Conducta care transportă ţiţei din Kazahstan şi Rusia în Marea Neagră îşi va dubla capacitatea de transfer, până la un nivel de 67 milioane tone/an. Măsura se va reflecta şi în România şi va consolida parteneriatul strategic încheiat între compania de petrol şi gaze din Kazahstan KazMunayGas şi compania chineză CEFC

0
3045
Conducta care transportă ţiţei din Kazahstan şi Rusia în Marea Neagră

Creată în 1992, conducta Caspian Pipeline Consortuim reprezintă cel mai mare proiect de transport internaţional de petrol, care colectează şi ransporta ţiţeiul din marile zăcăminte de petrol din vestul Kazahstanului, dar şi de la producători din Rusia, către portul Novorossiysk din Marea Neagră.

Aceasta are o lungime de 1.500 kilometri, o capacitate de transfer, în prezent, de circa 28,3 milioane tone/an, devenind operaţională în aprilie 2003. Principalii acţionari şi beneficiari ai acestui proiect sunt statele Rusia (24%), Kazahstan (20,7%), dar şi importante companii petroliere precum Chevron, Shell, Eni, Lukoil, Mobil sau Rosneft.

Compania care operează conducta – CPC a anunţat, săptămâna trecută, că va aloca în acest an circa 150 milioane USD pentru finalizarea programul de extindere a capacităţii, respective construcţia pe traseul acesteia a 6 noi staţii de pompare a ţiţeiului în Rusia (două în regiunea Astrahan şi câte una în Krasnodar, Stavropol şi Kalmykia) şi Kazahstan.

Aceasta a anunţat că, până în prezent, a primit din artea producătorilor de ţiţei din cele două state intenţia de a pompa o cantitate de 65,7 milioane tone ţiţei pentru acest an, din care 54,7 milioane tone din Kazahstan.

Producţia de ţiţei a Kazahstanului, îcreştere

Operatorii celor mai mari 2 zăcăminte de ţiţei din Kazahstan au anunţat, anul trecut, 2 măsuri importante care vor determina, pe termen lung, majorarea  producţiei. Astfel, acţionarii perimetrului Tengiz, situat în vestul ţării vor aloca până în 2022 circa 36,8 miliarde USD pentru majorarea producţiei cu circa 260.000 de barili/zi, până la un nivel de circa un million de barili/zi.

Descoperit în 1979, acesta este unul dintre cele mai adânci câmpuri de petrol super-gigant dezvoltate din lume şi având un potenţial de recuperare de 6-9 miliarde barili (circa un milliard de tone). În acelaşi timp, perimetrul Kashagan – cea mai mare descoperire de profil din ultimii 40 de ani a intrat  în producţie,  atingând în 2016 un nivel de un million de tone de ţiţei extras.

Situat în largul Marii Caspice, acesta a fost descoperit în anul 2000 şi are rezerve estimate de circa 4,8 miliarde tone de ţiţei şi 1 miliard de metri cubi de gaz natural.

Potrivit ministrul Energiei din Kazahstan – Kanat Bozumbayev,  producţia  totală de ţiţei în 2016 s-a ridicat la 78 milioane tone, peste nivelul planificat de 75,5 milioane tone. Din această cantitate, circa 62 milioane tone au mers la export, iar 40 milioane de tone au ajuns în Marea Neagră, prin intermediul conductei CPC. În acelaşi timp, exporturile de ţiţei ale Kazahstanului către China au fost anul trecut de circa 20 milioane tone.

Un numitor comun al acestor proiecte majore îl reprezintă compania naţională de petrol şi gaze a Kazahstanului – KazMunayGas (KMG), care este prezent atât în cadrul conductei CPC (19%), cât şi în cele două perimetre petroliere – Tengiz (20%) şi Kashagan (16%). În plus, KMG este, din 2008, unicul proprietar al terminalului petrolier din portul Batumi Georgia.

KazMunayGas asigură şi transportul ţiţeiului de la capătul conductei CPC – portul Novorossiysk din Marea Neagră către portul Midia, respectiv terminalul petrolier aferent rafinăriei Petromidia Năvodari – cea mai mare unitate de profil din România şi una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre.

KMG prin compania sa – KazMorTransFlot şi-a extins, din 2011, operaţiunile de transport ţiţei şi produse petroliere şi în Marea Neagră – Marea Mediterană prin construcţia a două tancuri petroliere de tip Aframax, o investiţie totală de peste 100 milioane dolari.

KMG, partneriat strategic cu CEFC

La finele anului trecut, KMG a încheiat cu compania chineză CEFC documentele necesare stabilirii unui parteneriat strategic prin care  activităţile  şi  operaţiunile  Grupului KMG International (fostul Rompetrol Grup) devin o platformă de dezvoltare şi consolidare a prezentei celor două companii în regiunea Mării Negre, dar şi în Europa. Astfel, CEFC va deveni acţionar al KMG International cu 51%, în timp ce KMG va avea restul de 49%, termenul de finalizare a tranzacţiei fiind estimat pentru finele lunii iunie.

Potrivit înţelegerii, Rompetrol va primi în continuare ţiţei din Kazahstan, pentru aprovizionarea celor două rafinării pe care le deţine în România, Vega şi Petromidia: 125 de milioane de tone, în următorii 15 ani (8.4 milioane tone titei/an), lucru care, pe lângă faptul că va asigura funcţionarea pe termen lung a rafinăriei Petromidia reprezintă şi un plus pentru securitatea energetică a României, în sensul reducerii dependenţei de resursele din Federaţia Rusă.

În plus, Petromidia, cea mai mare rafinărie din ţară, cu o capacitate de prelucrare de 5 milioane tone anual, ar putea sa isi majoreze semnificativ capacitatea anuala de prelucrare in perioada urmatoare.

„Este pe agenda noastră, vom avea nevoie de a face toate aceste studii economice. Cu toate acestea, putem confirma că evaluăm aceste chestiuni şi, poate, în viitorul apropiat, ar putea fi puse în aplicare. Nu vorbim despre dublarea capacităţii ca atare, ci despre creşterea ei pentru a ajunge la 7-8 milioane de tone”, a declarat Alexey Golovin, vicepreşedinte de dezvoltare corporativă şi strategie al KazMunayGas International.

Calculele pleacă de la nişte premise cât se poate de optimiste, anul trecut fiind unul de excepţie pentru Rompetrol. „În fiecare an avem noi recorduri, aşa că 2016 a fost deja un an ce a doborat recordul anterior. Am avut o serie de indicatori istorici la care am ajuns. Am ajuns în medie la 15,7 kt pe zi, ceea ce este cel mai mare indicator pentru rafinăria Petromidia.

Am ajuns la cea mai mare producţie de motorină de 2,52 milioane de tone. Este important de remarcat faptul că acesta a fost anul cu cel mai mic indice de intensitate energetică, eficienţa noastră energetică se îmbunătăţeşte an după an, având cel mai mic cost de procesare din ultimii zece ani”, explică Golovin.

În parteneriat cu CEFC, proiecţia investiţională pentru următorii 5 ani s-ar putea ridica la cel puţin 3 miliarde de dolari, suma care va fi alocată pentru susţinerea şi dezvoltarea strategică a Grupului KMG International, având România drept bază principală pentru activităţile şi operaţiunile de profil.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here