Redacția Săptămâna Financiară documentează în prezent o serie de sesizări primite de la cititori care reclamă practici comerciale cel puțin discutabile în legătură cu platforma online bsp-shop.ro, operată de Business Service Provider SRL.
Produse plătite integral, fără livrare
Potrivit informațiilor transmise redacției, mai mulți consumatori susțin că au achitat integral produse comercializate pe bsp-shop.ro, fără ca acestea să fie livrate într-un termen rezonabil sau deloc. Mai grav, în unele cazuri, sumele încasate nu au fost rambursate, în ciuda solicitărilor repetate și a termenelor legale depășite.
Un caz documentat integral de redacția noastră vizează comanda nr. 17571, plasată în luna august 2025, pentru un aparat foto Canon, cu o valoare totală de 2.321 lei, achitată prin transfer bancar. Deși plata a fost confirmată, produsul nu a fost livrat nici până în prezent, iar banii nu au fost returnați.
Comunicare deficitară și promisiuni nerespectate
În corespondența purtată ulterior, reprezentanții companiei au transmis că situația va fi analizată și remediată. Cu toate acestea, nu a fost furnizată nicio dovadă a rambursării, iar problema a rămas nerezolvată, în pofida notificărilor formale.
Această conduită ridică semne serioase de întrebare cu privire la modul în care sunt tratate obligațiile față de consumatori și respectarea legislației privind comerțul electronic.
Ce spune legea
Conform OUG 34/2014 privind drepturile consumatorilor, comercianții au obligația de a livra produsele comandate sau de a restitui sumele încasate în cazul în care livrarea nu este posibilă. De asemenea, Legea 363/2007 interzice practicile comerciale incorecte și inducerea în eroare a consumatorilor.
În anumite condiții, reținerea nejustificată a unor sume de bani poate ridica inclusiv suspiciuni de natură penală, aspect ce intră în competența autorităților de control și a organelor de aplicare a legii.
Demersuri jurnalistice și instituționale
Redacția Săptămâna Financiară a transmis companiei Business Service Provider SRL notificări oficiale, solicitând soluționarea cazurilor documentate și returnarea sumelor încasate. Până la momentul publicării acestui articol, nu am primit confirmarea remedierii situației.
În lipsa unor răspunsuri clare și a unor măsuri concrete, redacția noastră va continua demersurile jurnalistice și va informa autoritățile competente, inclusiv Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).
Blocarea apelurilor și lipsa totală de follow-up
Mai mulți cititori au semnalat redacției că, după inițierea unor apeluri telefonice către reprezentanții bsp-shop.ro pentru clarificarea situației comenzilor neonorate, numerele de telefon de pe care au sunat ar fi fost ulterior blocate, iar orice tentativă de contact telefonic a devenit imposibilă. Deși în discuțiile inițiale li s-a comunicat că situațiile reclamate „vor fi rezolvate”, nu a mai urmat nicio revenire din partea companiei.
Apel către consumatori
Încurajăm cititorii care se confruntă cu situații similare în relația cu bsp-shop.ro sau alte platforme de comerț online să ne transmită sesizările lor documentate. Scopul acestui demers este informarea corectă a publicului și promovarea unui climat comercial bazat pe transparență și respectarea legii.





































