Care sunt cele mai dorite mașini de către utilizatorii AutoScout24.ro?

0
4850

Am analizat căutările de pe site-ul nostru pentru ultimii doi ani pentru a descoperi Top 10 cele mai populare mașini. Mașini autohtone și vechi, care au făcut mereu parte din viața noastră, confirmând generație după generație un succes ce pare a fi de neoprit.

Și acum, să aflăm care sunt și cum s-au schimbat aceste mașini de-a lungul timpului.

1. BMW Seria 3

Un model care nu mai are nevoie de prezentare, cei peste 40 de ani de experiență pe piață îl fac unul dintre cele mai căutate modele de ultimă generație. Parcursul său istoric cuprinde 6 generații, din 1975 până în prezent, unde Gran Turismo este cel mai recent model din această serie.
Revista “Car and Driver” l-a inclus în Top 10 – Best Cars între anii 1992 – 2014. În 2006 câștigă premiul “World Car of the Year” la Salonul Auto din New York. Pentru compania BMW, Seria 3 este cel mai bine vândut model din toate timpurile.

Versiunea BMW Seria 3 Convertibil, cucerește Hollywood-ul în 1990, fiind condus de actorul Richard Gere în filmul “Pretty Woman.” În ziua de astăzi, BMW Seria 3, este prezent în multe variante, fiind capabil să îndeplinească până și cele mai exigente cerințe.

2. Volkswagen Golf

Volkswagen Golf a fost creat în 1974 de către Giorgetto Giugiaro pentru a înlocui popularul Volkswagen Beetle.
După mai bine de 40 de ani, Volkswagen Golf rămâne favorita șoferilor de toate vârstele oferind calitate, siguranță și performanță. În 2009 și 2013 a câștigat premiul “World Car of the Year” la Salonul Auto din New York, în 2015 a fost cea mai bine vândută mașină din Europa.

Pentru cei atenți cu mediul înconjurător există două noi versiuni, electric și hibrid.

3. Audi A4

În anul 1994 a fost introdus succesorul lui Audi 80, Audi A4. În 1995 a apărut station wagon, varianta cu 5 uși. Audi A4 păstrează cea mai înaltă calitate ce se reflectă în numărul scăzut de modificări aduse originalului în fabrică.

Audi A4 are un palmarez bogat, câștigând 34 din cele 61 de victorii obținute de Audi în DTM (Deutsche Tourenwagen Meisterschaft). În 2017 revista “WhatCar?” îi oferă premiul de „Best Compact Executive Car of the Year 2017”.

4. Audi A6

Audi A6 a fost lansat în 1994 înlocuind vechiul Audi 100 în clasa mașinilor executive. A fost disponibil în variantele sedan și break, mai târziu varianta break fiind redenumită “Avant”.
În 2005, Audi A6 a câștigat titlul “World Car of the Year” și premiul Practical Caravan “Towcar of the Year” datorită caracteristicilor de remorcare, cum ar fi înălțimea reglabilă a suspensiei și amortizoarelor.

5. Volkswagen Passat

Volkswagen Passat a fost lansat în anul 1973, designul său fiind creat de către Giorgetto Giugiaro. Volkswagen Passat a fost versiunea mai rapidă a competitorului său, Audi 80. Modelul Passat este înlocuitorul vechiului Volkswagen Typ 3 ( Volkswagen 1500) și Typ 4 ( Volkswagen 411 și 412), acesta fiind unul dintre cele mai moderne autoturisme de familie din Europa la acea vreme.
Volkswagen Passat a primit titlul de “Car of the Year” și premiul “iF Gold” în anul 2015.

6. Nissan Skyline

Primul Nissan Skyline a fost produs între anii 1969- 1972, fiind proiectat de către Shinichiro Sakurai de la început, și rămânând o influență principală asupra modelului până la moartea sa în 2011. În 1989 apare o nouă versiune a modelului purtând numele de Nissan Skyline GT-R. Acesta a câștigat cursa de 24 de ore de la Spa în 1991, toate cele 29 de curse din Campionatul Japonez de Turisme. În 1991 și 1992 a câștigat campionatul Australian, iar în 1993 o schimbare de regulament a exclus Nissan GT-R din campionat.

