Care este ţara din UE cu cea mai mare inflaţie anuală din UE? Evident, România

0
1142

Datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), arată că iunie 2018 a fost a cincea lună consecutivă în care România a avut cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4,7%, în creştere faţă de o rată anuală a inflaţiei de 4,6% înregistrată în luna mai

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) a stagnat în luna iunie 2018 la 2%, un nivel similar fiind înregistrat în zona euro. În rândul statelor membre UE, cele mai mari rate anuale ale inflaţiei au fost înregistrate în România (4,7%), Estonia (3,9%) şi Ungaria (3,2%).

Comparativ cu situaţia din luna mai 2018, rata anuală a inflaţiei a scăzut în trei state membre, a rămas stabilă în alte două ţări şi a crescut în 22 de state, inclusiv în România, unde s-a majorat de la 4,6% la 4,7%.

În cazul zonei euro, rata anuală a inflaţiei a crescut la 2% în luna iunie 2018, de la 1,9% în mai 2018. Cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut preţurile la energie (0,76 puncte procentuale), urmate de preţurile la servicii (0,57 puncte procentuale) şi de cele la alimente şi ţigări (0,53 puncte procentuale).

În ceea ce priveşte România, datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că rata anuală a inflaţiei s-a situat la 5,4% în iunie 2018, în scădere uşoară cu 0,01 puncte procentuale faţă de luna precedentă (5,41%), pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 3,86%, a celor nealimentare cu 7,82% şi a serviciilor cu 2,58%.

“Preţurile de consum în luna iunie 2018, comparativ cu luna iunie 2017, au crescut cu 5,4%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,7%. Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (iulie 2017 – iunie 2018) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2016 – iunie 2017), calculată pe baza IPC, este 3,6%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,9%”, se arată într-un comunicat al INS .

La începutul lunii mai, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 3,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, prognoza anterioară indicând o inflaţie de 3,5% în 2018. Pentru finalul anului 2019, BNR estimează o rată a inflaţiei de 3%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here