Ce inseamna scump si ce inseamna ieftin pentru statul roman?

0
2768

”Pentru gestionarea afacerii, multe companii folosesc un pachet software ERP. Acest tip de software susține toate procesele dintr-o organizație – este punctul central unde se adună toate datele, privind clienți, produse, furnizori. De multe ori, soluțiile ERP permit construirea aplicațiilor business critice, aliniate nevoilor informaționale ale organizației”.

Am preluat această explicație tehnică dintr-o știre proaspătă care arăta că două treimi din firmele olandeze cu peste 50 de angajați folosesc o soluție ERP. Un amănunt interesant – fragmentarea pieței e mult mai mare în domeniul public (liderul de piață are o cotă de doar 12%) față de sectorul privat (în rândul multinaționalelor, același lider are o cotă de 53%). Aceasta confirmă, într-un fel, faptul că principiul fiecare minister cu politica lui este universal valabil, la fel ca și ineficiența sistemului de achiziții publice. În același timp, arată și presiunea extraordinară pentru obținerea contractelor publice de consultanță.

Subiectul este, din nou, universal valabil, cu accent deosebit pe sectorul nevralgic al asistenței medicale. Iată o știre din multe altele pe acestă temă: ”Sistemul public de sănătate din UK (NHS) a cheltuit, în 2014, 640 de milioane de lire pe consultanță privată de management, cu 313 milioane mai mult decât în 2010, în ciuda angajamentului guvernului că vor fi drastic reduse aceste costuri. Valorea adăugată pe termen lung pe care o aduc aceste contracte rămâne încă în discuție, cu opinii de ambele părți”.

Aceasta fiind scena globală, să restrângem cadrul și să aruncăm o privire asupra noului episod autohton din piesa „dincolo era mai ieftin”:  contractul dintre CNAS și HP. Conform comunicatului publicat de DNA, au fost achiziționate servicii suplimentare de asistență tehnică și instruire on-site pentru Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) și pentru softul care asigură planificarea resurselor (ERP) la prețuri supraevaluate, respectiv la valori de 804 euro/zi-om în cazul a două dintre actele adiționale și de 760/zi-om, în cazul unui alt act adițional, dintre cele care fac obiectul prezentului dosar”.

Observăm din comunicat că, de data aceasta e vorba de prețuri supraevaluate. Spun ”de data asta”, pentru că, anul trecut, în cazul statul vs. Petrotel-Lukoil, procurorii acuzau că grupul vindea produse la prețuri subevaluate. Benchmarkingul „dincolo era mai scump” se proba prin raportarea la costurile de producție, mai mari. Arătam atunci că aceasta este o abordare simplistă, pentru că atunci când vorbești de un preț trebuie să te raportezi la piață, la cerere și ofertă. Dacă toată lumea ar avea obligația să vândă peste costuri, ar însemna că nu ar trebui să mai existe companii (private ori de stat) care să mai raporteze pierderi.

Simplistă mi se pare abordarea și în cazul de care vorbim acum. Mai ales că se ajunge la un benchmark (bază de comparație) care ridică semne de întrebare asupra analizei efectuate – citez din comunicat: ”aceste servicii au fost subcontractate până la prestatorii direcți, la prețuri din ce în ce mai mici, astfel încât pentru serviciile efectiv efectuate, prestatorii au încasat cel mult 200 de euro/zi-om”.

O formulare care ne lasă să-nțelegem că ar fi vorba de subcontractări în lanț și … cam atât. Din pacate nu este relevant la cât se face subcontractarea, atâta timp cât responsabil pentru îndeplinirea obligațiilor rămâne contractorul principal. In mod riguros, orice preț ar trebui să fie analizat în raport cu prețul pieței pentru contracte care prevăd obligații, riscuri și funcțiuni similare (de exemplu, termene de plată, garanții de execuție, risc de conformitate, securitate etc.).

