Chiar nu putem distruge tot numai pentru că așa vrea DNA

0
1068
dna

Prof. dr. Irinel Popescu, prof. dr. Ioanel Sinescu, prof. dr. Ioan Lascăr, prof. dr. Mihai Lucan, sunt numele unor chirurgi celebri în România, creatori ai unor școli de transplant care salvează anual mii de oameni. De o parte din ei ați auzit, poate că n-ați auzit de performanțele lor profesionale, dar în mod sigur ați auzit despre problemele pe care aceștia, o parte dintre ei, le au cu DNA.

Demonizarea unor oameni care, din punct de vedere profesional, reprezintă ultima șansă pentru mii de români în fiecare an, are drept scop transferarea unei „piețe” extrem de profitabile, din București, Cluj, Iași sau din alte orașe către centre medicale europene, motivul fiind unul de interese financiare enorme, de ordinul a sute de milioane de euro în fiecare an.

Un transplant în România costă între 10.000 și 50.000 de euro. Decontat de CNSAS. Aceeași operație costă în Austria, Germania sau Franța, între 100.000 și 250.000 de euro, poate chiar mai mult. Decontat tot de CNSAS, dacă este vorba despre un pacient român care a avut norocul să intre pe lista de priorități și să primescă aprobarea în timp util.

Oricum, înmulțiți aceste cifre cu o medie de 2.000 de persoane care pot beneficia de acest procedeu medical în fiecare an. Fără să mai luăm în calcul alte situații legate de dispariția interesului din partea celor implicați, teama care va paraliza sistemul, scăderea numărului de donatori ca urmare a campaniei de demonizare și mulți alți factori.

Autorul acestui material este fostul președinte al CNSAS, dr. Lucian Duță, cel care a reușit să atragă atenția opiniei publice asupra intenției guvernului Tudose de a anula taxa de clawback, respectiv presiunile pe care producătorii de medicamente le făceau asupra guvernului, prin campanii mediatice sau lobby politic. O afacere pe care EvZ, împreună cu Lucian Duță, a reușit să o aducă în atenția opiniei publice.

 „În plin scandal mediatic declanșat de ancheta DIICOT asupra profesorului Mihai Lucan, președintele Colegiului Medicilor din România, dr. Gheorghe Borcean, își punea o întrebare retorică: „Cui folosește ca pacientul să intre în cabinet și să mă privească precum un posibil infractor, iar eu să îl privesc ca pe un posibil telefon?”.

​Dincolo de tristețea evidentă a întrebării, acest fapt este real, cu consecințe devastatoare a ceea ce înseamnă sistemul medical din România care traversează cea mai profundă criză pe care a avut-o în ultimii 30 de ani, o criză de încredere, ceea ce face ca pacienții să nu mai aibă percepția că doctorii sunt aliații lor în lupta cu suferința. Inconștiența, incompetența, ura, lăcomia, minciuna și mai ales poziția etalată de cei care au pretenția că vor să schimbe sistemul sunt tot atâția factori care ucid, la fel sau mai mult decât corupția.

Acest articol încearcă să puncteze, în urma unor elemente obiective, un lucru important: NU medicii sunt cei vinovați pentru actuala stare a sistemului sanitar! Dacă există un răspuns la întrebarea care și-a pus-o președintele Colegiului Medicilor, rămâne de spus și decideți dacă îl avem sau nu!

Există un lucru comun în sistemul de sănatate. El se cheamă încredere în sistem. Pe de-o parte medicii – care pentru a deveni competenți în meseria lor au nevoie de cel putin 15 ani –  au încredere și rămân în țară pentru a-și face meseria, deci pacienții au acces la medici bine pregătiți. Pe de altă parte, pacienții au încredere că, odată ajunși la medic, suferința lor va înceta și boala va dispărea. Ce se întâmplă când acest liant este distrus? Pe de-o parte, medicii părăsesc România și sistemul rămâne fără o bună parte din medicii competenți.

