Câștigul salarial mediu brut pe economie a crescut până la 3.305 lei, în timp ce valoarea netă s-a situat la 2.376 de lei, conform datelor Institutului Național de Statistică

0
1141
Salariul mediu net pe economie a crescut cu 3% în ritm lunar şi cu 13,2% în ritm anual

Conform statisticii, valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației — inclusiv activități de servicii informatice, respectiv 6.022 lei, iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.399 lei).

Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,5%. Indicele câștigului salarial real față de aceeași perioadă a anului precedent a fost de 111,5%.

În raport cu evoluția prețurilor de consum, indicele câștigului salarial real a fost de 100% pentru luna septembrie 2017 față de luna precedentă. Față de luna octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost de 178,3%, păstrând aceeași valoare ca și în luna august 2017.

În luna septembrie 2017, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a fost mai mare față de luna august 2017. Creșterile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, pentru performanțe deosebite sau pentru ‘Ziua petrolistului’), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri, dar și realizărilor de producții ori încasărilor mai mari (funcție de contracte).

Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 15,8% în extracția petrolului brut și a gazelor naturale, respectiv cu 6,7% în activități de servicii anexe extracției; între 3,5% și 4,5% în fabricarea produselor textile, tăbăcirea și finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj și marochinărie, harnașamentelor și încălțămintei; prepararea și vopsirea blănurilor), fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice; între 2% și 3% în fabricarea echipamentelor electrice, activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune, înregistrări audio și activități de editare muzicala (inclusiv activități de difuzare și transmitere de programe), fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice, cercetare-dezvoltare, telecomunicații, fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie.

 față de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale, drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou). De asemenea, scăderile câștigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte), precum și de angajările de personal cu câștiguri salariale mici din unele activități economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 8,4% în extracția cărbunelui superior și inferior; între 2% și 5% în industria metalurgică, fabricarea băuturilor, tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, silvicultură și exploatare forestieră (inclusiv pescuit și acvacultură), transporturi aeriene, intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii), fabricarea produselor din tutun.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creșteri ale câștigului salarial mediu net față de luna precedentă în învățământ (+3,6%), ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice. Câștigul salarial mediu net a scăzut ușor comparativ cu luna precedentă în administrația publică (-0,5%), respectiv în sănătate și asistență socială (-1 leu).

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here