CFA România: Euro se va apropia de 4,9 lei într-un an. Preţurile vor creşte cu 4%. Directorii nu mai au încredere în autorităţi

0
1086

Analiştii financiari estimează o depreciere a monedei naţionale în următoarele 12 luni, până la 4,8894 lei pentru un euro, în timp ce, pentru următoarele şase luni valoarea media a anticipaţiilor este de 4,8055 lei, potrivit unui comunicat CFA România remis Agerpres.

“În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/LEU, peste 87% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8055, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8884. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (februarie 2020/februarie 2019) a înregistrat o valoare medie de 3,84%”, se arată în documentul citat.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a scăzut în ianuarie 2019, faţă de luna anterioară, cu 4,9 puncte, până la valoarea de 23,8 puncte, în timp ce, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, acesta a pierdut 22,2 puncte puncte.

Aceasta este cea mai mică valoare din iulie 2012 până în prezent. Aceasta evoluţie a fost cauzată de ambele componente ale Indicatorului.

Indicatorul condiţiilor curente a scăzut faţă de luna anterioară cu 7,1 puncte, până la valoarea de 39,3 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente s-a diminuat cu 17,9 puncte). Aceasta este cea mai redusă valoare a indicatorului condiţiilor curente începând cu martie 2013.

Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 3,8 puncte, până la 16 puncte (minus 24,4 puncte raportat la decembrie 2017).

“Sunt de remarcat anticipaţiile de scădere a indicelui BET al Bursei de Valori Bucureşti, în următoarele 12 luni, peste 75% dintre respondenţi anticipând această evoluţie”, se menţionează în comunicat.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la: condiţiile curente – referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii; anticipaţiile, pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here