Complexul Energetic Oltenia nu mai are cărbune nici pentru termocentralele proprii

0
3511
Complexul Energetic Oltenia

Liderii de sindicat din CE Oltenia (CEO) susţin că lignitul din depozite s-a înjumătăţit pentru că o parte dintre cariere sunt blocate din cauza întârzierii exproprierilor din zonă, iar compania nu mai are cărbune nici pentru termocentralele proprii.

Deficitul de cărbune de la CEO a determinat conducerea companiei să mărească programul de lucru al minerilor, începând din această lună. De la cinci zile pe săptămână, la anumite cariere se lucrează şapte din şapte, măsură care s-a aplicat mai ales la cariera Husnicioara, obligată să suplinească unităţi, precum cea de la Jilţ Sud, unde depozitele sunt goale.

Blocajul exproprierilor

Situaţia de la Jilţ Sud se datorează lipsei frontului de lucru, negocierile conducerii CEO cu proprietarii de terenuri din zonă fiind prelungite din cauza neînţelegerilor.Exproprierile nu au fost făcute, iar excavatoarele sunt astfel blocate. Câţiva lideri sindicali din CE Oltenia îi solicită directorului Diviziei Miniere, Daniel Antonie, să rezolve problema exproprierilor de la Cariera Jilţ Sud.

“Lipsa de cărbune de la Cariera Jilţ Sud se datorează blocajului exproprierilor, excavatoarele nemaiavând front de lucru, în timp ce aici se înregistrează şi o lipsă masivă de personal şi materiale cu care s-ar desfăşura procesul de producţie”, a declarat Nicu Bunoaica, liderul sindical de la Lupoaia.

Doar minele din Motru

Acesta susţine că, deocamdată, carierele miniere din Motru asigură necesarul termocentralelor de la Turceni şi Craiova. O situaţie similară se înregistrează şi la Cariera Tismana.”În depozitul de la Tismana se mai afla, la final de săptămână, o rabă de cărbune, tot ce a fost fiind transmis spre termocentrala de la Rogojelu. În ultimul timp, cariera nu mai face faţă solicitărilor, depozitul carierei rămânând gol, la câteva zile”, a declarat Iulian Păuna, liderul Sindicatului Lignitul din cadrul Carierei Tismana.

Ajunge Pentru 30 de zile
Probleme majore sunt şi la carierele Roşia şi Pinoasa care transportă cărbune, pe circuitul de benzi, în alternanţă, spre termocentrala de la Rovinari.Reprezentanţii CEO nu neagă deficitul de producţie şi lipsurile acuzate liderii sindicali, dar spun că lucrurile se află sub control, cel puţin pentru următoarea lună.

“Stocurile de carbune existente, la acest moment, asigură funcţionarea termocentralelor alimentate pe calea ferată, conform contractelor perfectate, pentru o perioada de circa 30 zile”, a transmis Elena Zamfir, responsabilul cu Relaţiile Publice la CEO.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here