Monitorizez dosarele de insolvenţă/faliment de câţiva ani.
Nu prea mă ajută statisticile ONRC (asta e din mai 2020), dar insist să susţin că în ultima perioadă s-au înmulţit cererile de insolvenţă. Atât cele ale debitoarelor, cât şi MAI MULT ale creditoarelor.
Consider că, la ora actuală, sloganul/principiul celor mai mulţi operatori economici este “Decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa“. Şi mi se pare corect!
Hai să explic:
¤ Dacă aveţi de recuperat peste 40.000 lei de la un partener de afaceri… pierdeţi o grămadă de bani şi de timp dacă apelaţi la demersurile juridice clasice (ordonanţă de plată, încuviinţare executare silită)
¤ Dacă cereţi insolvenţa debitoarei… în 3-4 luni vă plăteşte datoria! Şi achitaţi (sau nu!) o taxă de timbru, de 200 lei.
Desigur, există şi varianta să nu primiţi banii şi debitoarea să intre în insolvenţă.
Şi dacă nu v-a plătit ca să nu intre în insolvenţă, aveţi impresia că v-ar fi plătit în cazul acţiunilor (în instanţă) de executare silită?
Prin urmare şi-aşa deci… dacă aveţi de luat mai mult de 40.000 lei de la un partener de afaceri (40.000 lei e suma minimă prevăzută de Legea 85/2014), eu zic să-i cereţi insolvenţa! La ora actuală, e cea mai eficientă metodă de “executare silită”!
Scrie supervizor.ro
