, promoția 1994.

Acesta a lucrat o perioadă ca arhitect-șef la Primăria Sectorului 3, unde primar este Robert Negoiță.

Ștefan Dumitrașcu a ocupat poziția de arhitect-șef al Bucureștiului începând cu anul 2017, prin detașare de la Primăria Sectorului 3, unde ocupa aceeași poziție.

În 2020, acesta și-a dat demisia din funcția deținută în cadrul Mun. București și a revenit pe poziția de arhitect-șef al Primăriei Sectorului 3.

BIO Toni Greblă

Toni Greblă (n. 30 decembrie 1953, Dolj) este un politician și jurist român, fost senator în Parlamentul României în legislatura 2008-2012 din partea PSD și reales la alegerile legislative din 2012 ca senator de Gorj.

În prezent, acesta ocupă funcția de Prefect al Bucureștiului.

În trecut, între anii 1990-1993 și 2000-2003 acesta a ocupat aceeași funcție în Prefectura Gorj.

A urmat cursurile Facultății de Drept a Universității din București, pe care a absolvit-o în anul 1978.

A fost ales senator în Parlamentul României, din partea PSD, atât în legislatura 2008-2012, cât și în legislatura 2012-2016.

La data de 18 decembrie 2013, acesta a fost numit de Senat ca judecător al Curții Constituționale, pentru terminarea mandatului judecătoarei Iulia Motoc, care a demisionat pentru a deveni judecător CEDO.

Ca urmare a demisiei din Senat, a fost înlocuit de către senatorul Mihnea Cosmin Costoiu.

Toni Greblă a demisionat din funcția de judecător CCR în februarie 2015.

Ulterior, a ocupat funcția de Secretar General al Guvernului Viorica Dăncilă, între anii 2018-2019.

În luna mai 2022, acesta a fost numit în funcția de Prefect al Bucureștiului de către Guvernul Nicolae Ciucă, înlocuind-o pe Alexandra Văcaru.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here