Clienții Bancpost vor primi cardurile BT acasă, la sediile Băncii Transilvania sau la Bancpost

0
2074

Clienții Bancpost vor primi în perioada următoare cardul corespondent BT prin curieriat, la cele aproape 500 de sedii ale Băncii Transilvania sau la o parte dintre unitățile Bancpost.

BT a emis aproape 440.000 de carduri noi pentru clienții Bancpost, număr echivalent cardurilor Bancpost cu care s-au făcut tranzacții după 1 iulie 2017.

Cum pot afla clienții Bancpost de unde îşi pot prelua cardul:  

  • Din informarea primită poştal, la domiciliu;
  • Apelând una dintre echipele Call Center ale celor două bănci:
  • De la sediile Băncii Transilvania.

De când pot fi folosite cardurile de la Banca Transilvania:

  • Cardurile BT preluate vor putea fi folosite începând cu 3 ianuarie 2019.
  • Odată cu intrarea în posesia cardului BT, acesta trebuie activat la bancomatele Băncii Transilvania cu ajutorul codului primit prin SMS.
  • Cardurile Bancpost vor putea fi folosite până inclusiv în 1 ianuarie 2019.

Detalii despre carduri şi alte produse şi servicii corespondente Bancpost – BT, Oferta de bun venit la BT, ghidul pentru clienții Bancpost, generatorul de IBAN etc. pot fi consultate online, pe siteul Băncii Transilvania, accesând www.bancatransilvania.ro/bunvenit-clienti-bancpost.

Rețeaua BT cuprinde 40.000 de POS-uri, respectiv 1.800 de ATM-uri, bancomate multifuncționale (BT Express Plus) şi automate de plăți (BT Express).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here