Comisia Europeană anunţă că au fost adoptate alocările bugetare pentru programul de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli, în perioada 2019/2020.
Din cele aproape 18 milioane de euro puse la dispoziţia României, 6,86 de milioane de euro sunt destinate încurajării consumului de fructe şi legume în şcoli, iar 10,8 milioane de euro sunt destinaţi programului de distribuire a laptelui în şcoli.
Programul are un scop educaţional şi vine în completarea activităţilor desfăşurate la nivel naţional. Comisia a publicat şi un raport de evaluare care arată că, în anul şcolar 2017-2018, aproximativ 159.000 de şcoli din UE au participat în acest program.
În perioadă menţionată, o cantitate totală de 255.500 de tone de fructe şi legume proaspete şi 178 de milioane de litri de lapte au fost distribuite şcolarilor europeni, graţie unei sume de peste 182 de milioane de euro de la bugetul UE.
“Graţie acestui program, tinerii noştri cetăţeni pot beneficia de produse alimentare hrănitoare, sigure şi de calitate ridicată pe care fermierii europeni le produc, învăţând simultan de unde provin acestea. Comisia este mândră să contribuie la această călătorie educaţională importantă, încurajând obiceiurile sănătoase de la o vârstă fragedă”, a declarat comisarul european pentru Agricultura şi Dezvoltare Rurală, Phil Hogan.
Potrivit Comisiei Europene, alocarea orientativă a bugetului UE pentru fiecare stat membru se bazează pe numărul şcolarilor din fiecare ţară şi, pentru partea distribuirii de lapte, pe interesul manifestat în schema precedentă. Autorităţile naţionale pot să transfere o parte din bugetul alocat (20-25%) dintr-un sector în altul.
De asemenea, îşi pot manifesta disponibilitatea de a cheltui mai mult decât suma cerută dacă celelalte state membre refuză partea lor de alocare. În plus, statele membre pot decide modalitatea de a implementa programul, inclusiv prin stabilirea produselor pe care elevii le vor primi sau temele măsurilor educaţionale care vor fi abordate. De asemenea, au posibilitatea de a suplimenta fondurile UE existente cu fonduri naţionale în vederea finanţării programului.