Consiliul Național pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) nu este de acord cu noua contribuție asiguratoare pentru muncă de 2,25%

0
1076

Motivul principal este că acesta va crește fiscalitatea, a declarat secretarul general al Consiliului, Liviu Rogojinaru, în cadrul unei conferințe de presă.

“CNIPMMR nu este de acord cu creșterea fiscalității asupra IMM-urilor generate de noua contribuție asiguratoare pentru muncă de 2,25%, plătită de angajator, deoarece valoare totală a contribuției asiguratoare pentru muncă de 2,25% crește fiscalitatea cu 0,5% pentru majoritatea IMM-urilor, contribuția asiguratoare pentru muncă nu are o destinație clară, vor fi generate costuri privind achiziționarea/modificarea noilor softuri contabile, se produce o bulversare a mediului de afaceri și, în special, a IMM-urilor privind predictibilitatea sarcinilor fiscale”, a afirmat Liviu Rogojinaru.

Acesta a spus că, în prezent, contribuțiile plătite exclusiv de angajator, sunt următoarele: fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale — 0,25%; concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate — 0,85%; asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale — între 0,15% și 0,85% în funcție de clasa de risc.

Rogojinaru susține că, prin proiectul de modificare a Codului Fiscal, se elimină contribuția angajatului pentru șomaj de 0,5%. La acestea se adaugă contribuția pentru somaj, plătită de angajator în valoare de 0,5%, valoarea însumată a tuturor acestor contribuții fiind între 1,75% și 2,45%.

Potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență pentru modificarea Codului Fiscal, publicat recent, contribuțiile sociale vor trece de la angajatori la angajați începând cu 1 ianuarie 2018, iar nivelul acestora scade cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%.

Din totalul de 22,75% contribuții datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat.

Astfel, din salariul brut, 35% vor fi contribuții reținute de angajator în numele salariatului, iar contribuțiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% și vor acoperi riscurile de șomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanțe salariale. Ministerul Finanțelor a arătat că acestea din urma vor fi cuprinse într-o singură contribuție, care se va numi contribuție asiguratorie pentru muncă.

De asemenea, Finanțele explică faptul că se va realiza o simplificare în acest sector în condițiile în care, din cele nouă contribuții plătite în prezent de salariat și angajator, vor rămâne doar trei, respectiv contribuția pentru pensie (CAS) — plătită pentru salariat, contribuția pentru sănătate (CASS) — plătită pentru salariat și contribuția asiguratoare pentru muncă — suportată de angajator.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here