Conform noului proiect de modificare a legii insolvenței, oamenii de afaceri ar putea scăpa de datoriile la stat, prin intrarea statului în acționariat, pe o poziție minoritară

0
1046

Statul, care este acum pe poziţia a doua la masa credală în recuperarea datoriilor, după angajaţi, ar putea să nu mai recupereze nimic. Pe lângă faptul că se ajunge în situaţia unor minusuri la bugetul de stat, există şi posibilitatea de a încuraja astfel de comportamente, potrivit specialiştilor consultaţi de HotNews.ro.

Cazul Tel Drum:

Despre Tel Drum s-a vehiculat că este controlată de Liviu Dragnea. La aceasta companie, care şi-a cerut anul acesta insolvenţa, creanţele bugetare însumează peste 12 milioane lei conform G4media.ro. Dacă statul devine acţionar în companie, prin noua lege a insolvenţei, nu ar mai recupera nimic.

Cazul Interagro:

O altă companie mare în insolvenţă, dar care ar putea avea parte de ajutor, compania omului de afaceri Ioan Niculae, de la care Direcţia Generală de Mari Contribuabili a cerut la masa credală suma de 14,5 milioane lei.

Lista este lungă. Numai anul acesta au intrat în insolvenţă 316 companii mari, comparativ cu 243, anul trecut. Pe total firme, mari, medii şi mici, în primele 8 luni numărul insolvenţelor însuma peste 5.000, cu circa 2% în scădere faţă de perioada similară din 2017.

Iancu Guda, preşedinte al Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) a spus că este foarte greu de stabilit cota-parte a companiei de către stat.

„Cum se va stabili cota parte? Va trebui să se evalueze compania. Cum evaluezi o companie aflată în insolvenţă? Sunt mai multe metode, dar toate se bazează pe perpetuitatea viitoare a numerarului generat de firmă. Adică câţi bani produce compania în viitor, actualizaţi în prezent. Poţi să estimezi aşa ceva în insolvenţă? Este foarte greu de stabilit cota parte de participaţie a statului ca acţionar, pentru o companie aflată în insolvenţă, pentru că atunci este în perioada ei cea mai proastă, este impredictibil şi nu prea ai cum să stabileşti valoarea unei companii aflate în insolvenţă, alta decât valoarea netă a activelor. Dacă faci aşa, e cam zero, pentru că o companie în insolvenţă este foarte îndatorată şi are valoarea contabilă a activelor, cu amortizare, egală cu datoriile. Atunci după ce scazi datoriile ce înseamnă? Că valoarea companiei este zero? Atunci statul ce deţine? X la sută din ce? Din zero?”, a spus Guda.

Toate detaliile pe:

https://www.capital.ro/s-a-aflat-adevarul-ce-lege-ar-vrea-dragnea-sa-dea-pentru-tel-dru.html

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here