Situația reală a școlii de medicină

Cel mai important atuu al unui medic este profesionalismul. Ca să ajungă eroi, acești medici trebuie să fie foarte bine școliți. Ori acest lucru, școala, nu poate fi creat decât de alți medici, extrem de bine pregătiți și care transferă știința către ceilalți. Adică de formatorii de școală. Adică de superelitele școlii românești. Mai pe limbajul politrucilor, e vorba despre profesori. Nu toți, ca să fie clar! Aș putea da câteva nume care au contat în ultimii 20 de ani în medicină: prof. Streinu Cercel, prof. Ioan Lascăr, prof. Irinel Popescu, prof. Ioanel Sinescu, prof. Mihai Lucan, prof. Leonida Gherasim și alți câțiva.

Ei sunt cei care au pregătit generații întregi de medici și care treptat ajung la rândul lor să conducă secții sau clinici și spitale. Au fost, pe rând, catalogați când zei beneficiari când, mai nou, infractori. Efectul? Rămâne să aprecieze fiecare dintre dvs., dacă e bine ca medicului „să-i tremure” mâna atunci când intră în sala de operație.

Un lucru esențial: transplantul este este o zonă a medicinei extrem de complexă, făcută de cei mai experimentați medici, în echipe multidisciplinare și care necesită un efort uman și financiar considerabil. Practic, este un domeniu pe care îl abordează superelitele medicale, oameni excepțional de bine pregătiți profesional și care, în general, fac parte sau au creat școli orientate către acest domeniu de excepție. Este, public, medicina viitorului, iar interesele la scară mondială sunt uriașe.

Pentru că există o bătălie formidabilă pentru accesul la organe (care provin de la donatorii vii sau decedați), dar și pentru dislocarea medicilor din locurile de origine și atragerea lor în spitale din alte țări. Pentru ei e bine, iau un medic bine pregătit, nu-i așa? Nu investesc nimic și aduc un medic care începe să muncească pentru ei chiar din prima zi, cu randament maxim. În plus sumele de bani sunt amețitoare. De cinci ori costă mai mult un transplant în Occident decât în România!

Școala românească de transplant este extrem de tânără. Practic, cu bunăvoință, putem spune că are 15 ani. Ea a fost creată prin eforturi uriașe, în principal prin efortul a trei profesori: Irinel Popescu (pentru transplantul hepatic), prof. Ioanel Sinescu și prof. Mihai Lucan (pentru transplantul renal). I-am amintit doar pe ei, pentru că în principal, în România se face transplant hepatic și renal. Cu alte cuvinte, în România, activitatea de transplant s-a efectuat în principal în două centre mari, două școli: Institutul Fundeni (Sinescu și Irinel Popescu) și Cluj (Lucan).

La nivel de cifre, situația stă în mare cam așa: aproximativ câte 2.000 de transplanturi renale efectuate la Cluj, peste 500 de transplanturi hepatice făcute la Fundeni. La Fundeni există patru echipe de transplant renal, trei de transplant hepatic, iar la Cluj există trei, dar una singură (condusă de prof. Lucan) este cea care a efectuat transplant de pancreas (aproximativ 24), performanță unică în tot sud-estul Europei.

Foarte important pentru echipele de transplant este să știe că întotdeauna este disponibil și profesorul care a făcut școala, pentru ca, în situații delicate, să aibă un sprijin implict. Puțină lume știe că anul 2013 a reprezentat pentru transplantul din România, o surpriză extrem de plăcută. Practic, față de anul 2012, numărul donatorilor s-a dublat. A fost cea mai mare creștere din Europa și se pare chiar din lume, într-un singur an. De la aproximativ 80 donatori pe an s-a ajuns la 150. Mulți s-au întrebat de ce! Cred că unul din răspunsuri este în cele spuse mai sus: încrederea pe care oamenii încă o aveau în sistem.

Este extrem de greu, de delicat, să convingi o familie îndurerată să permită donarea de organe aparținând unei persoane apropiate. Acest lucru nu se poate face decât dacă inspiri încredere familiei, ori este extrem de simplu de intuit că, odată ce încrederea în medici se clatină, numărul de donatori va scădea, iar numărul de vieți salvate va scădea și el.

Toate detaliile pe:

http://evz.ro/lucian-duta-acuza-liderii-chirurgiei.html?&page=1

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here