Condiţiile economice actuale oferă marje mici de manevră, politicilor monetare

0
1729

La forumul Băncii Central Europene, speranța obţinerii unui vaccin împotriva coronavirusului încă nu schimbă perspectivele economice. „În prezent, perspectiva acestui vaccin este asociată cu o foarte mare incertitudine în legătură cu momentul în care va putea fi distribuit în masă”, spune președintele Băncii Central Europene, doamna Christine Lagarde.

 La rândul său, Jerome Powell, președintele Rezervei Federale a SUA a declarat că „Pe termen mediu, apariţia unui vaccin reprezintă o veste bună.” În prezent, economia SUA se află într-o fază de recuperare solidă care, însă, nu a cuprins toate industriile iar vaccinul se pare că va fi accesibil mai degrabă pentru cei bogați decât pentru cei săraci. Cea mai mare amenințare a momentului, este, în continuare, răspândirea agresivă a coronavirusului.

Președintele Băncii Central Europene, Christine Lagarde, a declarat că perspectiva unui vaccin, care, desigur, oferă motive de speranță, este încă asociată cu o mare incertitudine cu privire la momentul în care acesta va fi distribuit în masă. Chiar dacă vaccinul va exista și pandemia se va încheia, nu poate fi exclus faptul că, ulterior, majoritatea companiilor se vor comporta foarte prudent pentru a diminua riscurile viitoare, majore.

Forumul Băncii Central Europene, care anul acesta nu a mai avut loc la Sintra, în Portugalia, ci s-a desfăşurat virtual, a dezbătut, în principal, posibilitățile de evoluţie ale politicilor monetare, în situația actuală.

Profesorul în economie de la Universitatea din Mannheim, Klaus Adam, consideră că politica monetară, actuală, se află într-o mare dilemă. Scăderea ratelor dobânzilor pentru investițiile sigure, de capital, observată în numeroase țări, în ultimii ani, are numeroase cauze predominant structurale, prinţe care identifică: scăderea creșterii economice, îmbătrânirea societăților, transformarea societăților industriale cu capital intensiv în societăți de servicii și o cerere susținută venită din partea majorităţii investitorilor pentru plasamente sigure.

În analiza profesorului Klaus Adam, scăderea ratelor dobânzilor este combinată cu o creștere îngrijorătoare a prețurilor, pe piețele de active, în special pe piețele imobiliare şi cele pe acţiuni. Conform unei interpretări pe scară largă, schimbările puternice ale prețurilor exprimă un comportament irațional din partea investitorilor, pe fondul unui optimism exagerat. Profesorul Klaus Adam susține teza conform căreia aceste fluctuații ridicate, înregistrate pe piețele de active, au un efect negativ asupra economiei și prin urmare, asupra ratei dobânzii care este deja foarte mică, din cauza alocării ineficiente a capitalului. Aceasta este o situație foarte incomodă pentru politica monetară, deoarece are la dispoziţie foarte puțin spațiu de manevră pentru a putea face alte reduceri necesare.

În această situaţie, mulți economiști și bănci centrale iau în considerare obiective mari ale inflației. Ideea este de a stimula companiile şi familiile să investească și să cheltuiască mai mult chiar dacă există perspectiva unor rate mai mari ale inflației. Klaus Adam menţionează totuși o altă problemă… Dacă băncile centrale nu vor reuși să-și îndeplinească obiectivele de inflație, credibilitatea lor va suferi foarte mai mult. În această situaţie, procedura implementată de americani oferă o posibilă alternativă. Rezerva Federală a SUA a anunțat că va rămâne la ținta de inflație de 2%, dar va accepta o rată ușor mai mare în cazul în care nivelul creșterii prețurilor va rămâne sub 2%, pentru mai mult timp.

Limitarea politicii monetare trezește interesul pentru o politică financiară expansivă. De partea cealaltă, băncile centrale par a fi şi ele, favorabile acestei situaţii. La forumul Băncii Central Europene, profesorul de macroeconomie, politica fiscală şi economie monetară de la Universitatea Carlos III din Madrid, Evi Pappa, a pledat pentru o „politică financiară generoasă, în interesul tinerilor”. Evi Pappa speră că o creștere a investițiilor publice va generă un impuls semnificativ pentru creșterea economică.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here