Conducerea ASF ar putea fi demisă săptămâna viitoare

0
2854
Conducerea ASF

Deputaul PNL, Andreea Paul, a declarat că după audierile din Comisia de Buget Finanţe a Camerei Deputaţilor ar putea cere demiterea conducerii ASF, motivul principal fiind discrepanţele de pe piaţa poliţelor RCA şi tergiversarea apariţiei legii noi.

„Concluziile le vom trage după aceste audieri. Nu mă interesează neapărat demiterea unor persoane, dar avem nevoie de o conducere care să promoveze o lege a coerenţei care să transforme asigurările într-un suport real pentru piaţă nu într-un blocator al unor industrii din economia noastră, un blocator al transportatorilor. După audieri vom trage concluziile şi am putea cere demiterea conducerii ASF. Din ianuarie am făcut repetate solicitări şi nu avem nici acum răspunsuri clare despre creşterile disproporţionate de perţuri pe piaţa RCA, legea este tergisversată de atât de mult timp în ciuda faptului că la ea au lucrat foarte mulţi specialişti”, spune deputatul PNL Andreea Paul, membru în Comisia de Buget Finanţe de la Camera Deputaţilor.

,,Nu e o piață liberă!’
Deputatul arată că a propus la începutul anului atât ASF, cât şi Ministerului Finanţelor şi EximAsig înfiinţarea unei societăţi de asigurări de stat care să vândă poliţe RCA. „Nu vorbim de o piaţă liberă în adevăratul sens al cuvântului atât timp cât asigurarea RCA este una obligatorie. Aces lucru ar justifica apariţia unui asigurător controlat de stat pe această piaţă. Cu toate acestea, nu avem nici la ora actuală o notă de fundamentare de la cele trei institutţii pe care le-am contactat pentru acest lucru”, precizează Andreea Paul.

ASF a aprobat la 1 august majorarea capitalului social al societăţii cu 20 de milioane de lei, la 37,4 milioane lei. Surse din piaţa asigurărilor susţin că este inevitabilă intrarea EximAsig pe piaţa RCA, cu atât mai mult cu cât, neavând un istoric al daunelor auto nu are nevoie de rezerve de daune foarte mari (spre deosebire de ceilalţi asigurători din piaţă) şi ar porni în calculul tarifului poliţei RCA de la alte calcule actuariale. Pe lângă alte cerințe ale ASF, asigurătorul care aybscrie și RCA are nevoie de un capital social de 7,8 milioane de euro în echivalent lei. Asta înseaqmnă că Eximasig poate intra oricând pe piața asigurărilor RCA.

Citeste si  Un acționar ELECTROARGEȘ S.A. sesizează ASF asupra ilegalității ofertei publice de preluare

Audierile continuă miercuri
La audierile din comisie, deputaţii au chemat şi reprezentanţii ANAF pentru a discuta despre preţurile de transfer în cazul societăţilor de asigurări. „De 26 de ani în România avem un adevărat Eldorado al asigurărilor. La un moment dat trebuie să vedem cu adevărat ce se întâmplă şi pe această piaţă. De aceea am cerut ANAF să analizeze dacă asigurătorii care raportează mereu pierderi au sau exporturi de profit prin diverse forme contabvile”, a precizat Andreea Paul.

Miercuri, 14 septembrie, conducerea ASF va fi audiată în cadrul Comisiei pentru buget-finanțe de la Camera Deputaţilor pe tema creşterii galopante a tarifelor la RCA din ultimul an şi jumătate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here