În a doua jumătate a anului 2019, SUA s-au retras din acordul nuclear cu Iranul și au introdus sancţiuni economice menite să distrugă economia acestei ţări. În acelaşi timp, conducerea de la Teheran a întreprins câteva măsuri, relativ modeste, de încălcare a acordului.
După ce Statele Unite l-au eliminat pe cel mai de seamă comandant militar al țării, guvernul iranian a declarat că nu mai este legat de niciuna dintre limitele impuse de acordul nuclear. În timp ce oficialii au subliniat că site-urile sale nucleare rămân deschise inspectorilor internaționali și au declarat că decizia lor este reversibilă, escaladarea tensiunilor a adâncit îngrijorarea în marile capitale ale lumii, de la Beijing, până la Berlin.
Cât de aproape este Iranul de constuirea bombei nucleare?
In principiu, ar mai fi nevoie de ceva timp pentru ca Iranul să poată obţine toate materialele necesare. În conformitate cu acordul multilateral din 2015, Iranul a pierdut aproximativ 97% din uraniul îmbogățit pe care îl deţinea și a dezactivat aproximativ trei sferturi dintre centrifugele necesare rafinarii metalelor grele. În momentul în care a fost negociat acordul nuclear, oficialii americani au estimat că, în cazul în care Iranul și-ar abandona obligaţiile asumate, acesta ar avea nevoie de cel puţin un an pentru a obţine materialele necesare. Violările repetate ale acordului și a angajamentelor luate de partea iraniană, din anul 2019, vor reduce, insa, această perioadă. Înainte de încheierea acordului, Iranul deţinea materialele necesare pentru construirea a cel puţin 12 bombe. În timp, iranienii și-au menținut programul civil iar puterile mondiale au urmărit cu atenţie acordul.
- Așadar, activitatea nucleară din Iran este inchisă?
Tehnic nu, dar se află în stare critică. Acordul prevede că Iranul poate înceta să îşi îndeplinească angajamentele, „integral sau parțial”, doar în cazul în care apare o dispută privind legalitatea sancțiunilor. Sute de inspectori ai Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) continuă să primească acces la instalațiile nucleare iraniene, care sunt vizitate şi monitorizate, zilnic. Sigiliile puse pe instalaţii și imaginile luate din satelit si de la faţa locului, au asigurat faptul că materialele nu au fost folosite pentru producerea de armament. Iranul rămâne, în continuare, supus inspecțiilor rapide şi inopinate care se succed la un interval de trei luni. Comisia comună a acordului continuă consultările la sediul său din Viena și ar putea în cele din urmă să retrimită dosarul nuclear al Iranului către Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, pentru a fi impuse sancțiuni mai dure.
- Cum beneficiază Iranul de menţinerea acordului?
Iranul are motive întemeiate să mențină acordul nuclear pentru a primi acces, în cele din urmă, la arme convenționale. Acordul prevede ca embargoul privind armele ONU să fie ridicat în termen de cinci ani de la semnare. Acest lucru a devenit acum o preocupare majoră a Departamentului de Stat al Statelor Unite, care a publicat un calcul concret al numărului de zile rămase până în momentul în care iranienii vor putea cumpăra armament nou. Rusia, simțind oportunitatea vânzării unui volum de armament în valoare de mai multe miliarde de dolari, a exclus deja posibilitatea extinderii embargoului. Dacă pactul va rămâne în vigoare până în luna octombrie, Iranul va putea cumpăra noile generații de avioane de vânătoare, tancuri și sisteme de apărare aeriană, de pe piețele globale de armament.
- Cum ar putea totuși ca Iranul să escaladeze criza?
Mai ales prin creșterea cantității și calității combustibilului necesar fabricării armamentului nuclear, prin refuzarea monitorizării AIEA sau prin punerea în practică a amenințărilor, deocamdată teoretice, de abandonare totala a Tratatului de neproliferare nucleară, acordul de bază care reglementează obţinerea materialelor necesare pentru inducerea fisiunii. Bombele nucleare sunt alimentate cel mai frecvent cu uraniu-235 sau plutoniu-239. Uranium-235 constituie mai puțin de 1% din materie, în minereu, motiv pentru care este necesară separarea acestuia prin procesul cunoscut sub denumirea de „îmbogățire”, folosind mii de centrifuge care se învârt cu viteze supersonice. Inspectorii AIEA sunt legal obligați să țină evidența schimbărilor, la nivel de gram, a stocurilor de uraniu, din întreaga lume, pentru a se asigura că materialele produse pentru centralele nucleare nu sunt deturnate către producerea de armament.
- Care sunt îngrijorările legate de îmbogățirea uraniului?
În conformitate cu acordul nuclear, Iranul a fost de acord ca, timp de 15 ani, să nu dezvolte tehnologia de îmbogăţire a uraniului la mai mult de 3,7%, atât cât este necesar pentru alimentarea centralelor nucleare și să limiteze stocul de uraniu îmbogățit, pe care îl deţine, la 300 de kilograme. În luna iulie a anului trecut aceste promisiuni au fost încălcate, iar până în luna noiembrie, iranienii acumulaseră peste 372 de kilograme de uraniu slab îmbogățit. Este vorba despre aproximativ jumătate din cele 630 kilograme de material care ar fi necesare pentru a construi o singură armă. Iranul a început să îmbogățească o parte din uraniu până la un nivel de 4,5%, ceea ce încă se califică ca fiind un nivel scăzut. Ar fi mult mai îngrijorător dacă Iranul ar produce, așa cum a făcut-o înainte de acord, uraniu îmbogățit până la 20%, care ar putea fi folosit ca material pentru armament, în timp foarte scurt.
- Cum se pune problema in privinta plutoniului?
Chiar înainte că S.U.A. să-l elimine pe generalul Qassem Soleimani, comandantul filialei de expediție a Corpului Gărzii Revoluționare a Iranului vorbea despre reluarea construcției unui reactor cu apă grea care ar putea produce plutoniu. Proiectul de peste zece ani din Arak a fost dezactivat în baza acordului nuclear și are nevoie de lucrări semnificative pentru a-şi putea relua activitatea. Marea Britanie și China a preluat rolul SUA, de modernizare a reactorului, după ce Washingtonul a abandonat pactul nuclear. Ca parte a acordului, Iranul a eliminat nucleul original al reactorului și l-a făcut inutilizabil, în anul 2016.