A devenit cunoscută prin prezența în filme precum seria “Need For Speed” și seria “Fast and Furious”. Succesorul său, Nissan GT-R, a câștigat premii precum: “International Car of the Year”, “World Performance Car” și deține un Guinness World record – Cea mai rapidă accelerare de la 0-60 mph de către o mașină de producție cu 4 locuri.

7. Ford Fiesta

Ford Fiesta este produsă din 1976, la momentul actual fiind produsă cea de-a șaptea generație. Ford Fiesta este cea mai mică mașină produsă de Ford. Imediat după lansarea modelelor Fiat 127 și Renault 5, Henry Ford II a aprobat dezvoltarea modelului Ford Fiesta în 1972. După ani de speculații a presei, primul Ford Fiesta este prezentat în 1976 la cursa de 24 de ore de la Le Mans.

Ford a ajuns să vândă peste 16 milioane de modele Ford Fiesta din 1976, acesta devenind unul dinte cele mai vândute modele dupa Escort și seria F.
Ford Fiesta este deținătoarea unor numeroase premii, a fost aleasă de către Top Gear în 2013, “Car of the Year”, revista ‘What Car?” îi acordă premiile “Car of the Year” în 1989 și 2009 iar în 2013 este numită ‘Supermini of the Year”.

8. Mitsubishi Lancer

Mitsubishi Lancer este o mașină compactă produsă de la începutul anului 1973 de către producătorul japonez Mitsubishi. Este întâlnită în unele cazuri ca step-hatchback, tiltback sau varianta combi a modelului Mitsubishi Colt.
În perioada 1973 – 2008 s-au vândut peste șase milioane de unități. Cea mai cunoscută versiune a sa este “Evolution”, care a înregistrat mai multe victorii de raliu. În august 2017, Mitsubishi oprește producția modelului Lancer, cu excepția Taiwanului și a continentului chinezesc.

Modelul Mitsubishi Lancer Evolution a câștigat în perioada 2004-2005 6 premii majore precum: “Sports car of the Year” în Scoția și Franța, “Sport Compact Car of the Year” în 2004 și 2005, premiu acordat de către revista “Sports Compact Car”. Revista “Automobile” din USA îi oferă în 2005 premiul “2005 All-Star”. În Grecia câștigă premiul “Best New Production Car under 60.000 €”, iar în Polonia “Playboy Sports Car 2004”.

9. Lancia Delta

Primul model Lancia Delta a fost un hatchback cu 5 uși, proiectat de către Giorgetto Giugiaro și lansat în anul 1979. O versiune specială a acestui model a fost Delta HF Integrale, versiunile modificate HF dominând Campionatul Mondial de Raliuri, având 46 de victorii WRC și câștigând din 1987 până în 1992 Campionatul Constructorilor.

După terminarea producției în 1994, Bruno Maggiora a încercat să convingă producătorul Lancia să continue producția modelului Delta prin o a treia evoluție, Delta Integrale Viola, singura mașină EVO III denumită după culoarea sa violet intens.

10. Mercedes Benz C Class

Este considerat cel de-al doilea model economic, după A Class al mărcii Mercedes-Benz. A fost conceput pentru uz familial fiind o mașină spațioasă și voluminoasă, având diferite versiuni sportive și chiar convertibile.

Primul sedan C-Class (C 220) a fost produs la 1 iunie 1993, iar primul din a doua generație (C 180) a apărut la 18 iulie 2000.

Deși a fost disponibil ca sedan și ca station wagon, seria C 180 a debutat în 2000 într-o versiune Sport-Coupé care a devenit clasa CLC Mercedes-Benz. Clasa CLC a rămas în producție până în 2011, când a fost înlocuită de un nou coupe de clasă, C 200, pentru modelul 2012.

Evolutia a 10 masini legendare
Quelle: Autoscout24

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here