CNADNR a plătit ilegal milioane de lei

0
2970
CNADNR
SONY DSC
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a plătit în perioada 2012-2016 milioane de lei unor importante firme de avocatură, fără a respecta prevederile legale. Banii au fost plătiți uneori chiar și în lipsa unui contract legal.

Deși trebuia să aibă la bază fundamentări solide ale cheltuielilor făcute și aprobări venite din partea reprezentanților statului – acționar, Direcția Juridică a CNADNR a plătit în doar câțiva ani milioane de lei mai multor case de avocatură/ Aceasta fără a avea justificări pentru cheltuieli și fără aprobări acordate de reprezentanții Ministerului Transporturilor. Concluziile apar într-un raport de audit intern realizat în companie, în perioada martie 2016– mai 2016. Milioanele de lei plătite caselor de avocatură cu larghețe le-au ținut pe acestea în viață.

Angajate doar cu aviz AGA

Potrivit prevederilor legale, mai precis OUG 26 din 2012, apărarea companiei în procese și reprezentarea juridică a acesteia trebuie să aibă loc cu prorpii juriști. Scopul ordonanței din 2012 a fost acela dea împiedica entitățile de stat să arunce bani pe servicii juridice, în condițiile în care acestea dețineau propriile compartimente legale. ”Autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale (…) societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziționa servicii juridice de consultanță, de asistență și /sau reprezentare”, impunea ordonața. O portiță a fost însă lăsată în ordonanță iar, potrivit auditorului, CNADNR a profitat de ea.În anumite cazuri temeinic justificate, entitățile menționate pot achiziționa astfel de servicii, însă doar cu aprobarea și mandatarea reprezentanților statului în organele de conducere ale acestora. Deci orice serviciu juridic putea fi angajat de CNADNR doar după ce Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) își dădea acordul.

Haos generalizat

Raportul de audit menționeaază însă un haos generalizat și o nesocotire totală a prevederilor legale, tocmai din partea unui departament însărcinat cu respectarea legii.Avizele AGA au fost obținute ulterior semnării contractelor, au fost nerespectate procedurile de achiziție publică. CNADNR n-a putut prezenta o evidență a contractelor de reprezentare juridică și nu poate demonstra că nu s-au plătit de două ori aceleași servicii.”Nu există o evidență completă a tuturor comenzilor /contractelor de asistență/reperzentare juridică, nici la structura de specialitate juridică și nici la structura specializată în achiziții (…) există posibilitatea derulării în paralel a două sau mai multe contracte având același obiect”, spun auditorii.

Unul dintre cazuri privește reprezentarea companiei de stat în disputa acesteia cu firma franceză COLAS care a chemat compania în fața arbitrajului internațional în urma rezilierii contractului pentru autostrada Cernavodă-Medgidia. În cursul anului 2012 a apărut evidentă necesitatea reprezentării companiei în disputa cu COLAS. Între timp însă a apărut OUG 26 care impunea obținerea acordului din partea AGA CNADNR. Compania a lansat licitația înainte de avea avizul AGA. Acesta a venit formal, ulterior, în luna decembrie.

Exproprieri suplimentare

Aceeași autostradă a fost obiectul unui alt contract derulat ilegal de către CNADNR. De data aceasta obiectul contractului a fost reprezentat de exproprierile suplimentare a 200 de case. Pe baza unei negocieri fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, firma de avocați Boștină și Asociații a primit o suplimentare de 310.000 de lei fără TVA, la contractul inițial cifrat la 914.500 lei, fără TVA. Și în acest caz a lipsit avizul AGA. Auditorii consideră că actul adițional semnat pe baza căruia s-au plătit în plus 310.000 de lei a modificat contractul de bază. Procedura de negociere invocată de CNADNR a fost deci ilegală.În alte cazuri au fost făcute plăți chiar și în absența unei proceduri de achiziție. Este cazul contractului semnat cu firma Corbett Co în valoare de 123.800 de euro dar în care s-au făcut plăți de 199.760 de euro. Au fost ”prestări achiziționate fără derularea unei proceduri de achiziție”, spun auditorii.

Sute de mii către Rațiu SPRL

Sute de mii de lei au fost plătite de CNADNR și companiei Rațiu și Rațiu SPRL, deși lipsea un contract valabil. Mai precis compania a semnat un acord cadru cu firma de avocatură, dar au lipsit contractele individuale sau subsecvente acordului cadru care să permită efectuarea plăților. Sumele achitate nu sunt neglijabile: 706.252 lei în 2013 și 653.645 lei in 2014. Obiectul a fost disputa cu firma italiană Todini, cumpărată ulterior de firma Salini, pentu realizarea centurii Sibiu.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here