Cazul Horrordniceanu și alți procurori

0
7166

Cândva o umbră deformată și desigur neclară, imaginea unor procurori capătă contur și uneori nume, cum e procurorul-șef ”Știi cine sunt eu”, alias Daniel Horodniceanu. N-aș fi pomenit despre ieșirea sa în decorul grobianismului dacă nu i-ar fi sărit în apărare câțiva ziariști cunoscuți din dulcele târg al Iașului.

Mistrețul cu aură de erou. Gazetarii cu pricina au recunoscut că a fost de porc stilul vicepreședintelui CSM în relația cu polițiștii rurali, care l-au sancționat și pus la punct, dar aduc ca argument vitejiile procurorului. Mai exact, fac exact ca el: scot legitimația când li se cer alte acte pentru o gafă evidentă. Pentru impresie artistică. Și vom vedea la final cum arată imaginea acestor speciali, cu pensii colosale, averi și tupeu de interlopi.

Cazuri paralele. Da, Horodniceanu a afirmat că nu-l caracterizează să se comporte așa, dar insistă că a fost provocat de polițiști, iar el ar avea niște probleme personale. Unele care au legătură probabil cu uimirea că nu este recunoscut ca Dumnezeu pe șosele. În acest caz, Inspecția Judiciară s-a autosesizat să verifice dacă ar fi comis un abuz, când filmul este clar.

Pe de altă parte, să nu uităm cum Inspecția Judiciară l-a exclus din magistratură pe judecătorul Cristi Danileț, pentru că s-a filmat în timp ce făcea un antrenament. Se întâmpla pe 13 decembrie 2021, iar abia la final de aprilie 2023 a câștigat definitiv toate procesesele, timp în care a produs un manual de educație juridică și a predat-o în școli și licee. A supraviețuit doar pentru că ai săi colegi l-au sprijinit financiar. După mașina domnului Horrordniceanu (un BMW)  nu cred că se pune problema, mai ales la sumele încasate. Doar în 2021 (anul în care Danileț era lăsat să moară de foame și pus la zidul infamiei absolut degeaba), vicepreședintele CSM a încasat 510.000 de lei. În plus, are o casă imensă la Iași, una de vacanță în Ceahlău, trei terenuri și peste 400.000 de lei în conturi.

Chiar nu-i caracterizează comportamentul? Să vedem. În urmă cu niște ani, într-o dimineață, am fost chemat la DIICOT să mi se ceară socoteală legat de un articol privind o șefă din presa de stat. Agitată și nervoasă, o doamnă cu legitimație de procuror și fostă fană a gurului Bivolarul mi-a spus din primele secunde: ”Dacă nu vă divulgați sursa, vă pun cătușele în cinci minute”.  Apoi a sorbit tacticos din cafea și și-a aprins o țigară. I-am spus că nu mi-am băut cafeaua și mi-ar fi numai bună, iar secretara mi-a adus. Mi-am aprins liniștit o țigară (da, nu se fuma în mod normal, dar m-am riscat pentru a vedea dacă suntem amândoi sancționați), apoi i-am explicat de ce nu-i voi zice ce o interesează. A început să țipe la mine ca la un infractor, iar eu am ridicat tonul. La finalul disputei, nu mi-a pus cătușele, iar dosarul penal s-a terminat cu NUP, după un an de cercetări. Nu am întrebat-o cu aroganță pe doamna procuror dacă știe cine sunt, dar i-am explicat principiile jurnalistice, ce prevede legislația națională și cea europeană privind sursele. În fine, am vrut doar să arăt o mostră de comportament.

O altă poveste privește anchetarea de DNA a unei persoane pe care o cunosc, o simplă angajată fără nicio putere de decizie, care a fost luată tot așa tare, cu cătușe și lasă că știm noi. Doi procurori au băgat în sperieți o biată femeie, dar, din fericire, nu avea ce să recunoască. A fost un alt dosar cu NUP, o altă faptă de vitejie a procurorilor care caută unde n-au ce găsi. Și astfel de povestiri reale au circulat în presă și nu doar.

Unde-s procurorii de altădată? Printre noi, desigur. Revenind la procurorul-șef de la Crimă Organizată și polițiștii comunali, ispravă în care el i-a tratat ca pe niște neica-nimeni și se mira de ce este oprit că a depășit viteza legală (nu e prima oară), vă închipuiți cum îi ancheta pe unii-alții singur în birou cu ei. Pentru că asta arată imaginea din oglindă, nu vreun accident gramatical sau o scăpare pe asfalt a bunului simț, de s-a trezit bietul cu cucuie. Este vorba de un stil moștenit, unul asimilat și care nu face deosebirea dintre procurorii comuniști și cei din democrația noastră originală. Din fericire, nu toți sunt ca el, pentru că niciodată nu voi generaliza legat de orice breaslă.

De aceea, l-am poreclit Horrordniceanu pe ”Știi cine sunt eu”, pentru că acea umbră care a prins contur este hidoasă, iar captivantă.  Așa cum e filmul. De groază. Am însă un presentiment că polițiștii (eroii din istoria unei amenzi de circulație) vor fi cercetați disciplinar și vor avea de suferit. Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită.

Foto: Bună ziua, Iași.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here