Chestorul Nelu Pop sau istoria unui lingău militar cu o pensie de 18.500 lei lunar care se angajează la Transgaz ca și consilier. Ce vă recomandă? „Experiența mea de-o viață”…

0
1189

„România liberă“ i-a luat un interviu chestorului principal Nelu Pop. Acesta povestește că s-a angajat la Transgaz după ce și-a depus un CV, „ca orice om”. Ce îl recomandă pentru funcția de consilier la această companie de stat? Răspunsul său este halucinant: „Experiența de-o viață”. În plus, susține că a scris epistola pentru Gabriel Oprea pentru că cel din urmă participase la Ziua Drapelului, dar și pentru că a respectat drepturile cuvenite polițiștilor.

Intrebare: De când lucrați la Transgaz?

Nelu Pop: Din 2017. Din 2016, pardon.

Ce funcție aveți și ce faceți la Transgaz?

Nu sunt director de cabinet. Sunt consilier pe probleme vizavi de experiența mea de-o viață. Am atribuții pe care le are orice consilier cu experiență pentru proiectele noastre. Atribuții care vin în sprijinul conducerii.

Salariul îl cumulați cu pensia?

În conformitate cu drepturile omului și drepturile din Constituție.

Aveți un salariu lunar de 25.000 de lei.

Nu, nu este adevărat că am 25.000 pe lună. Este greșit. Vă spun cu tot respectul că este confidențial. De ce să facem exagerări?

Salariul este mai mic? Mai mare?

Salariul este în niște limite. Vă spun foarte sincer că e mai mic. Nu sunt salarii mari, cum crede lumea.

Aveți pensia de 18.500 lei?

Nu e atât. Ăsta-i brutul. E în conformitate cu legile din țara noastră.

Cum ați ajuns la Transgaz?

Este o companie serioasă în care am crezut că pot să îmi aduc contribuția la proiectele pe care le are Transgaz. Mi-am depus, ca orice om, CV, s-a respectat toată procedura. Nimeni nu se leagă la cap.

Citeste si  Banca Transilvania finanteaza Transgaz cu 300 de milioane de lei

Ce v-a determinat să scrieți editorialul despre Gabriel Oprea?

Vreau să vă spun că eu sunt un bun patriot. Ca alți români. Nu mai mare. Acolo am scris un întreg istoric al drapelului românesc. Al tuturor drapelelor pornind de la romani încoace. Mie îmi place istoria. Eu am scris o chestie românească. În final, sigur că am făcut niște aprecieri la domnia sa. Dacă ne uităm în urmă un pic, nici un fost ministru nu a participat la o asemenea activitate (Ziua Drapelului – n.r.). Iar drepturile polițiștilor au fost primite la timp, fără nici un fel de probleme. Nu s-a întâmplat până atunci.

Nu era cam elogios acel editorial?

Depinde fiecare cum crede. A avut o încărcătură un pic mai mare. Elogiile sunt, or fi… În fine, asta a fost atunci. Eu mi-am asumat cu respect și demnitate și decența necesară și asta a fost.

Toate detaliile pe:

http://romanialibera.ro/special/dezvaluiri/chestorul-nelu-pop–interviu-halucinant–sunt-consilier-la-transgaz-pe–probleme-vizavi-de-experienta-mea-de-viata–464478

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here