Mai puţin de 5% din consumul intern de fasole şi aproximativ 40% din consumul de carne provin din producţia naţională, restul de peste 95% – respectiv 60% – provenind din import, arată mai multe surse oficiale.
În fiecare an, la mesele câmpeneşti oferite de autorităţi cu ocazia zilei de 1 Decembrie, meniul uzual este format din fasole cu cârnăciori sau, după caz, cu costiţă afumată. Cu toate că este prezentată oficial drept mâncarea tradiţională a Zilei Naţionale, statisticile – tot oficiale – privind preparatul de fasole cu costiţă/cârnăciori arată că doar o mică parte din consumul intern al acestor ingrediente este asigurat din producţia autohtonă, marile cantităţi provenind din import.
Studiul Consiliului Concurenței
Un studiu al Consiliului Concurenţei, spre exemplu, arată că fasolea din consumul intern provine doar în proporţie de 4% din recolta sau producţia naţională, restul de 96% fiind adusă din import. Detaliat, importurile de fasole provin din UE (fără România) în proporţie de 32% şi din afara UE în proporţie de 64%, restul de 4% reprezentând producţia naţională.
Mezelurile sunt 90% procesate în România
De cealaltă parte, statisticile patronatelor cu profil alimentar arată că mezelurile sunt în proporţie de peste 90% procesate în România, dar carnea – ca ingredient principal – este adusă din import, mai ales cea de porc, proporţia medie a importurilor fiind de 60%. Sau, în termeni geometrici, dintr-un metru de cârnaţi 60 de centimetri provin din import şi 40 de centimetri provin din producţia naţională, doar prepararea (procesarea) executându-se local.