Consiliul de Export, o instituție a parteneriatului în suferință

0
159

La vremea când publicam pentru prima data în presa româna, în anul 2003, despre necesitatea creării în România a unui Consiliu de Export, ceea ce nu anticipam, a fost incapacitatea noastră, a sectorului public și privat, de a găsi soluții prin dialog pe termen lung. Nu am fost niciodată membru al acestui for dar mi-am legat destinele de buna lui funcționare și afirmare o perioada de timp când am fundamentat necesitatea unui astfel de for și coordonat secretariatul acestuia. Era, la vremea respectivă un exemplu de parteneriat public-privat bine apreciat la nivel internațional, în special la nivelul organizațiilor de promovare a exporturilor și investițiilor. Privind retrospectiv,  constat cât de fragilă poate fi o astfel de instituție, cu atacuri și critici de tot felul dar nu făcute pentru a construi ceva, ci mai degrabă pentru imagine. Critica constructivă este corectă, mai ai ales dacă întrunește condițiile de dialog, dar parcă societății românești îi scapă mereu această cheie de boltă a democrației, dialogul, dezbaterea într-o manieră structurată și deschisă. Asistăm în prezent tocmai la această lipsă de dialog în ceea ce privește fie desființarea, fie reformarea consiliului. Iată câteva poziții dezvoltate de-a lungul timpului :

  • Desființarea Consiliului de Export fără a pune nimic în loc pentru a liberaliza promovarea, poziție pe care am dezavuat-o cu argumente într-un comunicat anterior
  • Reforma consiliului din temelii pe baza unui model extern viabil

Niciuna nu este o soluție viabilă.

Prima, este demolatoare și nu este singura dată când a fost pusă frontal și nu pe la colțuri. E mai ușor să dărâmi decât să reformezi! Dar cum reforma  presupune dialog atât la nivel public, politic sau privat, subiectul deranjează. Nu prea ne place să dialogam și să găsim soluții împreună pentru că nu avem încă această cultură. Pe acest fundal al lipsei de dialog și confruntări de imagine am și uitat că acest consiliu are o miză mare, susținerea și promovarea exporturilor naționale pe baza unor instrumente moderne de sprijin și a unei capacități instituționale de a duce la îndeplinire acest lucru. E o știință și o memorie colectivă pe care o demolăm dar nu punem nimic în schimb.

A doua soluție de reformă e eterna noastră nevoie de a copia modelele altora. Este fără îndoială parte din exercițiul de reformă a oricărui sistem de a compara modele practicate de alții  dar, atenție, „diavolul stă în detalii”, cum spune un vechi proverb german. Aceste modele trebuiesc bine disecate și comparate pentru că, în materie de susținere exporturi, practicile naționale sunt extrem de diverse, pericolul fiind să copiem un model după ureche pentru ca apoi să vedem că am făcut mai  mult rău decât bine.

Copierea e neproductivă și ne amână o rezolvare. Mult mai bine este să asimilăm părți care ni se potrivesc, construind pe experiența anterioară și nu anulând-o. Și aici vine marea greutate: incapacitatea sistemului de a analiza, dezbate și identifica opțiuni viabile.

Revenim deci la incapacitatea noastră de a analiza opțiuni strategice prin dialog și a găsi soluții care mă duc la gândul că, practic nu am prins esența democrației. E o incapacitate profund inserată în mentalul nostru colectiv, și nu trebuie să ne uităm numai la clasa politică ci și la structurile asociative ale mediului de afaceri care au fiecare partituri proprii și independente. Cineva vorbea de modelul german dar, ar fi o iluzie să credem că fără cultura minimului consens prin dialog putem asimila vreun model. Dacă e să copiem ceva este tocmai  abilitatea de a găsi consensul, și dacă la politicieni e mai greu, pentru că la ei persistă logica voturilor și promisiunilor, poate reușim ceva pe planul structurilor asociative ale mediului de afaceri. Prima lecție pe care trebuie să o învățăm este capacitatea structurilor asociative ale mediului de afaceri de avea o voce consensuala în discuțiile cu autoritățile. Aici Consiliul de Export a eșuat. Mi-e teamă că degeaba copiem vreun model dacă nu am învățat de decenii această primă lecție.

Consiliu de Export, care pe vremuri era un model internațional este acum în suferință. Între timp nu avem o strategie națională de export cu o viziune clară de a adăuga, capta  și crea în țară valoare pentru a vinde la export. În plus, ne lamentăm și criticăm mai mult destructiv decât constructiv, nu avem instrumente de susținere eficiente dar suntem într-o nesfârșită dezbatere a ceea ce am putea face dar nu facem.

Singura soluție viabilă este să avem un minim de consens la nivelul structurilor asociative ale mediului de afaceri, pe baza căruia să putem iniția discuții cu autoritățile implicate în sistemul național de susținere și promovare a exporturilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here