Majoritatea presei apreciază asta ca un fapt negativ, de natură să submineze creșterea economică, dar se înșeală.
Statul român a risipit enorm de mulţi bani an de an sub pretextul “investiţiilor publice”. Nu de investiţii în sine a dus lipsă economia, ci de investiţii “deştepte”, adică de unele operate pe criteriul profitului, în condiţii de concurenţă.
Prioritatea României este schimbarea clasei politice şi, dacă asta nu se poate, atunci adoptarea de instituţii mai incluzive, nu extractive , adică mai puţină redistribuţie către grupul restrâns al “băieţilor deştepţi”.
Iată două posibile explicaţii privind scăderea cheltuielilor de capital:
- Ofensiva DNA care a început să epureze administraţia – pe criterii politice sau nu, asta e altă discuţie – şi care, aşa cum s-a tot spus, a băgat spaima în birocraţi. Miniştrii sau primarii se gândesc acum poate de două ori înainte de a aproba diverse achiziţii publice. Nimeni nu-şi mai asumă construcţia vreunei autostrăzi, fiindcă neputând să mai fure aşa uşor nimeni nu mai vede interesant acest lucru; chiar aşa, ce motiv ar avea un birocrat sau un politician care ocupă vremelnic o funcţie să-şi pună mintea şi braţele la contribuţie, dacă lui nu-i mai iese nimic la afacerea asta?!
- Scăderea orizontului de timp al politicienilor, unul din efectele perverse ale mecanismului democratic, din ce în ce mai important odată cu trecerea anilor. Astăzi politicienii nu mai par interesaţi de “mari proiecte”, deoarece publicul căruia încearcă să-i vândă aceste gogoşi nu le mai cumpără. Oamenii au înţeles că marile proiecte erau de fapt doar nişte alibiuri pentru extras foarte multe resurse din societate, pentru exploatarea multora de către o gaşcă restrânsă. Consecinţa? Electoratul a premiat politicienii care au promis că livrează ceva rapid, un fast-food, nu cine-ştie ce meniu complicat peste 3-4 ani. Aşa au ajuns politicienii să promită creşteri de salarii: este mai eficient din propriul lor punct de vedere, pentru că le asigură cucerirea puterii.
Deşi majoritatea economiştilor ar nega, înlocuirea marilor investiţii publice cu creşteri de salarii sau scăderi de impozite este cumva benefică pentru societate. Da, creşterile de salarii înseamnă tot redistribuţie, dar este o redistribuţie mai incluzivă: în loc ca statul să fure un miliard şi să-l dea la 20-30 de inşi (cu trepăduşi cu tot), acum fură un miliard pe care îl împarte tuturor bugetarilor, adică la un milion de inşi. Asta contribuie la reducerea polarizării sociale, e un lucru bun. Desigur, banii se duc mai ales în consum, ceea ce este un lucru prost, dar măcar se duc în consumul multora, ceea ce activează alocarea resurselor prin piaţă: cu salariile mărite bugetarii se duc la piaţă, unde cumpără cartofi şi pătrunjel, adică bunuri oferite concurenţial.
Într-o ţară ca România, tăierile de taxe sunt binevenite la orice oră.
Dintr-o perspectivă economică îngustă, tehnocrată, politicile guvernamentale din ultimii ani sunt proaste; dar dintr-o perspectivă mai largă, de economie politică, s-ar putea să nu fie chiar aşa de proaste, s-ar putea să fie mai bune decât alea socotite bune pe timpuri.
Oricum, cu aceste măsuri proaste România are creșterea economică pe care o are, ceea ce nu ar fi crezut niciunul din criticii de serviciu. Cu “investiții publice” din ce în ce mai mici, PIB crește din ce în ce mai tare.
Se pare că statul nu a tăiat suficient din investiții câtă vreme birocrații își mai permit achiziții luxoase:peste 100 de institutii de stat si-au cumparat in ultimii doi ani laptopuri Apple MacBook Pro, prin comenzi cu dedicație.
Mafia politică merită anihilată chiar dacă am ajuns țara cu cele mai mici venituri fiscale din UE!”.
Veniturile statului sunt luate de la cetățeni și cheltuie inevitabil mai mult sau mai puțin aiurea. Din acest punct de vedere, preconizatele scăderi de taxe din 2018 sunt binevenite.