De aceea, nu veți găsi cu ușurință un răspuns la întrebarea ”cât costă un consultant de ERP? Și, în general, cât costă un consultant?” Sunt puține informații publice disponibile privind ratele orare ale consultanților. Diverse rapoarte de piață indică faptul că ratele orare pot varia semnificativ de la „50 – pentru nivelul operațional – până la 300 de lire sterline pe oră – pentru nivelul strategic” (consultancy.uk). Un raport al Asociației Consultanților în Management din România (AMCOR) arată o plajă de tarife și mai generoasă, între 118 și 1.200 de euro pe zi pentru București. Și e normal să fie așa, cum spuneam mai sus, fiindcă termenii contractuali pot fi extrem de particularizați: firmă X caut un consultant care să mă ajute să rezolv problema P, cu marja de siguranță S, respectiv furnizor Y îmi asum riscuri R și îndeplinesc funcțiunile specifice S.

Orice comparație solidă presupune o analiză tehnică care ne duce pe terenul vast, atât de sensibil și … atât de politizat al prețurilor de transfer. E vorba de prețurile tranzacțiilor dintre afliliați (tranzacțiile intra-grup și prin extensie între entități între care se poate dovedi existența unui interes), care sunt acum în centrul investigațiilor autorităților fiscale din întreaga lume.

Nu voi detalia ce presupune o analiză tehnică a metodelor de comparabilitate prin care se soluționează disputele privind prețuri supra sau subevaluate. Nu voi face nici trimiteri la baze de date pe care se întemeiază astfel de analize. Poate mai grăitor ar fi un scurtvideo despre ce este și ce se vrea în transfer pricing, realizat pornind de la interogatoriul pe această temă a unui gigant IT în Parlamentul britanic. Sau, de ce nu, găsiți explicații chiar în cuvintele lui Shakespeare, pentru că totul este măsură pentru măsură. La nivel de înțelegere intuitivă corectă a subiectului, mi se pare foarte potrivit un punct de vedere pe care l-am găsit în rândul multor comentarii pertinente ale cititorilor, in urma apariției știrii pe hotnews.ro.

”Relevant ar fi daca DNA-ul ar spune: HP-ul practica un tarif de 500 eur/zi in relatia cu entitati private si 800 eur/zi in relatii cu statul. Ceva este suspect aici. Atunci ar fi alta treaba, insa la modul simplist (si gresit zic eu) la care au calculat prejudiciul, chiar ma abtin de la orice comentarii, insa am mai multe pretentii de la singura institutie in care am deocamdata incredere. Nu vreau sa critic DNA-ul ci vreau sa faca dosarele in asa fel incat sa nu poata fi acuzati de amatorism de rechinii care abia asteapta cea mai mica greseala din partea lor”.

E clar că situațiile de felul CNAS – HP impun o analiză tehnică, pe cifre, și nu una dusă pe principiul „dincolo era mai ieftin”. De aceea m-am bucurat – acum ceva timp – că în noua formă a legii achizițiilor publice s-a introdus principiul obținerii celui mai bun raport calitate-preț, pentru că în umbra ipocritului ”celui mai mic preț” se petreceau fărădelegi fără număr. Dar, în continuare transparența ar avea mult de câștigat prin introducerea unor reglementări clare care să permită în cadrul achizițiilor publice respingerea din start a prețurilor ce ies din intervalul de piață. Iar acesta nu se poate fundamenta și susține decât prin analize de comparabilitate corecte și solid argumentate.

Notă: Cazul abordat în acest text probabil va face să curgă multă emoție în dezbateri mai mult sau mai puțin părtinitoare. Mă delimitez în avans de orice încercare de a “corupe” sensul acestui text, care urmărește să aducă în discuție aspectele tehnice în jurul cărora ar trebui să aibă loc dezbaterea problemei, în baza unor calcule și metode de analiză a prețurilor. Precizez că nu am relații de nicio natură cu niciuna din părțile menționate în text (în afara faptului că sunt asigurat CNAS).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here