Potrivit unui studiu de impact transmis de Iancu Guda, preşedinte al Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) şi lector al Institutului Bancar Român (IBR),circa 45% din firmele din România, cu peste 700.000 de angajaţi, au capitaluri negative şi în mod normal nu ar trebui să supravieţuiască, însă ele reuşesc să rămână active deoarece se finanţează în principal prin întârzierea plăţilor către furnizori sau stat.
O firmă are capital negativ atunci când nivelul datoriilor sau obligaţiilor de plată depăşeşte nivelul activelor sau resurselor de care dispune societatea.
“Este ca şi cum o gospodărie are cheltuieli lunare de 1.000 de lei, dar venituri lunare totale de 800 de lei. Cum supravieţuieşte? Simplu – nu plăteşte la termen datoriile respective. În mod similar supravieţuiesc aproape jumătate din companiile active în România”, a explicat Guda, citat de News.ro.
Ultima variantă a programului de guvernare a alianţei PSD-ALDE, votată odată cu guvernul Tudose, propune înăsprirea legislaţiei privind firmele, astfel că, până la 31 decembrie 2019, firmele cu capital negativ vor fi obligate să-şi reîntregească capitalul, iar o persoană nu va mai putea înfiinţa o societate un anumit număr de ani după două insolvenţe.
Singurele sectoare care prezentau un grad de capitalizare de peste 40% la finalul anului 2016 sunt producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, apă şi gaze, intermedieri financiare şi IT. Sectoarele care înregistrau un grad de capitalizare mai mic de 15% sunt activităţile recreative, culturale şi sportive, construcţii şi sănătate, se arată într-un studiu AAFBR.
În ultimii 10 ani, firmele au arătat o puternică tendinţă de a folosi „banii altora” pentru finanţarea investiţiilor pe termen lung, migrând de la creditul bancar către creditul furnizor. Asta a dus în timp la plata furnizorilor prin rotaţie selectivă, în funcţie de prioritatea şi importanţa acestora, ori condiţiile de afaceri oferite.
Astfel, structura de capital a companiilor active în România este deficitară, în condiţiile în care mediul de afaceri local înregistrează cel mai ridicat nivel al îndatorării din regiune, consideră Iancu Guda, preşedinte AAFBR, în studiul de impact privind structura de capital a companiilor româneşti. „Companiile care activează în mediul de afaceri românesc prezintă un grad foarte redus de capitalizare, tendinţa acestuia fiind de scădere constantă de la impactul crizei financiare până în prezent, respectiv de la 32,2% în anul 2008 la 28,7% la finalul anului 2016”, susţine analistul.
Mai mult, consideră Guda, gradul de capitalizare, calculat prin raportarea capitalurilor proprii la totalul activelor, diferă semnificativ în funcţie de sector. Astfel, singurele sectoare care prezintă un grad de capitalizare de peste 40% la finalul anului 2016 sunt producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, apă şi gaze (43%), intermedieri financiare (43%) şi IT (42%), în timp ce sectoarele care iîregistrează un grad de capitalizare mai mic de 15% sunt cele cele reprezentate de activităţi recreative, culturale şi sportive (9%), construcţii (10%) şi sănătate şi asistenţă socială (15%). „15 din cele 23 de sectoare înregistrează un grad de capitalizare inferior în intervalul de timp analizat”, a precizat Guda.
Doar 39 dintre cele 6.900 companii înfiinţate în 1990 au supravieţuit
Această tendinţă este puternic corelată cu distribuţia companiilor active în funcţie de anul înregistrării. Doar 2 din 10 companii active în România sunt înfiinţate înainte de anul 2000, în timp ce o treime din firme sunt înfiinţate după anul 2011.
„Dramatică este situaţia firmelor înfiinţate în anul 1990, primul an de capitalism românesc: din cele 6.900 de companii înfiinţate, doar 39 mai sunt active astăzi, dintre care 19 desfăşoară propriu-zis o activitate (înregistrează venituri). Într-o economie de piaţă capitalistă cu o istorie de un sfert de secol, companiile active în România înregistrează o durată medie de viaţă de aproximativ 10 ani. (…) Firmele româneşti progresează foarte lent (“cresc gradual pe scări”) şi ajustările negative sunt de cele mai multe ori dramatice (“scad rapid cu liftul”), fenomenul de “aterizare lentă” (“soft landing”) fiind foarte rar observat. Unul dintre principalele motive care explică diferenţa dintre aşteptările teoretice şi realitatea practică constă în lipsa unei strategii pe termen lung a firmelor româneşti. De cele mai multe ori, mentalitatea start-upurilor se rezumă la tatonarea unor idei de afaceri foarte generale, modest documentate, utilizând “banii altora” (datorii comerciale ca principală sursă de finanţare), şi mai puţin fondurile proprii”, consideră analistul.
În 2008, firmele au împrumutat 66 miliarde lei de la bănci, deşi dobânzile erau uriaşe.
Tendinţa companiilor active în România de a folosi „banii altora” pentru finanţarea investiţiilor pe termen lung şi a nevoilor operaţionale curente s-a accentuat în ultimii zece ani, şi a migrat de la creditul bancar către creditul furnizor.
Înainte de impactul crizei financiare pe plan local, companiile se finanţau cu preponderenţă de la bănci, deşi dobânzile erau foarte ridicate. Astfel, conform datelor prezentate de Iancu Guda, pe durata anului 2008 companiile au atras finanţări noi de la sistemul bancar în valoare de 66 miliarde lei, deşi nivelul mediu al dobânzilor aferente creditelor nou contractate a fost de 16,2%.
Anul trecut au făcut credite de 37 miliarde lei
„Pe fondul creşterii lichidităţii din sectorul bancar şi a diminuării presiunilor inflaţioniste, nivelul dobânzilor pentru creditele nou acordate a scăzut constant, în special începând cu anul 2012, acesta ajungând la o medie de 4,1% pentru anul 2016. În ciuda costului foarte redus al finanţării dinspre sectorul bancar, nivelul creditelor nou acordate companiilor a scăzut constant, ajungând la doar 37 miliarde lei în anul 2016”, se arată în studiu.
Astfel, în ciuda dobânzilor în scădere, creditul bancar a devenit din ce în ce mai puţin tentant pentru companiile active în România, în condiţiile în care acestea s-au orientat către un credit şi mai accesibil (din perspectiva exigenţei acordării şi costului zero al finanţării): creditul comercial prin extinderea termenelor de plată catre furnizori.
Furnizorii, cei mai mari creditori ai companiilor
Astfel, durata medie de colectare a creanţelor a crescut de la 60 zile (anul 2007) la aproape 105 zile pentru anul 2016. Practic, insolvenţa unei companii româneşti în anul 2017 va genera pierderi financiare de două ori mai mari partenerilor de afaceri.
„Prin acordarea termenelor de plată, furnizorii sunt cei mai mari creditori ai companiilor, creditul comercial reprezentând 42% în totalul datoriilor (comparativ cu 29% în anul 2008), în timp ce creditul bancar are o pondere de doar 21% (comparativ cu 24% în anul 2008)”, se mai arată în studiu.
Programul de guvernare prevede şi alte măsuri noi faţă de programul iniţial de guvernare, din ianuarie.
“Intenţionăm constituirea unei direcţii în cadrul ANAF (şi cooperare cu Registrul Comerţului) pe tematica firmelor cu pierderi continue (peste 3 ani la rând), companiilor care au cifra de afaceri nulă şi a creditelor acordate de acţionarii privaţi propriilor firme cu pierderi precum şi consolidarea Direcţiei de Preţuri de Transfer din aceeaşi instituţie”, arată documentul.
Însă analistul financiar consideră că tratamentul aplicat acestor companii trebuie cântarit cu mare atenţie, pentru a nu genera efecte economice sau fiscale negative.
“Vorbim despre capitaluri proprii negative în valoare cumulată de aproximativ 153 miliarde lei (nu sunt uşor de găsit până la 31 decembrie 2019) şi aproape 711.000 de salariaţi care lucrează la aceste companii şi plătesc contribuţii, respectiv 18% din totalul angajaţilor din mediul de afaceri”, a precizat Guda.
